Cine poate stopa avalanșa scumpirilor?

10 mart. 2022
Vizualizari: 440

După ce miercuri, la o benzinărie MOL din județul Bihor, prețul benzinei a depășit 11 lei/litru la pompă, în întreaga țară s-a creat o veritabilă isterie, după ce pe rețelele sociale a fost lansat zvonul că, în noaptea de miercuri spre joi prețul benzinei va sări peste 10 lei/litru. Mii de români au stat miercuri la cozi în benzinării pentru a alimenta la prețul vechi. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat miercuri seară asigurări că nu este niciun motiv de scumpire a prețului carburanților.

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. Avem suficiente stocuri!”, a afirmat ministrul, scrie Adevărul.

„Am discutat cu cele două mari companii, OMV și Rompetrol, și nu există posibilitatea unor creșteri de prețuri speculative. Există garanții certe că nu vor avea loc aceste majorări de prețuri. Este posibil ca doar în cazul uneia dintre companii să fie vorba despre o creștere de 15 bani pe litru”, a afirmat Virgil Popescu la Pro TV, mai arată Adevărul.

Și, tot miercuri, după scumpirea benzinei, premierul Ciucă a anunțat controale în toată țara la rețelele de distribuție a carburanților.

Nu există motive reale pentru creșteri accelerate de prețuri în România. Țara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant”, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, scrie Libertatea.

„Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, mai notează Libertatea.

Cu toate asigurările ministrului Energiei și controalele anunțate de premier, joi dimineață, unele benzinării afișau încă prețuri de peste 9 lei/litru de benzină.

Miercuri seară, presa a scris și despre un potențial accident la centrala atomică de la Cernobîl.

„Substanțe radioactive ar putea fi eliberate din centrala nucleară de la Cernobîl deoarece sistemul nu poate răci combustibilul nuclear uzat, după ce întreaga centrală ar fi fost deconectată de la rețeaua de electricitate de către forțele ruse staționate în zonă”, a anunțat, miercuri, compania nucleară ucraineană de stat Energoatom, citată de Reuters, nota G4 media.

Ulterior, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a anunțat că nu există „un pericol critic” pentru siguranța centralei.

„Alimentarea centralei de la Cernobîl este asigurată de generatoare diesel, care au o autonomie de 48 de zile, anunță publicația ucraineană Unian, care citează surse guvernamentale. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut o încetare a focului pentru a permite efectuarea de reparații pentru a restabili alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl”, relatează G4 media.

Sub presiunea măsurilor economice fără precedent luate împotriva Rusiei, rubla s-a devalorizat, iar prețurile produselor de bază cresc accentuat.

„Comisiile parlamentare din Rusia sunt pregătite să introducă propuneri de reglementare a prețurilor la alimente, medicamente și alte bunuri”, a anunțat, miercuri, agenția rusă de presă Interfax, scrie România liberă.

„O astfel de inițiativă legislativă este deja pregătită de comisiile parlamentare și ar putea fi propusă «în orice moment», a declarat Alexander Khinshtein (n.n. parlamentar și membru al partidului de guvernământ al Președintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită). Autoritățile au anunțat miercuri că rata anuală a inflației în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancțiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei”, mai notează România liberă.

Digi24 scrie că două sisteme antiaeriene de tip Patriot au ajuns în Polonia.

„Statele Unite au transferat, miercuri, două sisteme antiaeriene de tip Patriot în Polonia, pentru consolidarea apărării în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, anunță un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului Apărării de la Washington, citat de cotidianul Le Monde. Două sisteme Patriot au fost repoziționate din Germania în Polonia, la solicitarea Guvernului de la Varșovia. Este vorba de respectarea angajamentelor privind apărarea țărilor NATO, a afirmat oficialul american, sub protecția anonimatului. Sistemele antiaeriene Patriot pot intercepta rachete balistice, rachete de croazieră și pot doborî avioane”, relatează Digi24.

Ministerul rus al Apărării face noi acuzații la adresa României.

„Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a susținut că Forțele Aeriene ruse au distrus 89 de avioane de luptă și 57 de elicoptere din cele 250 de aeronave de luptă aflate în posesia Forțelor Armate ucrainene, în aer și la sol, de la începutul operațiunii din Ucraina. Conform oficialului rus, unele dintre avioanele ucrainene de luptă au fost relocate pe teritoriul României”, informează Interfax, preluată de News.ro, scrie Cotidianul.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Când a fost lansată operațiunea specială, Forțele Armate ucrainene aveau până la 250 de avioane de luptă și elicoptere în stare bună de funcționare. Forțele Aerospațiale Ruse au distrus 89 de avioane de luptă și 57 de elicoptere la sol și în aer”, a spus Konașenkov, mai notează Cotidianul.

România, prin ministerul de resort, a răspuns Ministerului rus al Apărării.

Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, de miercuri, 9 martie 2022, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel «nu iau parte la confruntări», facem următoarele precizări: Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene”, a transmis MApN, notează Cotidianul.

Libertatea scrie despre un interviu al liderului de la Kiev acordat revistei germane Bild. Președintele Ucrainei a cerut din nou, indirect, o întâlnire, față în față, cu Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a spus că e dispus la compromisuri, dar așteaptă același lucru și din partea liderului de la Kremlin.

„«Pot face compromisuri, dar nu trebuie să fie o trădare a țării mele. Și cealaltă parte trebuie să fie dispusă la compromisuri», a afirmat liderul de la Kiev, în cea de a 14-a zi de război. Zelenski spune că nu-și face griji pentru siguranța lui, în conflictul cu Rusia, ci pentru «țara noastră, pentru aprovizionarea cu apă, pentru aprovizionarea cu alimente. Pentru Mariupol, Donețk, regiunea Zaporojia, Melitopol, Volnovaha, Harkov și situația groaznică de acolo. Oamenii n-au apă și mâncare. Ceea ce se întâmplă acum la Mariupol este o catastrofă umanitară. Oamenii care vin cu ajutoare sunt împușcați și ei, iar soldații ruși nu îi lasă să treacă». «Înțeleg că, fiind ființe umane, ne facem mereu griji pentru propria noastră viață. Cu toate acestea, trebuie să punem pe primul loc ajutorul umanitar. Dacă aș fi vrut, aș fi putut să fug și să fiu în siguranță până acum. Dar sunt prea mândru că sunt ucrainean. Și eu, dar și familia mea. Oamenii își fac griji pentru mine, dar simt că inimile lor sunt alături de mine»”, a spus Președintele Ucrainei pentru Bild, scrie Libertatea.

Într-un alt interviu acordat Sky News, Președintele Ucrainei a declarat că țara sa nu poate opri singură războiul cu Rusia și a spus că națiunile trebuie să acționeze acum înainte de a fi „prea târziu”. Zelenski spune că, fără zona de interdicție aeriană, Ucraina nu va avea șanse să câștige bătălia cu Rusia.

„Dacă sunteți uniți împotriva naziștilor și a acestei terori, trebuie să închideți (traficul aerian – n.r.). Nu așteptați să vă întreb de mai multe ori, de un milion de ori. Închideți cerul. Închideți cerul și opriți bombardamentele”, a spus Președintele Ucrainei, scrie România liberă.

Într-un tweet, Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că trupele ruse au lovit direct maternitatea din Mariupol. Liderul a postat imagini cu holurile spitalului complet distruse. Acesta a cerut, din nou, o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei”, mai arată România liberă.

Seară liniștită!

Cine poate stopa avalanșa scumpirilor? was last modified: martie 10th, 2022 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: