Comisia Europeană. Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV

9 iun. 2021
Vizualizari: 148

Pe pagina sa oficială (www.ec.europa.eu), Comisia Europeană a publicat cel mai recent raport al său privind evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, având în vedere angajamentele luate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

În acest sens, raportul face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV, din octombrie 2019 până în prezent, și evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017, și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018.

Astfel, de la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, așa cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV, întrucât, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare.

Cu toate acestea, Comisia Europeană așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună angajamentele luate în cadrul MCV în măsuri concrete, legislative și de altă natură, și statuează, în același timp, necesitatea ca Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021, ce oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană. Serie de filme online cu recomandări pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Comisia Europeană. Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV was last modified: iunie 8th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: