Codul administrativ – modificări (O.U.G. nr. 94/2022)

30 iun. 2022
2.185 views
Actul modificatActul modificatorModificări
 

O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ

(M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019; cu modif. ult.)

 

O.U.G. nr. 94/2022 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ

(M. Of. nr. 646 din 29 iunie 2022)

– modifică: art. 292 alin. (7) lit. b);

– introduce: art. 300^1.

 

În M. Of. nr. 646 din 29 iunie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 94/2022 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Astfel, prin respectivul act normativ se aduc unele modificări și completări Codului administrativ.

Vă prezentăm, în continuare, modificările și completările aduse Codului administrativ.

 

Art. 292 alin. (7) lit. b)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 292 alin. (7) lit. b) prevdea:

„Art. 292: Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale

(…)

(7) În situația trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, condiționat de realizarea unor investiții într-un anumit termen, hotărârea prevăzută la alin. (3) conține în mod obligatoriu dispoziții privind întoarcerea bunului în domeniul public al statului în situația în care obiectivul nu a fost realizat. Autoritățile administrației publice locale au următoarele obligații:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(…)

b) să solicite, după caz, prelungirea, pentru o perioadă de 6 luni, a termenului de realizare a investiției, în vederea finalizării și recepției lucrărilor; termenul poate fi prelungit la cererea motivată a autorităților administrației publice locale;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. b) a art. 292 alin. (7) se modifică și va avea următorul conținut:

„b) să solicite, după caz, prelungirea, pentru o perioadă de maximum 5 ani, a termenului de realizare a investiției, în vederea finalizării și recepției lucrărilor; termenul poate fi prelungit la cererea motivată a autorităților administrației publice locale;”.

 

Art. 300^1

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 300 se introduce un nou articol, art. 300^1, cu următorul conținut:

Art. 300^1

(1) Prin excepție de la prevederile art. 300 alin. (2), constituirea în favoarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a dreptului de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului și/sau înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, necesare realizării proiectelor de infrastructură de transport de interes național, care nu au fost înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, precum și actualizarea inventarului centralizat se pot realiza în baza datelor de identificare din inventar.

(2) În termen de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prin care se constituie dreptul de administrare potrivit alin. (1), Ministerul Transporturilor și Infrastructurii înscrie în sistemul integrat de cadastru și carte funciară bunurile imobile care fac obiectul constituirii dreptului de administrare”.

 

Codul administrativ – modificări (O.U.G. nr. 94/2022) was last modified: iunie 30th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.