Comisia Europeană. Acțiunile Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetătorii și organizațiile cu un buget de 822 milioane de euro

23 iun. 2021
Vizualizari: 42

Comisia Europeană a publicat, pe site-ul oficial (www.ec.europa.eu), un anunț prin care solicită statelor interesate să formuleze propuneri în vederea primirii de fonduri pentru sprijinirea formării, dezvoltării competențelor și evoluției carierei cercetătorilor, în cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA).

Astfel, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetători din întreaga lume, în toate etapele carierei lor și în toate disciplinele, și, totodată, se adresează și instituțiilor, prin sprijinirea unor programe de doctorat și postdoctorale excelente, precum și a unor proiecte colaborative de cercetare și inovare.

Potrivit anunțului, în anul 2021, MSCA va pune la dispoziție aproximativ 822 de milioane de euro pentru a finanța următoarele cinci acțiuni principale prevăzute în programul de lucru:

Rețelele doctorale MSCA – pun în aplicare programe de doctorat pentru formarea doctoranzilor atât în mediul academic, cât și în alte sectoare, inclusiv în sectorul industrial și în întreprinderi;

Bursele de studii postdoctorale MSCA – consolidează potențialul creator și inovator al cercetătorilor care dețin un doctorat și care doresc să dobândească noi competențe prin formare avansată și prin mobilitate internațională, interdisciplinară și intersectorială;

Schimburile de personal MSCA – dezvoltă o colaborare sustenabilă, la nivel internațional, intersectorial și interdisciplinar, în domeniul cercetării și inovării, prin intermediul schimburilor de personal;

MSCA COFUND – cofinanțează programe noi sau existente de doctorat și de burse de studii postdoctorale în statele membre ale UE sau în țările asociate la programul Orizont Europa, cu scopul de a promova bunele practici ale MSCA;

MSCA și cetățenii – această acțiune sporește gradul de sensibilizare cu privire la impactul muncii de cercetare asupra vieții cetățenilor, asupra societății și asupra economiei și promovează recunoașterea publică a științei și cercetării. Ea urmărește, de asemenea, să stârnească interesul tinerilor pentru cercetare și pentru carierele științifice, în principal prin intermediul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană. România și Bulgaria vor avea acces doar pentru citire la Sistemul de informații privind vizele

Comisia Europeană. Acțiunile Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetătorii și organizațiile cu un buget de 822 milioane de euro was last modified: iunie 22nd, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: