Competenţa judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare în vederea confirmării

28 dec. 2022
Vizualizari: 513
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Preliminarii

Analiza acestei chestiuni de drept a fost prilejuită de invocarea în practica judiciară recentă a acestei probleme sub forma unei întrebări preliminare adresate ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, la sesizarea Curții de Apel Cluj – Secția a II‑a civilă[1]. Chestiunea de drept supusă analizei este aceea dacă dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k) și o) din Legea nr. 85/2014 trebuie inter­pretate în sensul existenței competenței judecătorului‑sindic de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare și de a confirma un astfel de plan, în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre în adunarea creditorilor convocată pentru aprobarea planului de reorganizare din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi, în sensul că acesta confirmă planul numai în măsura existenței unei hotărâri de aprobare de către adunarea creditorilor în acest sens.

O chestiune complementară celei anterior evocate este aceea dacă dispozițiile art. 138 alin. (4) și art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretate în sensul că, în lipsa unei hotărâri în adunarea creditorilor convocată pentru aprobarea planului de reorganizare din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe consecutive ale acestora având aceeași ordine de zi, echivalează cu votul negativ asupra planului de reorganizare.

Relativ recent a fost pronunțată decizia ICCJ[2], care a decis că, în ipoteza în care nu s‑a putut adopta o hotărâre a adunării creditorilor, în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2014, cu privire la aprobarea planului sau a unuia dintre planurile propuse, din lipsă de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi, judecătorul‑sindic nu este îndrituit să suplinească aprobarea planului de reorganizare, iar lipsa de rol activ în procedură a creditorilor înscriși pe tabelul definitiv de creanțe nu echivalează cu votul negativ, ci constituie unul dintre cazurile în care judecătorul‑sindic va decide intrarea debitorului insolvent în faliment.

1. Determinarea circumstanțelor factuale care au generat controversa juridică

În cadrul unei proceduri de insolvență deschise la cererea debitoarei, judecătorul‑sindic a acordat mai multe termene consecutive în vederea convocării adunării creditorilor pentru votarea planului de reorganizare propus de către aceasta. Întrucât doar creditorul majoritar a exprimat un vot de prorogare, iar celelalte categorii de creanțe nu au transmis niciun vot, debitoarea a solicitat judecătorului‑sindic să aplice dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, poziție pe care și‑a însușit‑o și administratorul judiciar, solicitând judecăto­rului‑sindic confirmarea planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, deoarece nu au existat opoziții ale creditorilor privind legalitatea planului.

Instanța a infirmat planul de reorganizare și a dispus trecerea în faliment a debitoarei, în temeiul art. 140 alin. (5), coroborat cu art. 145 alin. (1) lit. A pct. a și c și lit. B din Legea nr. 85/2014. Pentru a se pronunța astfel[3], judecătorul‑sindic a apreciat că nu au fost aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora una dintre principalele atribuții ale judecătorului‑sindic o reprezintă judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi, întrucât, în ceea ce privește planul de reorganizare a activității debitorului, necesitatea aprobării acestuia în ședința adunării creditorilor este o condiție esențială pentru confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

Mai mult, instanța a apreciat că dezinteresul manifestat de creditori prin neprezentarea la ședințele la care au fost convocați, în vederea votării planului, poate fi interpretat în sensul unui vot negativ al acestora față de planul de reorganizare propus de către debitoare.

Se consideră că pasivitatea creditorilor nu se încadrează în categoria cazurilor de imposibilitate în care s‑ar găsi practicianul în insolvență de a lua măsurile desfășurării normale a activității sale, pentru a deveni incidente prevederile legale care îi atribuie competență judecătorului‑sindic. În ceea ce privește votarea planului, judecătorul‑sindic nu se poate substitui voinței neexprimate a creditorilor, în sensul de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare și, ulterior, de a‑l confirma.

Debitoarea a contestat, prin apelul formulat în cauză, soluția pronunțată de către judecătorul‑sindic, considerând‑o ca fiind dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale, în sensul că textul art. 45 alin. (1) lit. o) nu exceptează situația în cauză de la ipotezele în care judecătorul‑sindic ar avea competența de a se pronunța pentru a suplini manifestarea de voință a participanților la procedură. Mai exact, se precizează că prin aceasta se încalcă principiul conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.

Pentru clarificarea acestor probleme de drept a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca soluția să fie pronunțată în raport de dezlegările formulate de completul specializat[4].

2. Condițiile extinderii competenței judecăto­rului‑sindic de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare prealabil confirmării acestuia

În cauză s‑a ridicat problema aplicabilității dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora una dintre principalele atribuții ale judecătorului‑sindic o reprezintă judecarea cererilor administratorului judiciar/lichi­datorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi, întrucât, în ceea ce privește planul de reorganizare a activității debito­rului, necesitatea aprobării acestuia în ședința adunării creditorilor este o condiție esențială pentru confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

În mod normal, pentru a se decide asupra formei procedurii insolvenței oportune de urmat, este necesară exprimarea votului, pozitiv sau negativ, de către creditori cu privire la planul de reorganizare a activității debitorului, aceștia fiind direct vizați și interesați de modul în care activitatea debitorului evoluează. Confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul‑sindic reprezintă faza finală prin care trebuie să treacă un plan de reorganizare, după ce acesta a fost propus de către una dintre persoanele cărora legea insolvenței le recunoaște acest drept, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv a fost acceptat de către adunarea creditorilor, în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2014.

Se impune a se stabili dacă pasivitatea creditorilor se încadrează în categoria cazurilor de imposibilitate în care s‑ar găsi practicianul în insolvență de a lua măsurile desfășurării normale a activității sale, pentru a deveni incidente prevederile legale care îi atribuie competență judecătorului‑sindic. În ceea ce privește votarea planului, trebuie analizat dacă judecătorul‑sindic se poate substitui voinței neexprimate a creditorilor, în sensul de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare și, ulterior, de a‑l confirma.

Atât timp cât textul art. 45 alin. (1) lit. o) nu exceptează situația în cauză de la ipotezele în care judecătorul‑sindic ar avea competența de a se pronunța pentru a suplini manifestarea de voință a participanților la procedură, devine incident principiul conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.

Dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014 prevăd faptul că judecătorul‑sindic poate judeca cererile administratorului/lichidatorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Apreciem că această prevedere legală conferă judecătorului‑sindic competența de a efectua un control de oportunitate asupra viabilității planului de reorganizare. Această interpretare este susținută și prin minuta elaborată de Institutul Național al Magistraturii, în vederea asigurării unei practici unitare, prin care se afirmă dreptul judecătorului‑sindic de a judeca cererile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi.

Argumentul introducerii acestei prevederi legale prin care se conferă dreptul de apreciere judecătorului‑sindic este acela de a se debloca situațiile în care creditorii nu sunt activi în procedură. În practică, s‑a constatat că, în multe situații, din cauza dezinteresului și a lipsei de implicare a creditorilor, practicianul în insolvență desemnat s‑a aflat în imposibilitate de a lua măsurile necesare desfășurării normale a procedurii insolvenței, pentru acestea fiind nevoie de aprobarea creditorilor.

Întrucât deciziile manageriale ale practicianului în insolvență sunt controlate, sub aspectul oportu­nității, de creditori, prin organele acestora, iar situația‑premisă este aceea că nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați la cel puțin două ședințe ale acestora, atribuția conferită de art. 45 alin. (l) lit. o) din Legea nr. 85/2014 judecătorului‑sindic permite, în această situație specifică, luarea unor decizii de oportunitate.

Pentru astfel de rațiuni ce vizează deblocarea procedurii, legiuitorul a conferit judecăto­rului‑sindic atribuția de a depăși rolul de verificator al legalității, realizând o apreciere de domeniul oportunității.

Extinderea atribuției judecătorului‑sindic de a aprecia asupra oportunității planului este susținută și de prevederile art. 139 alin. (l) lit. F. din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora planul este confirmat de judecătorul‑sindic dacă respectă, din punctul de vedere al legalității și al viabilității (deci, al chestiunilor de oportunitate), prevederile art. 133 din aceeași lege, respectiv posibilitățile reale de îndeplinire a obligațiilor asumate prin plan.

Confirmarea planului aprobat de creditori presupune o analiză amplă atât a condițiilor impuse de art. 139 din Legea nr. 85/2014, referitoare la modalitatea de acceptare a planului din partea creditorilor, cât și a posibilităților reale de îndeplinire a obligațiilor asumate prin plan, în raport de resursele pe care și le poate procura societatea.

Astfel, pe lângă condițiile de vot asupra planului de reorganizare de către adunarea creditorilor, prevăzute de art. 139 alin. (1) lit. A.‑E. și alin. (2) din Legea nr. 85/2014, pentru a fi confirmat, art. 139 alin. (1) lit. F. precizează că planul trebuie să respecte, „din punctul de vedere al legalității și al viabilității, prevederile art. 133” din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, judecătorul‑sindic nu este limitat la controlul condițiilor de legalitate pe care planul trebuie să le îndeplinească[5].

Astfel, condiția viabilității planului de reorganizare este o condiție de fond, obligatoriu a fi verificată de către judecăto­rul‑sindic în momentul confirmării planului de reorganizare, acesta putând cere inclusiv părerea unui specialist privind posibilitatea de realizare a planului [art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014].

Sintetizând, nu doar creditorii pot analiza aspecte ce țin de viabilitatea planului de reorganizare, ci și judecăto­rul-sindic. Analiza unui plan de reorganizare, sub toate aspectele impuse de lege, extinde sfera de apreciere a judecătorului‑sindic și la alte aspecte decât cele vizând legalitatea procedurii de propunere și adoptare a planului de reorganizare. Acest drept de apreciere este consfințit în mod expres de către legiuitor, fiind greșită opinia în care rolul judecătorului‑sindic în procedură ar consta doar în controlul judecătoresc al activității administra­torului/lichidatorului judiciar[6].

Având deci în vedere că această analiză de oportunitate a planului îi este recunoscută expres de lege în faza confirmării prin hotărâre a acestuia, interpretarea corectă ar trebui să fie în sensul că, în lipsa unei atitudini active a adunării creditorilor, judecătorul‑sindic se poate substitui acestora, analizând aceeași oportunitate a planului de reorganizare la un moment anterior, devansat.

3. Considerentele inadmisibilității interpretării lipsei creditorilor la ședințele stabilite pentru aprobarea planului de reorganizare drept un vot negativ asupra acestuia

Referitor la interpretarea art. 138 alin. (4) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciem că aceasta nu poate fi realizată de o manieră restrictivă, de natură să limiteze dreptul debitorului la implementarea unui plan de reorganizare din cauza neimplicării creditorilor.

Posibilitatea conferită de către legiuitor judecătorului‑sindic de a se pronunța asupra legalității și valabilității planului de reorganizare este, în mod normal, condiționată de parcurgerea tuturor fazelor reglementate de lege. În situația neacceptării planului de către adunarea creditorilor, nu poate fi exercitată de către judecătorul‑sindic atribuția confirmării planului. Un caz particular este acela în care creditorii nici nu acceptă planul, nici nu îl resping, rămânând în pasivitate. În cauză s‑a pus problema dacă dezinteresul manifestat de creditori, prin neprezentarea la ședințele la care au fost convocați în vederea votării planului, poate fi interpretat în sensul unui vot negativ al acestora față de planul de reorganizare propus de către debitoare.

Se impune, așadar, a se analiza dacă atitudinea pasivă a creditorilor ar putea fi interpretată drept o modalitate de manifestare tacită a dezacordului față de plan și ar putea astfel conduce la soluția de infirmare a planului de reorganizare, cât timp planul nu a fost efectiv respins de către adunarea creditorilor. În acest context, este necesar a aprecia dacă judecătorul‑sindic ar putea lua decizia de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitorului.

S‑a pus în discuție dacă infirmarea planului de reorganizare poate fi pronunțată doar atunci când există o hotărâre a adunării creditorilor de respingere a acestuia, soluție care reiese și din atribuțiile judecătorului‑sindic reglementate de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că se poate hotărî asupra infirmării doar după votarea planului, ceea ce în speță nu a avut loc. Pe de altă parte, și prevederile art. 145 lit. b) din Legea nr. 85/2014 reglementează că pronunțarea intrării în faliment se dispune atunci când ,,debitorul și‑a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat”, fiind vorba de două faze care se derulează consecutiv, acceptarea planului și confirmarea sa de către judecătorul‑sindic.

Prin urmare, în absența unei prevederi legale care să confere atitudinii pasive a adunării creditorilor semnificația unui vot negativ, nu poate fi atribuită o astfel de semnificație care să justifice decizia de intrare în faliment. Atunci când a apreciat că neexprimarea voinței creditorilor poate fi considerată drept vot negativ, legiuitorul a instituit expres o astfel de prezumție, cum este aceea trasă din prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Apreciem că rațiunea care a stat la baza instituirii prevederii legale prin care i s‑a conferit judecătorului‑sindic competența de a soluționa cererile administratorului/lichidatorului judiciar în situațiile în care neprezentarea creditorilor legal convocați la două ședințe consecutive, având aceeași ordine de zi, a avut drept rezultat neîntrunirea cvorumului necesar pentru votarea planului de reorganizare a fost aceea de a asigura celeritatea desfășurării procedurii insolvenței.

În condițiile în care prevederile legale menționate nu cuprind referiri limitative ale acestei prorogări de competență, judecătorul‑sindic nu se poate degreva de îndeplinirea acestei îndatoriri de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre a adunării creditorilor din acest motiv și, ulterior, de a‑l confirma.

 Concluzii

În raport cu argumentele expuse, apreciem că dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014 conferă judecătorului‑sindic competența de a efectua un control de oportunitate asupra viabilității planului de reorganizare propus de administratorul judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi.

Pe cale de consecință, considerăm ca fiind fără bază legală interpretarea conform căreia lipsa votului creditorilor în cadrul ședințelor la care au fost convocați și nu s‑au prezentat poate fi considerată drept un vot negativ asupra planului care să determine intrarea debitorului în faliment pentru acest considerent.


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 79-80/2022 (ianuarie-iunie 2022).

[1] Această chestiune de drept formează obiectul dosarului ICCJ
nr. 351/1/2022.

[2] ICCJ, dec. nr. 28/09.05.2022.

[3] Sentința civilă nr. 339 din 16 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. 337/112/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud.

[4] Încheierea de ședință din 31 ianuarie 2022, din dosarul nr. 337/112/2018/a7 al Curții de Apel Cluj.

[5] Aceasta a fost și opinia exprimată cu unanimitate de către judecătorii Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în cadrul întâlnirii de învățământ profesional pentru trimestrul
al II-lea al anului 2019, apreciindu-se că judecătorul-sindic poate invoca, din oficiu, aspecte vizând viabilitatea planului.

[6] Curtea de Apel Mureș, L. Berindean, Insolvență. Confirmare plan de reorganizare. Limite ale aprecierii asupra viabilității planului, în Revista Română de Jurisprudență nr. 431/2019, https://sintact.ro/#/publication/ 151019118?keyword=Berindean&cm=SREST.

Competența judecătorului sindic de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare în vederea confirmării was last modified: august 6th, 2023 by Luiza-Cristina Gavrilescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Luiza-Cristina Gavrilescu

Luiza-Cristina Gavrilescu

Este avocat în cadrul Baroului de Avocați Iași și lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept, Departamentul Drept Privat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2002-prezent).
A mai scris: