Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011 modificată. Interpretarea art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 din Codul fiscal și pct. 23 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ

Considerații introductive

În M. Of. nr. 20 din 12.01.2015, s-a publicat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.820/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014, care modifică Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011 aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.873/2011 (publicat în M. Of. nr. 278 din 20.04.2011).

Ordinul a fost emis în temeiul următoarelor prevederi:

– art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice (publicată în M. Of. nr. 52 din 28.01.2009, cu modificările și completările ulterioare). Conform acestuia, în exercitarea atribuțiilor sale, ministrul finanțelor publice emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.

– art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (publicată în M. Of. nr. 927 din 23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare). Art. 6 are denumirea marginală „Înființarea și funcționarea Comisiei fiscale centrale”. Acesta are următorul conținut: „(1) Ministerul Finanțelor Publice înființează o Comisie fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(3) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală.

(4) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publiceˮ.

– art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (republicată în M. Of. nr. 513 din 31.07.2007, cu modificările și completările ulterioare), articol ce are denumirea marginală „Aplicarea unitară a legislațieiˮ. Conform art. 5 alin. (2), Comisia fiscală centrală constituită potrivit art. 6 din Codul fiscal are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod, a legislației subsecvente acestuia, precum și a legislației care intră în sfera de aplicare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

– art. 5 alin. (4) și (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 688/2013 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale (publicat în M. Of. nr. 323 din 4.06.2013).

Conform art. 5 alin. (4), Comisia reține situația referitoare la îndeplinirea procedurii de sesizare și, în funcție de obiectul sesizării, desemnează un membru în vederea prezentării speței, astfel cum rezultă din notele de prezentare elaborate de Compartimentul Comisia fiscală centrală și din celelalte documente aflate la dosarul sesizării. Comisia adoptă, prin decizii, soluții privind aplicarea unitară a prevederilor legale sau, după caz, respinge soluțiile propuse. Oricare dintre membrii Comisiei își poate motiva, în scris, votul exprimat.

Potrivit art. 5 alin. (9), deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial.

Interpretarea și aplicarea unitară a art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 Codul fiscal și pct. 23 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ

Această soluție a fost adoptată în vederea interpretării și aplicării unitare a prevederilor art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale pct. 23 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 (publicată în M. Of. nr. 112 din 6.02.2004) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011: formă inițială

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014 prevede modificarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011 aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.873/2011.

În forma inițială, Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, prevedea faptul pentru livrările taxabile de construcții și de terenuri, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă se determină în funcție de voința părților rezultată din contracte sau alte mijloace de probă administrate conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a) prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrării [conform prevederilor pct. 23 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare], în cazul în care rezultă că:

– părțile au convenit că TVA nu este inclusă în contravaloarea livrării; sau

– părțile nu au convenit nimic cu privire la TVA;

b) prin aplicarea procedeului sutei mărite [prevăzut la pct. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare], în cazul în care rezultă că părțile au convenit că TVA este inclusă în contravaloarea livrării.

 Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011: formă modificată

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, în forma modificată, prevede faptul că pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă se determină în funcție de voința părților rezultată din contracte sau alte mijloace de probă administrate, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, după cum urmează:

– a) se aplică cota legală de TVA la contravaloarea livrării/prestării [conform prevederilor pct. 23 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare], în cazul în care rezultă că părțile au convenit că TVA nu este inclusă în contravaloarea livrării;

– b) atunci când prețul unui bun/serviciu a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată. În acest caz, taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite [prevăzut la pct. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare]. Prin taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală se înțelege taxa care ar fi trebuit colectată pentru operațiunea respectivă. Poate fi acceptată ca mijloc de probă a faptului că furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată inclusiv o declarație pe propria răspundere a acestuia;

– c) atunci când părțile au convenit că TVA este inclusă în contravaloarea livrării/prestării, taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite [prevăzut la pct. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugatăˮ, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare].