Comisia Europeană. Primul festival al Noului Bauhaus European începe la Bruxelles și în toată Europa

10 iun. 2022
Vizualizari: 237

Comisia Europeană organizează un festival dedicat Noului Bauhaus European, începând cu data de 9 iunie 2022.

Astfel, conceput în jurul a trei piloni, Forum, Fair și Fest (forum, târg și celebrare), și prezent fizic la Bruxelles, la Gare Maritime și Mont des Arts, dar și în mediul online, Festivalul Noului Bauhaus European a fost creat împreună cu comunitatea noului Bauhaus european pentru a prezenta, a celebra și a dezvolta mișcarea.

De asemenea, printre evenimentele conexe organizate de comunitatea Noului Bauhaus European în 25 de țări se numără discuții despre resursele regenerabile, tehnologiile inovatoare, agricultura urbană, evoluția clădirilor și mobilitatea favorabilă climei, precum și concerte, laboratoare de idei și expoziții, prezentate pe site-ul festivalului. În timpul ceremoniei de deschidere, vor exista transmisiuni în direct cu zece dintre aceste evenimente conexe.

Festivalul plasează Pactul verde european în centrul vieții noastre cotidiene. Noul Bauhaus european este, prin natura sa, transdisciplinar: invită arhitecți, designeri, artiști, ingineri, meșteșugari și cetățeni să își împărtășească experiența legată de pregătirea viitorului.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright: freepik.com)

Sursa informației

📱 Vezi și Comisia Europeană. Lansarea unei platforme de cooperare între întreprinderile din Uniunea Europeană și din Ucraina

Comisia Europeană. Primul festival al Noului Bauhaus European începe la Bruxelles și în toată Europa was last modified: iunie 10th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: