Comisia Europeană. Rezultatele Codului de conduită al UE privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online

23 iun. 2020
Vizualizari: 250

Potrivit paginii oficiale (ec.europa.eu), Comisia Europeană a publicat luni, 22 iunie, rezultatele celei de a cincea evaluări a Codului de conduită din 2016 privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online.

Astfel, deși rezultatele sunt, în general, pozitive, platformele trebuie să îmbunătățească și mai mult transparența și feedbackul către utilizatori, prin asigurarea unei evaluari consecvente de-a lungul timpului a conținutului semnalat.

Rezultatele celei de-a cincea evaluări arată că, în medie:

„- 90 % din conținutul semnalat a fost evaluat de către platforme în termen de 24 de ore, în timp ce acest procent era de numai 40 % în 2016;

– 71 % din conținuturile considerate a fi discursuri ilegale de incitare la ură au fost eliminate în 2020, în timp ce acest procent era de numai 28 % în 2016;

– Rata medie de eliminare, similară celei înregistrate în evaluările anterioare, arată că platformele respectă în continuare libertatea de exprimare și evită eliminarea conținuturilor care nu pot fi considerate drept discursuri ilegale de incitare la ură;

– Platformele au răspuns și au oferit feedback la 67,1 % din notificările primite. Acest procent este mai mare decât în exercițiul de monitorizare precedent (65,4 %). Cu toate acestea, doar Facebook informează utilizatorii în mod sistematic; toate celelalte platforme trebuie să aducă îmbunătățiri.”

De asemenea, rezultatele obținute vor contribui la procesul de consolidare a măsurilor menite să abordeze conținutul ilegal online, printr-un viitor pachet legislativ privind serviciile digitale, cu privire la care Comisia a lansat recent o consultare publică.

 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Comisia Europeană. Noul coronavirus: rezultate promițătoare în găsirea unui potențial tratament

Comisia Europeană. Rezultatele Codului de conduită al UE privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online was last modified: iunie 23rd, 2020 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: