Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor solicită companiei Google să fie mai transparentă

27 iul. 2021
Vizualizari: 158

Conform site-ului oficial (www.ec.europa.eu), Comisia Europeană și autoritățile responsabile de cooperarea în materie de protecție a consumatorilor au trimis o scrisoare companiei Google prin care îi solicită să fie mai transparentă și să respecte legislația Uniunii Europene.

Astfel, potrivit comunicatului, consumatorii trebuie să știe cum stabilește motorul de căutare online al Google ordinea în care se afișează rezultatele căutării lor și dacă plățile pot influența această ordine. Totodată, prețurile zborurilor și ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie prețurile finale și să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans.

De asemenea, Comisia susține că Google ar trebui să revizuiască condițiile standard ale Google Store, deoarece Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului și cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă.

Comisarul pentru justiție, D. R., a declarat, totodată: „Consumatorii din UE nu pot fi induși în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-și planifica vacanțele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informații transparente și imparțiale.

Se așteaptă ca Google să ia măsurile necesare și să comunice Comisiei și autorităților pentru protecția consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni, urmând ca, în cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, să aibă loc un dialog ulterior.

Nu în ultimul rând, Comisia atenționează că autoritățile naționale pot decide, în ultimă instanță, să impună sancțiuni dacă nu se ajunge la un acord în privința măsurilor ce trebuie luate.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană. Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în 2020

Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor solicită companiei Google să fie mai transparentă was last modified: iulie 27th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: