Competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului. Declinare de competență (NCPC, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1927/2017

NCPC: art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1, art. 122, art. 483 alin. (3) și (4); Constituția României: art. 126 alin. (2), art. 147 alin. (4)

Soluția de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 30 și 31) și la dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanța supremă.

Pe de o parte, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel (10 iunie 2016) și data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, dezînvestirea curții de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluția de declinare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege”, ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege”) și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

Sursa informației: www.scj.ro.