Competența de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite. Instanţa în a cărei rază teritorială îşi are reşedinţa debitoarea

• art. 664 alin. (1)
• NCC: art. 87
• NCPC: art. 112
• NCPC: art. 127
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 153
• NCPC: art. 651
• NCPC: art. 666

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, la data de 08 februarie 2024, sub numărul x/2024, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite privind pe debitoarea C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/27.07.2022, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu.

În drept, a invocat prevederile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 878 din 26 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere domiciliul debitoarei.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Sinaia a reținut că instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite este instanța în a cărei rază teritorială își are reședința debitoarea. Pe de altă parte, Judecătoria Brașov a apreciat că este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite instanța de la domiciliul debitoarei.

Înalta Curte constată că obiectul dedus judecății este reprezentat de cererea de încuviințare a executării silite prin toate modalitățile prevăzute de lege, cerere formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A. la solicitarea creditorului B., împotriva debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/27.07.2022, în vederea recuperării debitului principal în cuantum de 21.255,15 RON, precum și a dobânzilor în cuantum de 692,17 RON.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

Executarea silită poate fi definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-și execută de bună-voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Executarea silită este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât aceasta nu poate începe decât la cererea titularului creanței constatate prin titlu executoriu.

Prin urmare, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, potrivit art. 664 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cât privește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., în cord cu care „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare”.

Așadar, în procedura executării silite, dispozițiile legale anterior evocate determină instanța de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Domiciliul reprezintă un atribut de identificare al persoanei fizice și este definit de art. 87 C. civ. ca fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români („Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală”).

În sens procesual, noțiunea de „domiciliu” vizează locuința pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt în localitatea în care trăiește, întrucât scopul urmărit de legiuitor este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare și de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din noul C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință „efectivă”, ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

De asemenea, locuința efectivă, adică aceea caracterizată prin continuitate și stabilitate, prezintă relevanță și trebuie apreciată ca semnificând domiciliu și în planul executării silite, fiind just a considera că, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, la acea locuință se regăsesc bunurile pe care debitorul le deține și care pot fi supuse urmăririi.

În cauza pendinte, domiciliul în fapt al debitoarei a fost înscris în evidențele autorității competente. Astfel, din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date reiese că pentru perioada 15 iunie 2023 – 14 iunie 2024 debitoarea are reședința stabilită în Brașov, str. x, jud. Brașov.

Prin urmare, la data sesizării organului de executare, respectiv 22 ianuarie 2024, aceasta locuia în fapt în mod efectiv în Brașov, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, conform celor expuse mai sus.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 666 coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont că stabilirea competenței instanței de executare se face prin raportare la domiciliul efectiv, în fapt al debitoarei de la data sesizării organului de executare, situat în raza teritorială a Judecătoriei Brașov, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite deduse judecății în favoarea acestei instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.