Codul de procedură penală – modificări (O.U.G. nr. 24/2015)

Respectiva ordonanță de urgență a fost adoptată având în vedere:

– faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015 a fost publicată D.C.C. nr. 361/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1¹) lit. a) din Codul de procedură penală, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală;

– faptul că, potrivit deciziei menționate, Curtea Constituțională a subliniat că nereglementarea termenelor pentru care poate fi dispusă măsura și nereglementarea duratei maxime a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, „sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri”;

– faptul că declararea ca neconstituțională a acestor dispoziții legale impune adaptarea de urgență a legislației la exigențele deciziei Curții Constituționale anterior menționate, pentru a preveni afectarea proceselor penale în curs și pentru a se realiza cadrul normativ necesar aplicării instituției arestului la domiciliu în faza de cameră preliminară sau în cursul judecății în primă instanță, în limite și coordonate constituționale;

– faptul că toate aspectele sus menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, neadoptarea prezentului act normativ producând consecințe negative asupra proceselor penale, prin imposibilitatea aplicării instituției arestului la domiciliu în fazele procesuale ale camerei preliminare, respectiv judecății în fond, în lipsa unor corective legislative care să aducă această instituție în limitele constituționale, astfel cum au fost acestea impuse prin decizia Curții Constituționale, în sensul de a institui un termen cert și rezonabil astfel încât restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale să nu depășească în nicio situație limite rezonabile și necesare într-o societate democratică, iar măsura arestului la domiciliu să respecte cerințele de proporționalitate așa cum au fost acestea cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse Codului de procedură penală prin O.U.G. nr. 24/2015

Art. 207 („Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară”) alin. (6) Cod procedură penală (modificat prin O.U.G. nr. 24/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 207 alin. (6) prevedea faptul că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

Art. 208 („Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății”) alin. (4) Cod procedură penală (modificat prin O.U.G. nr. 24/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 208 alin. (4) stabilea faptul că în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 208 alin. (4) stabilește: „În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri”.

 Art. 222 („Durata arestului la domiciliu”) Cod procedură penală (modificat prin O.U.G. nr. 24/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 222 alin. (1) prevedea faptul că în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu putea fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

De asemenea, la alineatul următor dispunea faptul că arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care determinaseră luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.

Potrivit alineatului următor, în cazul prevăzut mai sus, prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-a revenit competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se afla locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Potrivit alin. (4), judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

În continuare, se prevedea faptul că judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu și dispune citarea inculpatului.

Conform alineatului următor, participarea procurorului era obligatorie.

La alin. (7) se stabilea faptul că judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

Potrivit alineatului următor, dosarul cauzei se restitui organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.

De asemenea, la alin. (9), se stabilea faptul că durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Potrivit alineatului următor, durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

În sfârșit, la ultimul alineat se prevedea faptul că dispozițiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.