Concurs de infracţiuni. Trafic de droguri de mare risc, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

• Legea nr. 143/2000: art. 2 alin. (1) şi alin. (2)
• NCP: art. 335 alin. (1)
• NCP: art. 337 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 39 alin. (1) lit. b)
• NCP: art. 41 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 396 alin. (2) şi alin. (10)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 442 alin. (2)
• NCPP: art. 443
• NCPP: art. 448 alin. (1)
• VCP: art. 82 alin. (3)
• VCP: art. 86^2 alin. (1)

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

S-a constatat ca faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentința sunt săvârșite în concurs real, în temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 443/RC din 5 septembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursurile în casație declarate de recurenți în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat recursul în casație declarat de recurentul A. și nefondat recursul în casație declarat de recurentul B., pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, Înalta Curte constată că acesta vizează acele situații în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen. „Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni”.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. „În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.

Referitor la recurentul A. se constată că prin sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești acesta a fost condamnat la:

– 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016),

– 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016).

Prin decizia penală nr. 411/29.03.2017 a Curții de Apel Ploiești s-a admis contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești și au fost reduse pedepsele de câte 2 ani închisoare la care a fost condamnat recurentul prin sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești la pedepse de câte 1 an închisoare.

De asemenea, se constată că fapta de trafic de droguri de mare risc pentru care recurentul a fost condamnat definitiv prin decizia recurată este în concurs real cu faptele de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, raportat la prevederile art. 38 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte constată că în aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în mod greșit s-a procedat la contopirea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin decizia recurată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. și pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 alin. (1) din C. pen., ambele aplicate prin sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, stabilind pedeapsa rezultantă parțială de 4 ani și 8 luni închisoare, fără a avea în vedere că, urmare a admiterii contestației în anulare, prin decizia penală nr. 411/29.03.2017 a Curții de Apel Ploiești fiecare pedeapsă de 2 ani închisoare a fost redusă la 1 an închisoare.

Astfel, întrucât fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare prin decizia penală nr. 1409 din data de 16 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești este săvârșită în concurs cu faptele pentru care s-a stabilit pedeapsa de câte 1 an închisoare, urmare a admiterii contestației în anulare, prin decizia penală nr. 411/29.03.2017 a Curții de Apel Ploiești, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. se aplică pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv sporul de 8 luni închisoare (1 an închisoare + 1 an închisoare = 24 luni închisoare: 1/3 = 8 luni), în final recurentul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, în regim privativ de libertate.

Ca atare, instanța de apel a calculat greșit pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, aplicând în final o pedeapsă nelegală.

Înalta Curte reține că potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen. „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”.

De asemenea, potrivit art. 41 alin. (1) din C. pen. „Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”.

În ceea ce privește recursul în casație formulat de recurentul B., se constată că situația acestuia este următoarea:

Prin decizia recurată acesta a fost condamnat cu titlu definitiv la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., faptă săvârșită în perioada septembrie 2015- octombrie 2016.

Prin sentința penală nr. 141/08.03.2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 943/06.06.2016 a Curții de Apel București recurentul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, care a început să curgă potrivit art. 86^2 alin. (1) raportat la art. 82 alin. (3) din vechiul C. pen. de la data de 06.06.2016, data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, se constată că în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. pen. și cele ale art. 41 alin. (1) din C. pen., fapta de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost condamnat prin decizia recurată reprezintă o infracțiune continuată și constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, fiind epuizată în octombrie 2016, în interiorul termenul de încercare de 3 ani și 6 luni.

Înalta Curte constată că recurentul, prin apărător ales, la termenul de judecată din data de 05 septembrie 2023, în cadrul dezbaterilor asupra recursurilor în casație formulate, a invocat un motiv suplimentar, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, în condițiile în care recurentul a formulat un denunț, finalizat cu tragerea la răspunderea penală a persoanei vinovate.

Raportat la acest nou motiv, se reține că acesta nu poate face obiectul unei verificări pe fond a recursului în casație în condițiile în care, în această procedură, instanța analizează cererile de recurs în casație în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu.

De asemenea, se constată că apărătorul desemnat din oficiu pentru intimata inculpată F. a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 443 din C. proc. pen., cu privire la efectul extensiv al recursurilor formulate în privința acestei intimate.

Înalta Curte reține că efectul extensiv oferă posibilitatea ca recursul în casație să folosească numai părților care aparțin aceluiași grup procesual (consortium litis), cu privire la care există indivizibilitate de situație, fără a le crea o situație mai grea. În plus, efectul extensiv operează circumscris cazului de recurs în casație invocat de recurent. Raportat la acest aspect, se constată că, în speță, intimata F. nu se află în aceeași situație juridică cu recurenții care au declarat recurs în casație.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de recurentul B. este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1409 din data de 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa, în parte, decizia penală recurată cu privire la inculpatul A. referitor la nelegalitatea pedepsei aplicate acestuia și, în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A. prin decizia penală atacată, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

– 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen.,

– 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016) aplicată prin sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești,

– 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016) aplicată prin sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești,

Va înlătura sporul de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare aplicat conform art. 38-39 lit. b) din C. pen.

Va constata că prin decizia penală nr. 411 din 29 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2016, ca efect al admiterii contestației în anulare formulată de inculpatul A., a fost desființată sentința penală nr. 2661 din 21.11.2016 a Judecătoriei Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 143 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești și au fost reduse cele două pedepse de 2 (doi) ani închisoare, la câte 1 (un) an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele, astfel cum au fost reindividualizate prin decizia penală mai sus menționată, după cum urmează:

– 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen.,

– 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016) aplicată prin decizia penală nr. 411/29.03.2017 a Curții de Apel Ploiești,

– 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 alin. (1) din C. pen., (faptă din 22.02.2016) aplicată prin decizia penală nr. 411/29.03.2017 a Curții de Apel Ploiești, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni.

Pedeapsa rezultantă de executat este de 4 (patru) ani închisoare.

Va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii, a arestului la domiciliu de la data de 15.11.2016, 16.11.2016 – 22.11.2016, 15.12.2016 – 12.01.2017, 13.01.2017 – 11.02.2017, 12.02.2017 – 03.03.2017 și a arestării preventive de la 23.11.2016 – 15.12.2016 inclusiv și în continuare detenția la zi.

Va menține restul dispozițiilor deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale recurate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de recurentul inculpat A., vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

Va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat B. împotriva deciziei penale nr. 1409 din data de 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., D., F. și E. în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.