Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
71 views
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă, Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.
Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.
Prin Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.
Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii – persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c) sindicatele şi patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părţile, obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanţa care soluţionează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispoziţiilor legale.
Se observă că, în speţă, acţiunea a fost promovată de o organizaţie sindicală, respectiv Sindicatul Sanitas Covasna, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată, conform înscrisurilor dosarului, a fost formulată în baza mandatului dat de reclamanţi în calitate de membri de sindicat, are aplicată ştampila sindicatului şi este semnată de preşedintele acestuia, respectiv domnul F..
Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.
Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Sanitas Covasna este reclamant în litigiul pendinte.
De asemenea, se reţine că prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, republicat, că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor este instanţa de la sediul sindicatului reclamant.
Or, în condiţiile în care în analiza competenţei instanţa trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, aşa cum le-a înţeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict de muncă se determină în funcţie de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, ţinând cont şi de cele reţinute prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În speţă, sediul sindicatului reclamant se află în localitatea Sfântu Gheorghe. Dată fiind importanţa acestui element de identificare, faţă de caracterul competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei este de competenţa teritorială a Tribunalului Covasna, în circumscripţia căruia se află sediul sindicatului reclamant.
Aşa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă, Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale.
Sursa informației: www.scj.ro.
