Concursul de eseuri adresat studenților din anii III și IV „Bursele RTPR Allen & Overy”

14 dec. 2015
Vizualizari: 1269

Despre

  • Anul III sau IV de studiu, cursuri de zi, şcolarizaţi în regim bugetat sau cu taxă
  • Termenul-limita pentru transmiterea eseurilor: 5 ianuarie 2016, inclusiv
  • Regulamentul concursului

RTPR Allen & Overy a lansat concursul de eseuri  „Bursele RTPR Allen & Overy”, concurs ce se organizează anual, adresat studenților din cadrul facultăților de drept acreditate aflați în anul III sau IV de studiu, cursuri de zi, școlarizați în regim bugetat sau cu taxă. Acest concurs nu se adresează absolvenților care urmează cursuri de masterat sau studii doctorale.

Temă eseu anul al III-lea

Analizați mecanismele și specificul funcționării garanției pentru vicii, conform legii române, în cazul unor vânzări succesive ale aceluiași bun. Pentru acest caz, comentați: (i) cu privire la condițiile legale și efectele acestei răspunderi; și (ii) cu privire la posibilitatea agravării, limitării sau înlăturării acesteia.

Temă eseu anul al IV-lea

Descrieți condițiile legale și efectele instituirii în favoarea antreprenorului a unei clauze prin care acesta își rezervă dreptul de proprietate asupra construcției edificate, până la data achitării de către beneficiar a tuturor sumelor datorate conform unui contract de antrepriză guvernat de legea română. Descrieți mecanismul și particularitățile nașterii și transferului dreptului de proprietate în această situație.

Premii

Locul I – 350 EURO/lună, pentru lucrarea premiată cu locul I (se acorda un singur premiu I pentru anii III și IV)

Locul II – 150 EURO/lună, pentru lucrările premiate cu locul II (câte un loc II pentru fiecare an de studiu în parte)

Locul III – 100 EURO/lună, pentru lucrările premiate cu locul III (câte un loc III pentru fiecare an de studiu în parte)

Eseurile, împreună cu o scrisoare de intenție,  se vor trimite pe adresa de email office@rtprallenovery.com, prin poștă sau personal, la sediul RTPR Allen & Overy din Piața Charles de Gaulle nr. 15, etaj 5, cod poștal 011857, sector 1, București, până la data de 5 ianuarie 2016, inclusiv.

În cadrul celei de a doua etape, studenții selectați își vor prezenta liber eseul timp de 15 minute, în fața unui juriu alcătuit din avocați membri ai RTPR Allen & Overy. După terminarea prezentărilor, membrii juriului vor delibera și vor anunța câștigătorii Burselor RTPR Allen & Overy la o dată care va fi comunicată ulterior.

Consultați regulamentul de acordare a burselor.

Sursa informației este anunțul publicat de Facultatea de Drept a Universității din București (www.drept.unibuc.ro).

Concursul de eseuri adresat studenților din anii III și IV „Bursele RTPR Allen & Overy” was last modified: decembrie 14th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: