Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
151 views
Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, petentul condamnat A. a învestit prima instanţă, Curtea de Apel Iaşi, cu o cerere de modificare a pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen.
În esenţă, se reţine că prin acest demers judiciar, petentul condamnat A. a contestat sentinţa penală definitivă nr. 127/F/09.07.2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, solicitând să se constate că prin aceasta au fost greşit aplicate dispoziţiilor penale de drept material privitoare la recidivă şi concursul de infracţiuni din cele două Coduri penale, vechi şi nou, respectiv că nu a fost avută în vedere hotărârea din Polonia despre care se susţine că nu a fost reţinută în ultima cerere de contopire din 2020, precum şi că, nu s-au dedus toate perioadele executate de contestator în ţară şi în străinătate. Astfel, în opinia petentului, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă mult mai mare decât cea legală şi pe care trebuie să o execute, sens în care, în baza dispoziţiilor legale invocate, s-a solicitat modificarea pedepsei, în sensul celor solicitate în scris.
Conform art. 585 C. proc. pen., având titlul marginal „Alte modificări de pedepse”:
(1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
a) concursul de infracţiuni;
b) recidiva;
c) pluralitatea intermediară;
d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Aşadar, în speţă, se reţine că petentul A. solicită modificarea pedepsei în executarea căreia se află în prezent, invocând nelegalitatea operaţiunii de contopire realizate printr-o hotărâre definitivă, respectiv prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o contestă în cauză, criticând modalitatea în care a fost calculată pedeapsa rezultantă reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii, modul de apreciere şi calculare a celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii ori aprecierea legii mai favorabile aplicabile concursului de infracţiuni ce intră în componenta fiecărui termen al recidivei postcondamnatorii, etc., însă aceste aspecte ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor ce au avut ca obiect modificarea şi contopirea pedepselor.
Astfel, se reţine că, prin sentinţa penală nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..
S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov dar şi cu faptele pentru care a fost condamnat prin următoarele sentinţe penale:
– sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
– sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
– sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
– sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi;
– sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani, 2 luni şi 15 zile stabilită prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, respectiv:
– pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate pentru faptele deduse judecăţii;
– pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
– pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
– pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
– pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
– pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;
– 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare spor de pedeapsă (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate);
– pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
– restul de 9 ani, 8 luni şi 15 zile, rămas neexecutat.
S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi definitivă, prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei, fiind înlăturat sporul de 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite:
– pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din data de 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247 din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă prin neapelare cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, dar şi cu:
– pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
– pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
– pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
– pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
– pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul fix, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 27 de ani şi 1 lună, (adică 9 ani şi 10 zile), pedeapsa rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 15 ani şi 10 zile închisoare.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-a reţinut că inculpatul beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii pentru perioada executată între 27-28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.05.2014 la 27.04.2015.
S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni şi 25 de zile) şi 112 zile compensatorii.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost adăugată la restul de 12 ani şi 23 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 15 ani şi 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 11 luni şi 17 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 zile închisoare.
S-au scăzut din durata pedepsei de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, perioada reţinerii, arestării preventive şi executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015 la zi.
S-au dedus din pedeapsa principală şi perioadele de reţinere şi arestare preventivă din România în vederea predării în baza unor mandate europene de arestare, şi anume: 29.01.2007 – 27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014 – 17.07.2017.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a stabilit ca, alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, condamnatul A. să execute pedeapsa complementară cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu E. şi F. ori de a se apropia de acestea, pedeapsă care se va executa de către inculpatul A., conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul A. să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., anterior menţionate, urmând a fi executată în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă finală a fost executată sau considerată ca executată zi.
Au fost menţinute dispoziţiile privind măsura de siguranţă a confiscării speciale dispuse prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489 din 07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.
Prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Penitenciarului Galaţi şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 127/F din 09.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, perioada reţinerii şi arestării preventive în vederea predării inculpatului A., în baza unor mandate europene de arestare, care s-a dedus din pedeapsa principală, respectiv 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2014 şi nu 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2017, cum din eroare s-a redactat.
S-a consemnat în mod corect paragraful privind anularea mandatelor de executare ale pedepselor anterioare, respectiv:
Anulează: M.E.P.I. nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, MEPI nr. 150/19.06.2019 emis în baza sentinţei penale nr. 127/F/11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală şi MEPI nr. 387/21.01.2020 emis în baza sentinţei penale nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre şi, nu anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, cum din eroare s-a redactat.
Astfel, în esenţă, se reţine că prin această hotărâre definitivă, examinând situaţia juridică a petentului condamnat A., în raport de datele comiterii faptelor şi datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare în ceea ce îl priveşte, instanţa de fond şi instanţa supremă în calea de atac, au constatat că unele dintre fapte sunt concurente, dar aflate şi în stare de recidivă faţă de altele, reţinând aşadar că sunt incidente în această situaţiei cele statuate prin Decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia sfera concursului de infracţiuni, cu pluralitate infracţională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.
În această situaţie, impunându-se contopirea pedepselor aplicabile pentru infracţiunile considerate concurente, a fost luată ca reper prima hotărâre rămasă definitivă, iar pedeapsa rezultantă astfel determinată a constituit primul termen al recidivei postcondamnatorii.
Astfel, s-a reţinut că, sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este identificată ca fiind prima hotărâre definitivă de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs şi a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior.
Totodată, s-a reţinut că, faptele săvârşite ulterior, ce au făcut obiectul condamnării contestatorului prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de restul faptelor aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie primul termen al recidivei.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că, în timpul soluţionării cauzei a intervenit, urmare a admiterii unei contestaţii în anulare, decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov prin care au fost excluse din operaţiunea de contopire cele 4 pedepse aplicate iniţial prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov şi pentru care după admiterea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare s-a constatat incidenţa prescripţiei, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dispunându-se astfel pentru cele patru fapte, încetarea procesului penal.
Ca atare, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că este întemeiată cererea petentului doar în parte, respectiv doar în ceea ce priveşte excluderea, din ansamblul pedepselor principale care au determinat stabilirea pedepsei rezultante principale în executarea căreia se află petentul, a celor patru pedepse aplicate pentru infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 7.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, infracţiuni cu privire la care, prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus, în rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, încetarea procesului penal.
În concret, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată, se reţine că mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 12 ani şi 23 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 10 zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 127 F/9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, din dispozitivul sentinţei penale nr. 127/F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că, restul de 12 ani şi 23 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 15 ani şi 10 luni închisoare, a unei perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
În ceea ce priveşte mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, modificată prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, s-a avut în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 12 ani, 10 luni şi 25 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită de asemenea prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 20 de zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov. De asemenea, din dispozitivul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, rezultă că, restul de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 11 ani şi 20 de zile închisoare, a aceleiaşi perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin urmare, s-a reţinut întemeiat că ambele instanţe au stabilit pedeapsa rezultantă pe care o mai are de executat contestatorul, în aceeaşi manieră, respectiv contopind o serie de pedepse potrivit regulilor concursului de infracţiuni, într-o rezultantă provizorie din care au scăzut cele 955 de zile considerate executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, apoi adăugând, potrivit regulilor prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie, art. 43 alin. (2) C. pen., la restul rămas neexecutat ce a rezultat din operaţiunea de scădere aceeaşi rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, rezultantă a două pedepse reprezentând al doilea termen al recidivei, aplicate pentru infracţiuni concurente prin sentinţa penală nr. 7/2016 a Curţii de Apel Iaşi. Ca atare, modalitatea de stabilire a rezultantei a fost aceeaşi, ceea ce a diferit a fost rezultanta provizorie din care s-a scăzut perioada executată de 955 de zile, rezultantă de 15 ani şi 10 luni închisoare în cazul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv de 11 ani şi 20 de zile închisoare în cazul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
S-a reţinut în cauză că diferenţa respectivă rezultă din împrejurarea că în cadrul operaţiunii de contopire realizate prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au intrat în plus faţă de operaţiunea de contopire realizată prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.12.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin neapelare, precum şi pedepsele de un an şi 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 7.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, care însă a fost ulterior desfiinţată în contestaţie în anulare prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
În concret, s-a constatat că mecanismul de calculare a pedepsei rezultante reprezentând primul termen al recidivei şi pedeapsa pe care o mai are de executat petentul au fost aceleaşi, din moment ce prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a soluţionat situaţia juridică a petentului cu autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Aşadar, aceleaşi critici ale contestatorului vizând în esenţă modul de calcul al primul termen al recidivei ori a celui de-al doilea termen sau aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă şi concursul de infracţiuni în raport de dispoziţiile mai favorabile din codurile penale vechi sau noi, stabilirea pedepselor rezultate şi în fine, modalitatea de contopire a pedepselor, au fost tranşate anterior prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Mai exact, Înalta Curte constată că, nemulţumit fiind de modalitatea de contopire a pedepselor dispusă prin sentinţa penală nr. 127/F din data de 09 iulie 2020, de fapt, ceea ce urmăreşte petentul condamnat A. prin cererea de faţă este în realitate o recontopire a pedepselor ce au fost deja avute în vedere în operaţiunea de contopire realizată cu titlu definitiv, după o altă modalitate de calcul propusă de petent, ceea ce ar însemna încălcarea autorităţii de lucru judecat a respectivei sentinţe.
Prin urmare, în acord cu judecătorul Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte concluzionează că prezentul demers judiciar al petentului tinde la recontopirea aceloraşi pedepse, în maniera prezentată de apărare în scris, însă prin sentinţa definitivă anterior menţionată o atare operaţiune a fost deja realizată.
Totodată, Înalta Curte în acord cu cele reţinute prin hotărârea atacată, se apreciază neîntemeiată şi susţinerea apărării petentului condamnat A. în sensul că nu a fost avută în vedere condamnarea din Polonia. Şi sub acest aspect se constată că de fapt ceea ce se critică, şi anume că pedeapsa respectivă ar fi intrat din punctul de vedere al apărării în componenţa primului termen al recidivei, a fost deja tranşat cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte pe contestator.
Din actele şi lucrările dosarului, se constată că pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, a fost recunoscută pe cale incidentală prin sentinţa penală nr. 925/2016 din 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2015, menţinută prin decizia penală nr. 519/4.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin această decizie definitivă, instanţele au avut în vedere data săvârşirii infracţiunii din cauza respectivă, 04.11.2011 şi data la care se consideră executată pedeapsa cu închisoarea de 11 luni stabilită prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, şi anume 30 iulie 2012, durata pedepsei stabilite prin sentinţa din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, constatându-se că inculpatul a săvârşit infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de pluralitate intermediară (potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) C. pen. în vigoare), respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie (potrivit prevederilor art. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969) în raport de condamnarea la pedeapsa de 11 luni închisoare prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 luni închisoare.
În concluzie, reţinând că inculpatul A. a comis infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, prin hotărârea anterior menţionată, instanţa în mod legal a dispus, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopirea pedepsei stabilite în cauză, cu restul de 4 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia şi nu a dedus din pedeapsa rezultantă finală stabilită de 5 ani şi 6 luni închisoare şi perioada executată în Polonia între 31.10.2001 până la 25.09.2002.
Prin urmare se apreciază neîntemeiată critica petentului condamnat formulată sub acest aspect.
În consecinţă, în acord cu cele reţinute prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Iaşi a apreciat că solicitarea petentului condamnat A. este întemeiată doar în parte şi numai în ceea ce priveşte excluderea din ansamblul pedepselor principale care au determinat stabilirea pedepsei rezultante principale în executarea căreia se află petentul, a celor patru pedepse pentru care Curtea de Apel Braşov a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, dispunând încetarea procesului penal prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, sens în care se constată că în mod corect a procedat în consecinţă, scăzând totodată din durata pedepsei principale rezultante de 15 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare, timpul reţinerii, arestării preventive şi perioada deja executată de la 27.04.2015 la zi, precum şi perioadele în care petentul condamnat a fost reţinut sau arestat preventiv în vederea predării, anume 29.01.2007 – 27.02.2007, 7.12.2010 şi 18.06.2014 – 17.07.2014, neexistând, aşadar în cauză, motive care să impună reformarea sentinţei apelate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
