Comisia Europeană anunță aplicarea de norme noi privind protecția avertizorilor de integritate

20 dec. 2021
Vizualizari: 229

Odată cu adoptarea directivei privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, Comisia Europeană anunță intrarea în vigoare a unor noi norme la nivelul Uniunii Europene privind protecția avertizorilor de integritate.

Astfel, prin această nouă legislație, persoanele care raportează încălcări ale dreptului UE vor beneficia de un nivel ridicat de protecție. Acest demers va fi realizat prin intermediul implementării unor canale de raportare eficace și disponibile pe scară largă, precum și a unei protecții îmbunătățite a avertizorilor de integritate, care își desfășoară activitatea atât în sectorul public, cât și în cel privat din întreaga UE.

De asemenea, domeniile vizate de cuprinsul acestei directive sunt diverse, cuprinzând de la combaterea spălării banilor, la protecția datelor, protecția intereselor financiare ale Uniunii, siguranța alimentară și a produselor și până la sănătatea publică, protecția mediului și securitatea nucleară. Cu toate acestea, statele sunt încurajate ca, odată cu transpunerea directivei, să extindă domeniul de aplicare al directivei la alte sectoare, pentru a asigura un cadru cuprinzător și coerent la nivel național.

Pentru detalii suplimentare, vă invităm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: pixabay)

 

🔿VEZI ȘI COMISIA EUROPEANĂ DECLARĂ SUCCESUL PROGRAMULUI ERASMUS+ ÎN ANUL 2020

Comisia Europeană anunță aplicarea de norme noi privind protecția avertizorilor de integritate was last modified: decembrie 20th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: