Codul vamal – modificări (O.U.G. nr. 85/2022)

21 iun. 2022
Vizualizari: 2022

Actul modificat

Actul modificatorSumar
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

(M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006; cu modif. și compl. ult.)

 

O.U.G. nr. 85/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal

 

(M. Of. nr. 594 din 17 iunie 2022)


– modifică:
art. 270 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3).

 

În M. Of. nr. 594 din 17 iunie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 85/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, care modifică, printre alte acte normative, și Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări și completări aduse respectivului act normativ.

 

Art. 270 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, alin. (2), lit. a) și b) și alin. (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) introducerea în/sau scoaterea din țară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă sunt depășite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării, sau dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de lei, în cazul produselor accizabile nesupuse marcării, și mai mare de 40.000 de lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în/sau scoaterea din țară, de două sau mai multe ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă prin fiecare introducere sau scoatere din țară nu sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la lit. a), însă cumulat, sunt depășite aceste limite;

(…)

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a).

 

Codul vamal – modificări (O.U.G. nr. 85/2022) was last modified: iunie 21st, 2022 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.