Compensația judiciară, între interpretare evolutivă și denaturare juridică

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În mod evident, titularul creanței insesizabile care reclamă plata acesteia nu își va putea vedea cererea respinsă pe temeiul compensației, legale ori judiciare, pe care ar invoca-o pârâtul. Scopul obligației de întreținere, chiar dispusă de instanță sub forma unei pensii, nu este atins decât în prezența unei plăți efective. În același timp însă, chemat să plătească datoria lui către debitorul obligației insesizabile, titularul dreptului de întreținere va putea invoca în compensație creanța sa neurmăribilă contra reclamantului, renunțând la protecția instituită exclusiv în favoarea lui de dispoziția legală. Dacă creditorul întreținerii poate renunța unilateral la protecția legală contra compensației, cu atât mai mult, o convenție în acest sens cu debitorul său va trebui recunoscută ca valabilă.

Motivarea Curții cu privire la problema interdicției compensației creanțelor insesizabile alunecă ușor înspre confuzia dintre compensația judiciară și cea convențională. Dacă o compensație convențională care să privească o obligație de întreținere este admisibilă, întrucât ea presupune o renunțare a creditorului întreținerii la protecția legală amintită, nu același lucru se poate spune despre compensația judiciară, care nu mai poate fi dispusă dacă creditorul înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 1617 lit. c) C. civ.

Prin urmare, în prezența înțelegerii părților în sensul compensației, impedimentul rezultat din insesizabilitatea creanței nu mai este aplicabil. Compensația judiciară presupune lipsa unui acord al părților asupra compensației, prin ipoteză una din părți solicitând plata, cealaltă solicitând în apărare compensarea obligațiilor reciproce.

Câteva concluzii

Întreaga motivare a hotărârii pendulează între compensația judiciară și cea convențională, în efortul de a căuta un mecanism juridic care să justifice posibilitatea instanței de a evita plățile efective ale obligațiilor de întreținere ale părinților față de copiii partajați între ei sub aspectul domiciliului. Cu toate că reprezentantul procurorului general este mai reținut în concluziile sale, susținând doar varianta în care instanța achiesează la înțelegerea părților, deci ia act de compensația convențională, Înalta Curte își precizează cu claritate poziția de a admite în acest caz și compensația judiciară^[19].

Pe de o parte, în domeniul obligației de întreținere, legea recunoaște instanței puteri destul de largi, în sensul aprecierii balansului dintre nevoile copilului și veniturile părintelui, a situației particulare deduse din circumstanțele concrete ale speței, în sfârșit, toate sub semnul prevalenței interesului superior al copilului, aprecieri care vor influența nu doar fixarea modalității de executare a obligației, ci chiar stabilirea ei de către instanță. Pe de altă parte, atât compensația judiciară, cât și compensația convențională sugerează puteri mai largi asupra condițiilor mecanismului compensator, într-un caz recunoscute instanței, în celălalt voinței contractuale a părților. De aici, tentația de a vedea în compensație mecanismul adecvat scopului vizat.

Așa cum le arată și numele, compensația judiciară și compensația convențională nu sunt altceva decât specii de compensație, înțeleasă ca mijloc de stingere a obligațiilor reciproce ale părților, fără executare, dar cu satisfacerea creditorului. Niciuna nu se poate abate de la definiția instituției. Deci, nici de la cerința reciprocității obligațiilor^[20].

Este interesant de observat că reciprocitatea la plată, in solutione, nu echivalează cu reciprocitatea obligațiilor, in obligatione. Plătind pensiile de întreținere, nimic nu îi va împiedica pe cei doi părinți să își semneze reciproc chitanțe pentru întreaga sumă, plătind în realitate doar diferența dintre ele, dacă aceasta există, pentru a simplifica executarea obligațiilor. În lipsa unei asemenea înțelegeri, plata efectuată doar în limita diferenței dintre cele două sume nu va putea fi considerată liberatorie pentru întreaga pensie de întreținere, prin invocarea existenței obligației celuilalt părinte.

Odată stabilite obligațiile de plată în sarcina părinților, ele nu se pot compensa pe nicio cale. Eventual, ar putea fi imaginat un artificiu, care i-ar pune în relații obligaționale reciproce, pornind de la caracterul solidar al obligației de întreținere: în ipoteza în care niciunul din părinți nu a achitat pensia datorată copilului care nu locuiește cu el, dar a suportat în întregime costul întreținerii copilului cu care coabitează, în calitate de codebitor solidar s-ar putea îndrepta cu regres împotriva celuilalt codebitor. Raporturile se stabilesc astfel între cei doi părinți, deci sunt reciproce și ar fi, tehnic, compensabile. Dreptul acesta de regres nu se naște însă decât ulterior perioadei pentru care trebuia plătită întreținerea, fiind condiționat de verificarea executării obligației în întregime de un singur codebitor, pentru fiecare copil în parte. În niciun caz nu ar putea dispune instanța, în mod anticipat, compensarea unor obligații care încă nu s-au născut și, mai mult, a căror existență depinde de executarea obligației solidare de un singur debitor.

Instanța interpretează și aplică legea; niciunul din aceste procese nu permite denaturarea instituțiilor juridice. Legiuitorul ar putea însă, ținând seama de regulile particulare ale obligației de întreținere, să creeze un mecanism distinct, conferind instanței prerogativa de a stabili pensia de întreținere doar în ce privește diferența cuantumurilor determinate după luarea în considerare a parametrilor legali și circumstanțiali din speță. Până atunci, dar și ulterior, să salvăm rigoarea conceptuală a compensației!