Comisia Europeană. Coronavirus: 23 de noi proiecte de cercetare vor primi fonduri în valoare de 128 de milioane de euro

11 aug. 2020
Vizualizari: 449

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială (ec.europa.eu), Comisia Europeană a anunțat că va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu 128 de milioane EUR ca răspuns la pandemia de coronavirus.

De asemenea, finanțarea, pusă la dispoziție în cadrul programului de cercetare și inovare al UE Orizont 2020, face parte din angajamentul asumat inițiativei privind răspunsul mondial la coronavirus.

Astfel, în cadrul proiectelor selectate sunt implicate 347 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 34 de participanți din 16 țări din afara Uniunii, iar finanțarea va permite cercetătorilor să combată pandemia și consecințele acesteia, prin consolidarea capacității industriale de producție și implementarea unor soluții ușor accesibile, precum și prin dezvoltarea tehnologiilor medicale și a instrumentelor digitale etc.

Totodată, noile proiecte vor acoperi:

– Reorientarea proceselor de fabricație în vederea producerii rapide de materiale și de echipamente medicale vitale,

– Dezvoltarea de tehnologii medicale și instrumente digitale,

– Analizarea efectelor comportamentale și socioeconomice,

– Valorificarea experienței obținute la nivelul unor grupuri mari de pacienți,

– Intensificarea colaborării dintre cohortele existente la nivelul UE și la nivel internațional.

 

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Comisia Europeană. Ajutoare de stat: Acordarea de sprijin public în valoare de aproximativ 1 milion de euro pentru Aeroportul Timișoara

Comisia Europeană. Coronavirus: 23 de noi proiecte de cercetare vor primi fonduri în valoare de 128 de milioane de euro was last modified: august 11th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: