Citarea revizuentului pentru termenul de judecată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru. Anularea cererii de revizuire (NCPC, O.U.G. nr. 80/2013)

27 iul. 2021
Vizualizari: 591
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2327/2019

NCPC: art. 197, art. 426 alin. (5), art. 427, art. 509 alin. (1); O.U.G. nr. 80/2013: art. 26 alin. (2), art. 33 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 octombrie 2019 sub nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1533 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosar nr. x/2019.

În motivare, revizuentul a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, nu este semnat, încălcând dispozițiile art. 426 alin. (5), art. 427 C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, situație față de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea revizuirii titularul cererii datorează o taxă de 100 RON, pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

Prevederile art. 33 alin. (1) din același act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dispozițiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu anularea, în condițiile legii.

În cauză, se constată că prin Rezoluția din 16 octombrie 2019, s-a dispus citarea revizuentului pentru termenul de judecată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată, obligația legală fiind comunicată acestuia la data de 24 octombrie 2019 (conform dovezii de comunicare aflată la dosar ÎCCJ).

Întrucât până la prezentul termen de judecată revizuentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cauză devin incidente dispozițiile legale anterior menționate privind sancțiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligației legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, cererea de revizuire formulate de A.

Sursa informației: www.scj.ro.

Citarea revizuentului pentru termenul de judecată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru. Anularea cererii de revizuire (NCPC, O.U.G. nr. 80/2013) was last modified: iulie 26th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.