Comisia Europeană. Previziuni privind creșterea economică a României în anii 2021 și 2022

8 iul. 2021
Vizualizari: 135

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial (www.ec.europa.eu), Comisia Europeană preconizează că economia europeană se va redresa mai rapid decât se estimase anterior, iar economia României urmează să crească cu 7,4% în cursul anului 2021 și cu 4,9% în anul 2022.

În acest sens, se precizează că această creștere economică rapidă se datorează redeschiderii economiilor și ameliorării indicatorilor de percepție, Comisia estimând că PIB-ul real va reveni la nivelul de dinainte de criză în ultimul trimestru al anului 2021, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro.

Totodată, creșterea economică ar urma să se consolideze datorită mai multor factori, primul fiind faptul că activitatea din primul trimestru al anului a depășit așteptările, iar implementarea strategiei de limitare a răspândirii virusului și progresele în ceea ce privește vaccinările au condus la scăderea numărului de noi infecții și spitalizări, ceea ce, la rândul său, a permis statelor membre ale UE să își redeschidă economiile în trimestrul următor.

Astfel, această redeschidere a adus beneficii în special întreprinderilor din sectorul serviciilor. Rezultatele optimiste ale anchetelor în rândul consumatorilor și al întreprinderilor, precum și datele care monitorizează mobilitatea sugerează că este deja în curs o relansare puternică a consumului privat. În același timp, există dovezi ale unei revigorări a activității turistice în interiorul UE, care ar trebui să beneficieze în continuare de intrarea în vigoare a noului certificat digital al UE privind COVID începând cu 1 iulie.

Se preconizează că Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) va avea o contribuție semnificativă la creșterea economică, cu toate că rata inflației va crește în cursul acestui an, din cauza creșterii prețurilor la energie și la produsele de bază, blocajelor de producție cauzate de constrângerile în materie de capacitate și de deficitul de componente ale factorilor de producție și de materii prime.

Totodată, cererea puternică, atât internă, cât și externă, vor exercita o presiune ascendentă asupra prețurilor de consum, dar Comisia apreciază că, în 2022, aceste presiuni ar trebui să se atenueze treptat, pe măsură ce constrângerile care afectează producția sunt eliminate, iar oferta și cererea converg. Astfel, se anticipează că inflația în UE va fi în medie de 2,2 % în acest an și de 1,6 % în 2022.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană. Împrumut acordat unei companii belgiene pentru o nouă unitate de producție și stocuri noi de vaccinuri împotriva COVID-19

Comisia Europeană. Previziuni privind creșterea economică a României în anii 2021 și 2022 was last modified: iulie 8th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: