Concursuri în Educaţie

16 iun. 2021
Vizualizari: 399

După eșecul moțiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea, președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că social-democrații vor depune plângere penală pe numele deputatului USR Cristina Prună, care a condus ședința respectivă.

„«Îi anunț oficial că începe din ce în ce mai mult să se strângă lațul și, în ceea ce privește ilegalitățile, categoric, vom depune o plângere penală împotriva președintei de ședință de astăzi. Este inadmisibil, moțiunea, cred că știe și un student în prima săptămână, o moțiune simplă sau o moțiune de cenzură nu este un act normativ, nu este o lege. Nu faci vot online și nu poți să vii să aduni cele două fiindcă așa ți-au cerut președinții de partid», a declarat Marcel Ciolacu, marți seară, la România Tv”, notează News.ro.

„Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă a PSD la adresa ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat președintele de ședință, vicepreședintele Camerei, Cristina Prună. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a susținut că a fost încălcat Regulamentul de funcționare a forului legislativ care spune că pot fi votate prin mijloace electronice doar actele normative, iar moțiunea simplă nu este un act normativ. Moțiunea simplă a fost respinsă cu 171 de voturi «împotrivă», 143 de voturi «pentru» și o abținere”, mai arată News.ro.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, marți seară, că, dacă majoritatea parlamentară va forța schimbarea Avocatului Poporului, atunci PSD va reclama această acțiune la Bruxelles și va ataca decizia la Curtea Constituțională a României.

„«Eu nu cred că s-a întâmplat așa ceva vreodată. Au făcut numirile la TVR, la Radio, acum vor Avocatul Poporului. Să nu creadă că eu, mâine, după ce vor forța schimbarea Avocatului Poporului – în afară de faptul că vom contesta la CCR, cum am făcut și cu numirile de la Radio-TV – nu voi vorbi cu comisarii europeni și nu o să mă adresez Comisiei Europene că fac un atac frontal asupra statului de drept», a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu”, scrie România liberă.

„Raportul de activitate al Consiliului Național al Audiovizualului pe anul 2020 a fost respins, marți, în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului. Și rapoartele Avocatului Poporului din perioada 2018-2020 au fost respinse în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului. Parlamentarii PSD și AUR au susținut că rapoartele nu se votează, ci trebuie doar prezentate”, mai arată România liberă.

Secția pentru procurori a CSM a admis, marți, cererea de pensionare depusă de fosta șefă a DIICOT, Giorgiana Hosu.

„«Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensionare, începând cu data de 01.07.2021, a doamnei Hosu Elena Giorgiana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (unanimitate)», se arată în decizia CSM”, scrie Cotidianul.

Liviu Dragnea câștigă o primă bătălie în justiție.

„Curtea de Apel București a admis, luni, cererea de strămutare formulată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul privind eliberarea condiționată. Astfel, potrivit deciziei, procesul a fost mutat la Tribunalul Giurgiu”, notează Cotidianul.

„Aceeași hotărâre arată că se «desființează Decizia penală nr. 529 din data de 27.05.2021, pronunțată de către Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr. 7901/302/2021». Acest lucru nu înseamnă, automat, că Dragnea va fi eliberat, ci că solicitarea de eliberare va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu”, mai arată Cotidianul.

Concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de unități școlare vor începe, în această toamnă, pe data de 14 septembrie. Anunțul a fost făcut, miercuri, de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„«Metodologia de concurs a fost avizată, urmând să se regleze o serie de aspecte la nivel de detaliu. Concursul va debuta la data de 14 septembrie. (…) În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă. Pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie vom avea probele de interviu la nivelul fiecărei școli. În perioada 20 – 22 decembrie vor fi emise deciziile de numire, începând cu data de 10 ianuarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar 2021 – 2022. Au fost o serie de argumente pro și contra, pe baza cărora Ministerul Educației a înțeles că, punând în balanță aceste argumente pro și contra, este mai bine să demarăm concursurile în data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie, proba scrisă, așa cum a fost anunțat anterior. Printre elementele care susțineau data de 27 iulie se regăsea nevoia de numire a directorilor interimari ale căror contracte expiră. Vom vedea în ce măsură se va regla aspectul numirii interimarilor. Deocamdată, legea este foarte clară în această privință», a declarat ministrul Cîmpeanu, într-o conferință de presă”, scrie Agerpres.

Și, tot ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că în bugetul ministerului se află suma de 100 de milioane de lei pentru decontarea navetei elevilor.

 „«În bugetul Ministerului Educației se regăsesc 100 de milioane de lei destinați decontării navetei elevilor. Naveta elevilor trebuie să se facă în baza unor reglementări legale, nu a putut fi aplicată până acum, avem acest proiect de Ordonanță pe agenda ședinței de Guvern de astăzi pentru că nu au fost reglementate tarifele. Pentru a fi decontabile trebuie să fie reglementate, trebuie să fie în cadrul legal», a mai spus ministrul Educației”, relatează News.ro.

Digi24 scrie despre prețul locuințelor care ar putea să crească, odată cu majorarea prețurilor la materialele de construcții.

„Prețurile apartamentelor au tot crescut în ultima perioadă, deși mulți se așteptau să fie pe dos, în condițiile în care pandemia a subțiat bugetele. Datele unei analize realizate de o companie din piață arată că locuințele sunt mai scumpe cu 0,7%. Dezvoltatorii imobiliari spun că până la finalul anului, în marile orașe, apartamentele vor fi cu 25% mai scumpe decât în 2020 și aduc ca argument scumpirea materialelor de construcții. Cât de reală și de susținută este însă această majorare de preț și la ce trebuie să vă uitați atunci când vreți să cumpărați un imobil (…)”, notează Digi24, care prezintă opiniile unor specialiști în legătură cu aceste majorări și cât de justificate sunt ele.

Seară frumoasă!

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Concursuri în Educație was last modified: iunie 16th, 2021 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: