Clauza de inalienabilitate vs. interdicția de înstrăinare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Introducere

Odată cu adoptarea noului Cod civil, legiuitorul român a reglementat în cuprinsul art. 626 – art. 629 Cod civil, dedicate limitelor convenționale ale dreptului de proprietate privată, așa‑numita clauză de inalienabilitate.

Astfel, pornind de la prevederile cu caracter general ale art. 626 Cod civil, în baza cărora proprietarul poate consimți la limitarea dreptului său de proprietate fără a aduce atingere ordinii publice și bunelor moravuri, art. 627 Cod civil conturează această posibilitate, permițând includerea, într-un act translativ de proprietate, a unei clauze prin care, sub rezerva respectării condițiilor impuse de lege, dobânditorului unui bun să îi fie interzisă posibilitatea înstrăinării bunului respectiv.

Cu toate acestea, trebuie menționat că nu în toate cazurile în care întâlnim o interdicție de înstrăinare stipulată în cuprinsul unui act, ne aflăm în prezența unei clauze de inalienabilitate propriu-zise, în sensul art. 627 Cod civil, ci această interdicție poate apărea și sub forma unei obligații personale de a nu face, diferențele dintre cele două fiind analizate în cele ce urmează.

2. Domeniu de aplicare

Atât clauza de inalienabilitate, cât și interdicția de înstrăinare, au izvoare și finalități asemănătoare (ambele iau naștere prin acordul părților și ambele reprezintă sarcini ale bunului asupra căruia poartă și conduc la limitarea, într-o anumită măsură, a dreptului de proprietate), astfel că, în lipsa unei delimitări clare între cele două, în practică, ele pot fi cu ușurință confundate.

Cu toate acestea, dincolo de asemănările existente între clauza de inalienabilitate și interdicția de înstrăinare, ceea ce le diferențiază, sunt regimul juridic distinct și efectele generate de încălcarea acestora.

Codul civil reglementează clauza de inalienabilitate fără a realiza o demarcație clară între inalienabilitatea propriu-zisă, care vizează însuși bunul și simpla interdicție de înstrăinare, având natura unei obligații de a nu face, corelativă unui drept de creanță și care este stipulată de părți nu în considerarea bunului, ci în considerarea persoanei.

Cu toate acestea, în doctrină s-a apreciat că, prin reglementarea art. 626-629 Cod civil, legiuitorul a avut în vedere inalienabilitatea cu caracter propter rem, deoarece numai aceasta poate fi stipulată atât într-un contract, cât și într-un testament [acesta din urmă fiind expres referit de art. 627 alin. (1) Cod civil], în timp ce obligația personală de a nu înstrăina un bun, nu își poate găsi locul decât într-un contract sinalagmatic.

În aceste condiții, s-a statuat că, ori de câte ori într-un contract părțile fac referire la dispozițiile Codului civil privitoare la clauza de inalienabilitate, suntem în prezența unei inalienabilități cu caracter real^[1].

Clauza de inalienabilitate se diferențiază de interdicția de înstrăinare și din perspectiva sferei actelor juridice pe care acestea le interzic. În acest sens, inalienabilitatea propter rem, consecință a stipulării unei clauze de inalienabilitate, vizează interzicerea înstrăinării cu orice titlu a bunului asupra căruia poartă, acesta neputând face obiectul niciunei convenții, fără a distinge după cum acestea sunt contracte sinalagmatice sau unilaterale ori cu titlu oneros sau gratuit.

Astfel, bunul grevat de o clauză de inalienabilitate nu poate face obiectul operațiunilor precum vânzarea, schimbul, donația, aducerea bunului cu titlu de aport la constituirea capitalului social al unei societăți etc.

De asemenea, în cazul existenței unei clauze de inalienabilitate, actele juridice privitoare la bun sunt interzise indiferent dacă acestea ar fi constitutive de drepturi reale principale sau accesorii, în lipsă de stipulație contrară, inalienabilitatea presupunând și interdicția de a constitui garanții asupra bunului respectiv.

Mai mult, ca urmare a stipulării unei clauze de inalienabilitate cu privire la un anumit bun, acesta va fi scos din sfera gajului general al creditorilor, insesizabilitatea bunului fiind un alt efect al inalienabilității.

Așadar, în timp ce clauza de inalienabilitate, reglementată în cuprinsul art. 627 Cod civil, presupune indisponibilizarea cu caracter real, propter rem, fiind o sarcină ce grevează însuși bunul și care reprezintă un impediment absolut în exercitarea dispoziției ca atribut al dreptului de proprietate, interdicția de înstrăinare reprezintă o simplă obligație contractuală asumată de proprietar, un angajament de a nu încheia cu privire la bunul grevat de aceasta, anumite acte de dispoziție.

Prin comparație, includerea într-o convenție a unei interdicții de înstrăinare produce efecte mult mai restrânse, aceasta interzicând numai actele la care se referă în mod expres, fără a-și extinde aplicabilitatea, asemenea clauzei de inalienabilitate.

3. Nulitate vs. inopozabilitate

În analiza efectelor produse în cazul încălcării unei clauze de inalienabilitate, respectiv a unei interdicții contractuale, trebuie să diferențiem între (i) efectele privitoare la actul juridic principal, care conține clauza de inalienabilitate, respectiv interdicția de înstrăinare și (ii) efectele privind actul juridic subsecvent, încheiat cu nerespectarea celor două interdicții, după cum urmează:

– Sancțiunea actului principal:

Conform art. 629 alin. (1) Cod civil, în cazul nerespectării clauzei de inalienabilitate și înstrăinării ulterioare a bunului de către dobânditorul acestuia, înstrăinătorul inițial are dreptul de a cere rezoluțiunea contractului.

Pe de altă parte, în cazul încălcării unei simple interdicții de înstrăinare, înstrăinătorul inițial va avea dreptul la plata unor daune interese, corelativ încălcării unei obligații contractuale de către dobânditorul inițial.

– Sancțiunea actului subsecvent:

Alineatul al doilea al art. 629 Cod civil prevede că în cazul încheierii unui act subsecvent ce are ca obiect un bun grevat de o clauză de inalienabilitate, înstrăinătorul inițial poate invoca nulitatea relativă a acestuia.

Cu privire la anularea actului subsecvent, facem precizarea că sunt susceptibile a fi anulate nu numai actele translative de proprietate, ci și actele prin care bunul a fost ipotecat sau gajat, deoarece riscul înstrăinării bunului apare și în eventualitatea unei executări silite în vederea îndestulării garanției.

Așadar, odată stipulată inalienabilitatea unui bun, aceasta va avea ca efect și antrenarea insesizabilității bunului respectiv, acesta neputând fi urmărit de către creditorii dobânditorului inițial.

Cât privește actul subsecvent încheiat cu nerespectarea interdicției de înstrăinare, legiuitorul nu prevede în mod expres care va fi sancțiunea aplicabilă, însă considerăm că înstrăinătorul inițial ar putea, în temeiul art. 1562 Cod civil, să promoveze o acțiune revocatorie prin care actul încheiat cu nesocotirea interdicției de înstrăinare și cu fraudarea intereselor sale, să fie declarat inopozabil față de acesta.