Colegiul Consilierilor Juridici București a inițiat procedurile vizând modificarea art. 12 alin. (5) din Anexa la H.G. nr. 1130/2021 astfel încât să cuprindă și categoria profesională a consilierilor juridici

27 oct. 2021
Vizualizari: 763

Potrivit unui comunicat transmis, Colegiul Consilierilor Juridici București a informat că a inițiat procedurile legale judiciare privind modificarea art. 12 alin. (5) din Anexa la H.G. nr. 1130/2021 pentru modificarea Anexelor cu nr. 2 și 3 la H.G. nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10.10.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 publicată în M. Of. nr. 1013/22.10.2021.

Astfel, modificarea vizează extinderea cadrului persoanelor exceptate de la obligațiile stabilite prin prevederile 12 alin. (5) din Anexă, astfel încât să cuprindă și categoria profesională a consilierilor juridici, în desfășurarea activităților acestora prevăzute de art. 4 din Legea nr. 514/2003.

De asemenea, se solicită ca și consilierii juridici nevaccinați să aibă acces la instituțiile de drept public și privat, la ONRC, precum și la alte entități doar pe baza legitimației de consilier juridic vizată la zi, precum și a Împuternicirii Juridice, așa cum este prevăzut de art. 84 alin. (1) C. proc. civ. (în aceleași condiții legale ca și cele prevăzute pentru avocați). 

Colegiul Consilierilor Juridici București a inițiat procedurile vizând modificarea art. 12 alin. (5) din Anexa la H.G. nr. 1130/2021 astfel încât să cuprindă și categoria profesională a consilierilor juridici was last modified: octombrie 27th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: