Comisia Europeană. România: proceduri de infringement în domeniul mediului privind exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului și protejarea rețelelor Natura 2000

3 iul. 2020
Vizualizari: 352

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială, (ec.europa.eu), Comisia Europeană solicită României să combată exploatarea forestieră ilegală și să protejeze mai bine pădurile aflate pe siturile Natura 2000 de pe teritoriul său, îndemnând insistent la punerea în aplicare a Regulamentului UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal.

Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate și că există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor.

De asemenea, Comisia a constatat că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările, astfel încât a emis un aviz motivat, iar dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz.

Totodată, Comisia a mai solicitat României să ia măsurile necesare pentru a-și proteja și a-și gestiona rețelele Natura 2000, trimițând o scrisoare de punere în întârziere României, prin care acordă termen de trei luni pentru a remedia situația.

În ceea ce privește calitatea aerului, Comisia solicită României să pună în aplicare integral normele UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale. Printr-un aviz motivat, România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei, în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Această rubrică este susținută de EASYLAW, manager activități juridice.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo
Comisia Europeană. România: proceduri de infringement în domeniul mediului privind exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului și protejarea rețelelor Natura 2000 was last modified: iulie 3rd, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: