Competenţa judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare în vederea confirmării

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Preliminarii

Analiza acestei chestiuni de drept a fost prilejuită de invocarea în practica judiciară recentă a acestei probleme sub forma unei întrebări preliminare adresate ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, la sesizarea Curţii de Apel Cluj – Secţia a II‑a civilă^[1]. Chestiunea de drept supusă analizei este aceea dacă dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. k) şi o) din Legea nr. 85/2014 trebuie inter­pretate în sensul existenţei competenţei judecătorului‑sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare şi de a confirma un astfel de plan, în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre în adunarea creditorilor convocată pentru aprobarea planului de reorganizare din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi, în sensul că acesta confirmă planul numai în măsura existenţei unei hotărâri de aprobare de către adunarea creditorilor în acest sens.

O chestiune complementară celei anterior evocate este aceea dacă dispoziţiile art. 138 alin. (4) şi art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretate în sensul că, în lipsa unei hotărâri în adunarea creditorilor convocată pentru aprobarea planului de reorganizare din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe consecutive ale acestora având aceeaşi ordine de zi, echivalează cu votul negativ asupra planului de reorganizare.

Relativ recent a fost pronunţată decizia ICCJ^[2], care a decis că, în ipoteza în care nu s‑a putut adopta o hotărâre a adunării creditorilor, în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2014, cu privire la aprobarea planului sau a unuia dintre planurile propuse, din lipsă de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi, judecătorul‑sindic nu este îndrituit să suplinească aprobarea planului de reorganizare, iar lipsa de rol activ în procedură a creditorilor înscrişi pe tabelul definitiv de creanţe nu echivalează cu votul negativ, ci constituie unul dintre cazurile în care judecătorul‑sindic va decide intrarea debitorului insolvent în faliment.

1. Determinarea circumstanţelor factuale care au generat controversa juridică

În cadrul unei proceduri de insolvenţă deschise la cererea debitoarei, judecătorul‑sindic a acordat mai multe termene consecutive în vederea convocării adunării creditorilor pentru votarea planului de reorganizare propus de către aceasta. Întrucât doar creditorul majoritar a exprimat un vot de prorogare, iar celelalte categorii de creanţe nu au transmis niciun vot, debitoarea a solicitat judecătorului‑sindic să aplice dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, poziţie pe care şi‑a însuşit‑o şi administratorul judiciar, solicitând judecăto­rului‑sindic confirmarea planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, deoarece nu au existat opoziţii ale creditorilor privind legalitatea planului.

Instanţa a infirmat planul de reorganizare şi a dispus trecerea în faliment a debitoarei, în temeiul art. 140 alin. (5), coroborat cu art. 145 alin. (1) lit. A pct. a şi c şi lit. B din Legea nr. 85/2014. Pentru a se pronunţa astfel^[3], judecătorul‑sindic a apreciat că nu au fost aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora una dintre principalele atribuţii ale judecătorului‑sindic o reprezintă judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi, întrucât, în ceea ce priveşte planul de reorganizare a activităţii debitorului, necesitatea aprobării acestuia în şedinţa adunării creditorilor este o condiţie esenţială pentru confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

Mai mult, instanţa a apreciat că dezinteresul manifestat de creditori prin neprezentarea la şedinţele la care au fost convocaţi, în vederea votării planului, poate fi interpretat în sensul unui vot negativ al acestora faţă de planul de reorganizare propus de către debitoare.

Se consideră că pasivitatea creditorilor nu se încadrează în categoria cazurilor de imposibilitate în care s‑ar găsi practicianul în insolvenţă de a lua măsurile desfăşurării normale a activităţii sale, pentru a deveni incidente prevederile legale care îi atribuie competenţă judecătorului‑sindic. În ceea ce priveşte votarea planului, judecătorul‑sindic nu se poate substitui voinţei neexprimate a creditorilor, în sensul de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare şi, ulterior, de a‑l confirma.

Debitoarea a contestat, prin apelul formulat în cauză, soluţia pronunţată de către judecătorul‑sindic, considerând‑o ca fiind dată cu interpretarea greşită a prevederilor legale, în sensul că textul art. 45 alin. (1) lit. o) nu exceptează situaţia în cauză de la ipotezele în care judecătorul‑sindic ar avea competenţa de a se pronunţa pentru a suplini manifestarea de voinţă a participanţilor la procedură. Mai exact, se precizează că prin aceasta se încalcă principiul conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.

Pentru clarificarea acestor probleme de drept a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca soluţia să fie pronunţată în raport de dezlegările formulate de completul specializat^[4].

2. Condiţiile extinderii competenţei judecăto­rului‑sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare prealabil confirmării acestuia

În cauză s‑a ridicat problema aplicabilităţii dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora una dintre principalele atribuţii ale judecătorului‑sindic o reprezintă judecarea cererilor administratorului judiciar/lichi­datorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi, întrucât, în ceea ce priveşte planul de reorganizare a activităţii debito­rului, necesitatea aprobării acestuia în şedinţa adunării creditorilor este o condiţie esenţială pentru confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

În mod normal, pentru a se decide asupra formei procedurii insolvenţei oportune de urmat, este necesară exprimarea votului, pozitiv sau negativ, de către creditori cu privire la planul de reorganizare a activităţii debitorului, aceştia fiind direct vizaţi şi interesaţi de modul în care activitatea debitorului evoluează. Confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul‑sindic reprezintă faza finală prin care trebuie să treacă un plan de reorganizare, după ce acesta a fost propus de către una dintre persoanele cărora legea insolvenţei le recunoaşte acest drept, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv a fost acceptat de către adunarea creditorilor, în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2014.

Se impune a se stabili dacă pasivitatea creditorilor se încadrează în categoria cazurilor de imposibilitate în care s‑ar găsi practicianul în insolvenţă de a lua măsurile desfăşurării normale a activităţii sale, pentru a deveni incidente prevederile legale care îi atribuie competenţă judecătorului‑sindic. În ceea ce priveşte votarea planului, trebuie analizat dacă judecătorul‑sindic se poate substitui voinţei neexprimate a creditorilor, în sensul de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare şi, ulterior, de a‑l confirma.

Atât timp cât textul art. 45 alin. (1) lit. o) nu exceptează situaţia în cauză de la ipotezele în care judecătorul‑sindic ar avea competenţa de a se pronunţa pentru a suplini manifestarea de voinţă a participanţilor la procedură, devine incident principiul conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.

Dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014 prevăd faptul că judecătorul‑sindic poate judeca cererile administratorului/lichidatorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în şedinţele adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi.

Apreciem că această prevedere legală conferă judecătorului‑sindic competenţa de a efectua un control de oportunitate asupra viabilităţii planului de reorganizare. Această interpretare este susţinută şi prin minuta elaborată de Institutul Naţional al Magistraturii, în vederea asigurării unei practici unitare, prin care se afirmă dreptul judecătorului‑sindic de a judeca cererile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi.

Argumentul introducerii acestei prevederi legale prin care se conferă dreptul de apreciere judecătorului‑sindic este acela de a se debloca situaţiile în care creditorii nu sunt activi în procedură. În practică, s‑a constatat că, în multe situaţii, din cauza dezinteresului şi a lipsei de implicare a creditorilor, practicianul în insolvenţă desemnat s‑a aflat în imposibilitate de a lua măsurile necesare desfăşurării normale a procedurii insolvenţei, pentru acestea fiind nevoie de aprobarea creditorilor.

Întrucât deciziile manageriale ale practicianului în insolvenţă sunt controlate, sub aspectul oportu­nităţii, de creditori, prin organele acestora, iar situaţia‑premisă este aceea că nu se poate lua o hotărâre în şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi la cel puţin două şedinţe ale acestora, atribuţia conferită de art. 45 alin. (l) lit. o) din Legea nr. 85/2014 judecătorului‑sindic permite, în această situaţie specifică, luarea unor decizii de oportunitate.

Pentru astfel de raţiuni ce vizează deblocarea procedurii, legiuitorul a conferit judecăto­rului‑sindic atribuţia de a depăşi rolul de verificator al legalităţii, realizând o apreciere de domeniul oportunităţii.

Extinderea atribuţiei judecătorului‑sindic de a aprecia asupra oportunităţii planului este susţinută şi de prevederile art. 139 alin. (l) lit. F. din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora planul este confirmat de judecătorul‑sindic dacă respectă, din punctul de vedere al legalităţii şi al viabilităţii (deci, al chestiunilor de oportunitate), prevederile art. 133 din aceeaşi lege, respectiv posibilităţile reale de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin plan.

Confirmarea planului aprobat de creditori presupune o analiză amplă atât a condiţiilor impuse de art. 139 din Legea nr. 85/2014, referitoare la modalitatea de acceptare a planului din partea creditorilor, cât şi a posibilităţilor reale de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin plan, în raport de resursele pe care şi le poate procura societatea.

Astfel, pe lângă condiţiile de vot asupra planului de reorganizare de către adunarea creditorilor, prevăzute de art. 139 alin. (1) lit. A.‑E. şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, pentru a fi confirmat, art. 139 alin. (1) lit. F. precizează că planul trebuie să respecte, „din punctul de vedere al legalităţii şi al viabilităţii, prevederile art. 133” din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, judecătorul‑sindic nu este limitat la controlul condiţiilor de legalitate pe care planul trebuie să le îndeplinească^[5].

Astfel, condiţia viabilităţii planului de reorganizare este o condiţie de fond, obligatoriu a fi verificată de către judecăto­rul‑sindic în momentul confirmării planului de reorganizare, acesta putând cere inclusiv părerea unui specialist privind posibilitatea de realizare a planului [art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014].

Sintetizând, nu doar creditorii pot analiza aspecte ce ţin de viabilitatea planului de reorganizare, ci şi judecăto­rul-sindic. Analiza unui plan de reorganizare, sub toate aspectele impuse de lege, extinde sfera de apreciere a judecătorului‑sindic şi la alte aspecte decât cele vizând legalitatea procedurii de propunere şi adoptare a planului de reorganizare. Acest drept de apreciere este consfinţit în mod expres de către legiuitor, fiind greşită opinia în care rolul judecătorului‑sindic în procedură ar consta doar în controlul judecătoresc al activităţii administra­torului/lichidatorului judiciar^[6].

Având deci în vedere că această analiză de oportunitate a planului îi este recunoscută expres de lege în faza confirmării prin hotărâre a acestuia, interpretarea corectă ar trebui să fie în sensul că, în lipsa unei atitudini active a adunării creditorilor, judecătorul‑sindic se poate substitui acestora, analizând aceeaşi oportunitate a planului de reorganizare la un moment anterior, devansat.

3. Considerentele inadmisibilităţii interpretării lipsei creditorilor la şedinţele stabilite pentru aprobarea planului de reorganizare drept un vot negativ asupra acestuia

Referitor la interpretarea art. 138 alin. (4) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciem că aceasta nu poate fi realizată de o manieră restrictivă, de natură să limiteze dreptul debitorului la implementarea unui plan de reorganizare din cauza neimplicării creditorilor.

Posibilitatea conferită de către legiuitor judecătorului‑sindic de a se pronunţa asupra legalităţii şi valabilităţii planului de reorganizare este, în mod normal, condiţionată de parcurgerea tuturor fazelor reglementate de lege. În situaţia neacceptării planului de către adunarea creditorilor, nu poate fi exercitată de către judecătorul‑sindic atribuţia confirmării planului. Un caz particular este acela în care creditorii nici nu acceptă planul, nici nu îl resping, rămânând în pasivitate. În cauză s‑a pus problema dacă dezinteresul manifestat de creditori, prin neprezentarea la şedinţele la care au fost convocaţi în vederea votării planului, poate fi interpretat în sensul unui vot negativ al acestora faţă de planul de reorganizare propus de către debitoare.

Se impune, aşadar, a se analiza dacă atitudinea pasivă a creditorilor ar putea fi interpretată drept o modalitate de manifestare tacită a dezacordului faţă de plan şi ar putea astfel conduce la soluţia de infirmare a planului de reorganizare, cât timp planul nu a fost efectiv respins de către adunarea creditorilor. În acest context, este necesar a aprecia dacă judecătorul‑sindic ar putea lua decizia de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitorului.

S‑a pus în discuţie dacă infirmarea planului de reorganizare poate fi pronunţată doar atunci când există o hotărâre a adunării creditorilor de respingere a acestuia, soluţie care reiese şi din atribuţiile judecătorului‑sindic reglementate de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că se poate hotărî asupra infirmării doar după votarea planului, ceea ce în speţă nu a avut loc. Pe de altă parte, şi prevederile art. 145 lit. b) din Legea nr. 85/2014 reglementează că pronunţarea intrării în faliment se dispune atunci când ,,debitorul şi‑a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat”, fiind vorba de două faze care se derulează consecutiv, acceptarea planului şi confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

Prin urmare, în absenţa unei prevederi legale care să confere atitudinii pasive a adunării creditorilor semnificaţia unui vot negativ, nu poate fi atribuită o astfel de semnificaţie care să justifice decizia de intrare în faliment. Atunci când a apreciat că neexprimarea voinţei creditorilor poate fi considerată drept vot negativ, legiuitorul a instituit expres o astfel de prezumţie, cum este aceea trasă din prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Apreciem că raţiunea care a stat la baza instituirii prevederii legale prin care i s‑a conferit judecătorului‑sindic competenţa de a soluţiona cererile administratorului/lichidatorului judiciar în situaţiile în care neprezentarea creditorilor legal convocaţi la două şedinţe consecutive, având aceeaşi ordine de zi, a avut drept rezultat neîntrunirea cvorumului necesar pentru votarea planului de reorganizare a fost aceea de a asigura celeritatea desfăşurării procedurii insolvenţei.

În condiţiile în care prevederile legale menţionate nu cuprind referiri limitative ale acestei prorogări de competenţă, judecătorul‑sindic nu se poate degreva de îndeplinirea acestei îndatoriri de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre a adunării creditorilor din acest motiv şi, ulterior, de a‑l confirma.

 Concluzii

În raport cu argumentele expuse, apreciem că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014 conferă judecătorului‑sindic competenţa de a efectua un control de oportunitate asupra viabilităţii planului de reorganizare propus de administratorul judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în şedinţele adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi ordine de zi.

Pe cale de consecinţă, considerăm ca fiind fără bază legală interpretarea conform căreia lipsa votului creditorilor în cadrul şedinţelor la care au fost convocaţi şi nu s‑au prezentat poate fi considerată drept un vot negativ asupra planului care să determine intrarea debitorului în faliment pentru acest considerent.