Comunicarea publică a operelor juridice

6 ian. 2022
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 145
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Declarația Universală a Drepturilor Omului a consacrat la art. 27 dreptul oricărei persoane de a lua parte, în mod liber, la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui, fiecare autor de opere având dreptul la ocrotirea intereselor sale morale și materiale.

Alpha Bank Oferta Start-up este conceputa pentru activitati liberale si beneficiezi de ZERO cost timp de 12 luni

Operele juridice sunt o specie a lucrărilor științifice, realizate și aduse la cunoștința publică sub orice formă, cel mai adesea în scris sau pe internet, fiind protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, indiferent de amploarea lor – tratate, manuale, culegeri, studii, comentarii etc. – ori meritul autorului, singura condiție cerută de lege fiind originalitatea. S-a recunoscut autorului un drept exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte a operelor și un drept exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia. Odată cu dezvoltarea internetului, comunicarea operelor a trebuit reglementată prin norme juridice speciale care să le asigure protecția. Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001, privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, a obligat statele membre să prevadă în legislația națională dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

De la aceasta regulă sunt instituite excepții de folosire liberă a operelor, cum sunt:

– utilizarea în scopul unic de ilustrare în cadrul procesului educativ sau al cercetărilor științifice, atât timp cât sunt indicate sursele, inclusiv numele autorului;

– reproducerea de către presă, comunicarea publică sau punerea la dispoziție a unor articole publicate privind subiecte de actualitate economice, politice sau religioase, în măsura în care este justificată de scopuri de informare și sub rezerva de a indica sursa, inclusiv numele autorului;

– utilizarea de citate în scop de critică sau recenzie, cu condiția ca acestea să se refere la o operă sau un alt obiect protejat care a fost deja pus în mod legal la dispoziția publicului, să fie indicată sursa, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil, și ca folosirea lor să fie în conformitate cu practica corectă și în măsură justificată de anumite scopuri speciale.

În ceea ce privește măsurile de restricționare a accesului la operă, acestea pot fi de natură tehnică ori de natură juridică. Cele tehnice sunt definite de directivă ca: „orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor (…)”, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări, iar cele juridice sunt lăsate în sarcina statelor membre, care trebuie să asigure o protecție adecvată împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente. În legislația noastră, conform art. 13 din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice terților reproducerea, difuzarea, închirierea, comunicarea publică, direct sau indirect, a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public ș.a., comunicarea publică fiind definită în art. 20, însemnând: „orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, (…) inclusiv punerea la dispoziția publicului, prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual”. În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost cazuri relevante privind comunicarea publică a operelor:

– cauza C-466/12, Svensson și alții, având ca obiect despăgubiri solicitate de jurnaliștii ce au redactat articole de presă, publicate într-un ziar și pe site-ul acestuia, dar accesate de terți prin intermediul serviciilor oferite prin site-ul unei firme, care s-a apărat afirmând că furnizarea unor liste cu link-uri de internet către opere comunicate public pe alte site-uri de internet nu constituie un act susceptibil să afecteze drepturile de autor, deoarece nu a efectuat nicio transmisie a vreunei opere protejate, acțiunea sa limitându-se la a indica clienților site-urile de internet pe care se găsesc operele care îi interesează. Curtea a analizat existența celor două elemente cumulative: un „act de comunicare” a unei opere și comunicarea „publică” a operei – constatând că primul element trebuie înțeles în sens larg, în scopul garantării unui grad ridicat de protecție titularilor de drepturi de autor, furnizarea pe un site de internet a unor link-uri care pot fi accesate către opere protejate publicate, fără nicio restricție în ceea ce privește accesul, pe un alt site, oferă utilizatorilor primului site un acces direct la operele menționate, fiind un „act de comunicare”, deoarece este suficient ca o operă să fie pusă la dispoziția unui public, astfel încât persoanele care îl compun să poată avea acces la aceasta, fără a avea relevanță dacă ele utilizează sau nu utilizează această posibilitate; al doilea element, opera să fie comunicată „public” în mod efectiv, vizează ansamblul potențialilor utilizatori ai site-ului pe care îl administrează utilizatorul, și anume un număr nedeterminat și destul de important de destinatari. Totodată, se reține că această comunicare privește aceleași opere precum comunicarea inițială și că a fost efectuată prin aceeași modalitate tehnică, pe internet, fără a exista un public nou, întrucât „publicul vizat de comunicarea inițială constă în totalitatea vizitatorilor potențiali ai site-ului respectiv, deoarece, având în vedere că accesul la opere pe acest site nu era supus niciunei măsuri restrictive, toți internauții puteau, așadar, să le acceseze în mod liber” și nu se impune autorizarea titularilor de drepturi de autor, însă, în ipoteza în care un link care poate fi accesat permite utilizatorilor site-ului, pe care se găsește acest link, să eludeze măsurile restrictive luate de site-ul pe care se găsește opera protejată în scopul de a restrânge accesul publicului numai la abonații săi și, astfel, constituie o intervenție în lipsa căreia utilizatorii menționați nu ar putea beneficia de operele difuzate, este necesar să se considere că totalitatea acestor utilizatori reprezintă un public nou, care nu a fost luat în considerare de titularii drepturilor de autor atunci când au autorizat comunicarea inițială, astfel încât autorizarea titularilor se impune în cazul unei asemenea comunicări publice;

– cauza C‑160/15, GS Media BV c. Sanoma ș.a., privind folosirea fără acord de către GS Media a unui set de fotografii a unei persoane, realizate de un fotograf la comanda Sanoma, editorul unei reviste, căreia i-a acordat o autorizație exclusivă, prin intermediul unui site de „noutăți, revelații scandaloase și anchete jurnalistice în legătură cu subiecte amuzante și pe un ton jovial”, consultat zilnic de peste 230.000 de vizitatori, transmise și către alte site-uri. CJUE a reținut că faptul de a posta pe un site de internet un hiperlink către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site de internet, fără autorizația titularului dreptului de autor, constituie o „comunicare publică” și necesită autorizarea autorului. Totuși, întrucât internetul are o importanță aparte pentru libertatea de exprimare și de informare, garantată prin art. 11 din Cartă, și hiperlink-urile contribuie la buna sa funcționare, precum și la schimbul de opinii și de informații în această rețea caracterizată prin disponibilitatea unor cantități imense de informații, având în vedere și dificultatea, în special a particularilor care doresc să posteze astfel de link-uri, de a verifica dacă site‑ul de internet către care se presupune că aceste link-uri conduc conferă acces la opere protejate și, eventual, dacă titularii drepturilor de autor ai acestor opere au autorizat publicarea lor pe internet, mai ales când aceste drepturi au făcut obiectul unor sublicențe, pentru aprecierea individualizată a existenței unei „comunicări publice”, trebuie ca, atunci când postarea unui hiperlink către o operă disponibilă în mod liber pe un alt site de internet este efectuată de o persoană care, procedând în acest fel, nu urmărește un scop lucrativ, să se țină cont de împrejurarea că această persoană nu știe și nu poate în mod rezonabil să știe că această operă a fost publicată pe internet fără autorizarea titularului drepturilor de autor și nici nu este pe deplin conștientă de consecințele comportamentului său pentru a oferi unor clienți acces la o operă publicată nelegal pe internet.


* Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 1/2021.

Comunicarea publică a operelor juridice was last modified: ianuarie 6th, 2022 by Gheorghe Gheorghiu

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter