Compensarea prin Sistemul Informatic de Compensare este și rămâne opțională pentru societățile cu capital integral privat. Sau de ce nu poate deveni pe cale de interpretare practică un drept recunoscut de lege o obligație

10 feb. 2021
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 457

Începutul de an aduce în mod inevitabil cu stringență în atenția agenților economici și discuția asupra măsurii în care compensările de creanțe se pot efectua doar prin intermediul Sistemului Informatic de Compensare („SIC”), anul acesta într-o manieră diferită față de cei anteriori. Aceasta întrucât dacă în alți ani aceste discuții se purtau de regulă în exercițiul uzual al confirmărilor de solduri în derulare cu partenerii lor comerciali, în actualul context în care nevoia de lichidități este tot mai stringentă, întrebarea este, desigur, mult mai presantă decât în trecut.

Aceasta chiar și în condițiile în care autoritățile publice au confirmat spre finalul anului trecut că procedura de compensare convențională prin SIC a datoriilor reciproce ale agenților economici cu capital integral privat rămâne facultativă, clarificându-se, astfel, incertitudinea și dezbaterile intense care planau asupra acestui subiect la începutul anului trecut. Cum această informație se pare că nu a fost încă pe deplin procesată în practică, sunt încă destul de mulți agenți economici care ridică întrebări în privința sa. Încercăm, deci, să evidențiem în continuare, sumar, particularitățile acestui sistem de compensare, condițiile în care a apărut, modificările pe care legislația le-a suferit în reglementarea sa de-a lungul timpului, până când s-a renunțat la impunerea sa ca obligatorie pentru agenții economici privați, dar și controversele survenite în practică, inclusiv recent, făcând astfel necesară clarificarea acestor aspecte de către autorități, în urma corespondenței reliefate în cele ce urmează.

1. Procedura de compensare a unora dintre creanțele agenților economici conform reglementărilor legale speciale din ultimii 20 de ani

În scopul declarat al diminuării blocajului financiar și al prevenirii intrării în incapacitate de plată a agenților economici, O.U.G. nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată („O.U.G. 77/1999” sau „Ordonanța”) a instituit în sarcina acestora o obligație de raportare (inițial, pe format hârtie și ulterior, electronic) a situației sumelor restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadență, în vederea includerii creanțelor în procedura de compensare a datoriilor scadente și neplătite. Ordonanța nu făcea distincție între categoriile de persoane juridice care intrau în sfera de aplicare a legii, obligația fiind instituită pentru toți agenții economici care operau compensări (legale sau convenționale – i.e. acele compensații de creanțe reciproce efectuate în baza acordului părților, pentru care nu sunt îndeplinite condițiile compensației legale, respectiv, existența unor creanțe certe, lichide și exigibile).

Reamintim astfel că monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici și procedura efectivă de compensație au fost reglementate prin H.G. nr. 685/1999, care instituia interdicția efectuării compensărilor pentru creanțe care depășeau pragul de 10.000 RON prin utilizarea altor documente decât ordinele de compensare expres prevăzute de lege. Astfel de operațiuni urmau a fi efectuate exclusiv în baza ordinelor de compensare în format tipizat, potrivit procedurii administrate de Institutul de Management și Informatică („IMI”). Vreme de 20 de ani acest sistem a fost mai mult sau mai puțin ignorat în practică, consecințele sancționatorii mai sus menționate fiind mai degrabă obiectul atenției avocaților și consultanților care, într-o formă sau alta, evocau în opiniile formulate cu diferite ocazii potențialele riscuri la care s-ar expune agenții economici în caz de nerespectare a respectivelor dispoziții legale.

Începând cu 6 iulie 2017, odată cu modificările aduse O.U.G. 77/1999 prin Legea nr. 155/2017, sfera persoanelor vizate de obligația de raportare și de urmare a compensației reglementată de ordonanță a fost în mod inspirat restrânsă la persoanele juridice la care Statul Român are o participare la capitalul social, indiferent de ponderea acesteia. Dispozițiile ordonanței au fost, apoi, explicitate prin noua procedură de aplicare adoptată prin H.G. nr. 773/2019. Se ajungea pe această cale, în sfârșit, la punerea în acord a scopului și finalității reglementării, i.e. existența unei evidențe a operațiunilor de compensație, importante pentru a asigura o imagine de ansamblu a Statului cu privire la derularea și stingerea efectelor operațiunilor economice în care avea un minim interes de ordin financiar, în special în condițiile lipsei de lichidități acut resimțite uneori în practică, dar și pentru a facilita ordinea și controlul acestora. Asemenea aspecte nu aveau de ce să fie supuse unor cerințe restrictive de formă în cazul agenților economici cu capital integral privat, întrucât niciunul dintre motivele anterior menționate nu se regăsesc în cazul acestora. Pentru asemenea companii, sistemul compensațiilor rămâne în mod firesc unul opțional, care poate fi accesat de cei care apreciază eventualele avantaje pe care le poate aduce.

Din păcate, însă, în cursul anului 2020, această concluzie clară și explicită dedusă din lege, avea să fie pusă în practică la îndoială din nou, generând temeri și nedumeriri pentru agenții economici. Aceste îngrijorări au fost accentuate și prin prisma efectelor fiscale (e.g. TVA la încasare) care au complicat și mai mult discuțiile referitoare caracterul opțional sau obligatoriu al acestui sistem de compensații pentru companiile private și cu privire la consecințele nerespectării acestuia. Între timp, corespondența purtată pe acest subiect a condus la exprimarea unui punct de vedere clar al ministerului de resort în sensul lipsei caracterului obligatoriu al sistemului de compensare prevăzut de O.U.G. nr. 77/1999 pentru asemenea companii private, dilema fiind se pare astfel clarificată.

Chiar dacă unora li s-ar putea părea inutil (pentru că, nu-i așa? de ce și-ar propune cineva să demonstreze evidența?) expunem în cele ce urmează, sintetic, principalele argumente juridice în susținerea acestei concluzii. O facem nu doar pentru că practica ne-a dovedit de multe prea multe ori că, între momentul în care albul devine negru și invers, uneori se interpune doar timpul, iar memoria colectivă suferă adesea în mod iremediabil de amnezie, ci și pentru că ni se pare extrem de important să facem cunoscută concluzia mai sus-menționată, mai ales că încă mai există mulți care se întreabă care este răspunsul corect la această întrebare.

2. Principalele particularități juridice aferente operațiunilor de compensație convenționale realizate prin SIC conform reglementărilor legale în vigoare

Odată cu intrarea în vigoare a noilor norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 773/2019 la sfârșitul anului 2019, a fost instituită expres, pe de o parte, obligația companiilor în care Statul Român are o participare de a realiza operațiunile de compensație prin înregistrarea în „Registrul electronic de evidență a operațiunilor de compensare” gestionat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni – Sucursala București (CPPI). Ordinul de compensare generat de sistemul informatic de compensare (SIC) constituie, conform reglementării secundare, document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și a datoriilor care au făcut obiectul compensării și se atașează, ca atare, la nota contabilă.

Pe de altă parte, noile norme prevăd că persoanele juridice private pot opta pentru efectuarea compensărilor folosind acest nou sistem, iar în situația în care optează în acest sens, acestea au obligația de a-și crea un cont de utilizator și de a deține o semnătură electronică calificată în vederea efectuării operațiunilor de compensare. Agenții economici au, totodată, obligația de a actualiza situația facturilor, în maximum o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite și de a furniza datele corecte către CPPI, în caz contrar putând fi atrasă răspunderea civilă și penală, potrivit legii.

Astfel, în deplină conformitate cu legea în a cărei aplicare au fost edictate, noile norme detaliază sfera de aplicare a obligației de aplicare a procedurilor de compensare prin SIC, păstrând delimitarea dintre persoanele juridice în care Statul Român are o participare (și care sunt obligate să parcurgă aceste proceduri) și persoanele juridice cu capital integral privat care au dreptul să-și exercite opțiunea de a alege să se înregistreze la CPPI și să utilizeze această procedură reglementată de lege pentru a efectua o compensație convențională. Deci, societățile cu capital privat sunt pe deplin îndreptățite să aprecieze în ce măsura este oportună utilizarea SIC pentru operarea compensațiilor convenționale, iar odată aleasă această opțiune, acestea trebuie, în mod firesc, să se supună rigorilor și procedurilor instituite prin O.U.G. nr. 77/1999 și H.G. nr.  773/2019.

În schimb, incidența sancțiunilor prevăzute de lege în caz de încălcare de către persoanele private a acestor reglementări, ca urmare a înregimentării lor voluntare în acest sistem de compensare nu are cum să transforme în niciun fel dreptul acestora de a opta într-o obligație de a urma procedura compensării prin SIC. Dimpotrivă, eventualele sancțiuni reprezintă doar consecința directă și nemijlocită a opțiunii prevăzute de lege, exercitate de acestea, de a accepta incidența reglementărilor specifice prin alegerea acestei modalități de compensație, denumit în mod criticabil de reglementările legale ca fiind o ”compensare cu facturi” (art.2 alin.2 din norma secundară), ca și cum facturile ar face obiectul compensației, iar nu creanțele pe care acestea le reflectă în cuprinsul lor atunci când sunt emise pentru rațiuni de ordin contabil-fiscal.

În realitate, de lege lata regulile compensației din Codul civil (art. 1615 și urm.) rămân pe deplin aplicabile, adăugându-se, desigur, doar o cerință suplimentară de formă, anume, utilizarea sistemului informatic de compensare cu toată formularistică aferentă, sub sancțiunea intervenirii consecințelor juridice mai sus expuse, în măsura în care agenții economici cu capital privat optează pentru acesta.  Odată, însă, aleasă calea compensării prin SIC, apreciem că acesta devine obligatoriu și, deci, încălcarea prevederilor cu privire la acesta ar putea genera sancționarea agentului economic și, totodată, ar îngreuna probarea intervenirii stingerii prin compensarea convențională agreată.

Asemenea dificultăți de probațiune ar putea genera, pe lângă consecințe contravenționale și alte efecte juridice, cum ar fi, de exemplu, cele de ordin fiscal, în materia TVA la încasare, care condiționează acordarea deductibilității de prezentarea unei facturi și a dovezii plății, care ar trebui efectuată în condițiile mai sus menționate. Din perspectiva impozitului pe profit, cum operațiunea de compensație nu are impact in contul de profit si pierdere al companiilor parte la compensație, modalitatea de efectuare a compensației nu ar trebui să genereze, însă, asemenea implicații.

După cum anticipam mai sus, existența unei facultăți și nu a unei obligații de a utiliza SIC de către companiile private a fost clarificată recent, spre finalul anului trecut, de către Ministerul Economiei și Energiei și Mediului de Afaceri, fiind astfel specificat în mod clar că organismele responsabile cu gestionarea SIC nu obligă companiile private să folosească acest sistem.

În ce privește documentele justificative ce pot fi utilizate pentru efectuarea si înregistrarea în contabilitate a compensației de către persoanele juridice private care realizează compensații convenționale, acestea trebuie să difere în funcție de opțiunea exercitată. Astfel, dacă este aleasă varianta aplicării compensațiilor prin SIC – documentul justificativ ar fi ordinul de compensare, care se atașează notelor contabile.

În schimb, dacă persoanele juridice private nu optează pentru acest sistem, în lipsa unei reglementari exprese, documente justificative pot fi orice alte acte juridice încheiate de părți din care să rezulte, în esență, acordul părților cu privire la efectuarea compensației și care să consemneze toate datele operațiunii, de exemplu, un acord/proces verbal de compensare al cărui format poate fi similar cu modelul de ordin de compensare folosit până la momentul intrării in vigoare a noilor norme. Într-o asemenea situație, utilizarea unor formulare tip pentru înregistrarea în contabilitate a operațiunii de compensare ar rămâne, astfel, doar o facultate, iar nu o obligație, persoanele juridice private având libertatea de a utiliza acest document justificativ sau nu pentru a evidenția operațiunea de compensare.

3. În loc de concluzie: Știm, desigur, că totul este bine când se termină cu bine. Mai avem însă ceva de făcut?

Am prezentat mai sus principalele argumente de ordin juridic care susțin concluzia inexistenței unui caracter obligatoriu al sistemului de compensare reglementat de O.U.G. nr. 77/1999 și legislația secundară aferentă pentru agenții economici cu caracter privat. Rămâne, desigur, la latitudinea agenților economici de a decide dacă vor utiliza sau nu acest sistem, analizând avantajele ce le sunt prezentate de către cei care îl gestionează , prezentul material nefiind în niciun fel o pledoarie pentru neutilizarea acestui sistem de către cei care l-ar considera potrivit. El este menit exclusiv a pune lucrurile în ordinea juridică firească necesară, fiind practic de neacceptat în logica juridică deducerea unei concluzii exact contrare pe calea de interpretare a unui text de lege simplu, clar și evident în sensul că ceva nu este obligatoriu, ci, doar opțional, anume, că ar fi obligatoriu.

Și, desigur, considerăm a fi deosebit de importantă actualizarea contractelor/convențiilor încheiate cu partenerii comerciali în vederea stabilirii unui mecanism clar și transparent al compensărilor, care să reflecte modalitatea de înregistrare a facturilor și condițiile compensației, întrucât inaplicabilitatea caracterului obligatoriu al procedurilor prin SIC pentru acești agenți economici nu semnifică în niciun fel că acestora nu li se aplică niciun fel de reguli civile, fiscale sau contabile și că, mai mult decât atât, în lipsa unei ordini adecvate în această documentație nu ar putea să apară pentru ei probleme care să le dea apoi mari bătăi de cap. Buna ordine a lucrurilor, reconfirmată la început de an, prin raportare la exigențele de ordin contabil și fiscal implică în mod absolut necesar și o clarificare din perspectiva documentației aferente compensărilor derulate de agenții economici cu partenerii lor de afaceri, pentru a diminua eventuale complicații și neplăceri ce ar putea surveni ulterior.

Compensarea prin Sistemul Informatic de Compensare este și rămâne opțională pentru societățile cu capital integral privat. Sau de ce nu poate deveni pe cale de interpretare practică un drept recunoscut de lege o obligație was last modified: februarie 10th, 2021 by Dan Dascălu

Vă recomandăm:

Despre autori:

Dan Dascălu

Dan Dascălu

Este avocat partener, coordonator al Practicii de Litigii D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.
A mai scris:
Alexandra Iacob

Alexandra Iacob

Este avocat Senior, în cadrul D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.

Abonează-te la newsletter