Cine face Guvern cu PNL?

5 nov. 2021
Vizualizari: 627

De la o zi la alta, varianta unui Guvern PNL-PSD pare a fi singura soluție pentru ieșirea din criza politică în care este România.

„Soluția politică a unei guvernări care să includă și PNL și PSD este «singura», în acest moment de răscruce pentru România, a declarat, vineri, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu”, scrie Agerpres.

 „Am avut prima întâlnire cu domnul Florin Cîțu, președintele PNL. Sunt ferm convins că, din acest moment, atât eu, cât și colegul meu vom fi sub un asediu al unor oameni care au alte priorități, al celor care vor încerca să ne demonstreze că direcția în care am plecat nu este cea corectă. Fiecare dintre noi știe ce a greșit. Îmi pare rău, cu adevărat, voi ați greșit mai mult, fiindcă ați fost la putere. Eu vreau să vă asigur de buna mea credință și, după discuția de ieri, și de buna-credință a domnului președinte Florin Cîțu. Am depășit momentul în care am făcut socotelile de sondaje, de procente, de poziționări. Eu consider că, în acest moment de răscruce al României, nu avem altă soluție politică. Dacă vom continua războiul dintre cele două partide mari ale României, la anul, în martie, vom vorbi de o nouă criză politică, vom vorbi, categoric, de alegeri anticipate și să nu credeți că cei care vor să stăpânească această țară prin dezbinarea românilor se vor opri aici”, a afirmat Ciolacu, scrie Agerpres.

„Îmi asum acest proiect, sper să reușim să-l realizăm, dar, categoric, în acest proiect eu nu mă voi angrena decât împreună cu partenerii sociali într-un mod activ, în actul de guvernare”, a spus președintele PSD, mai arată Agerpres.

„Biroul Politic Național al PNL se va reuni luni și urmează să ia o decizie în privința negocierilor cu USR și PSD”, a anunțat, vineri, președintele partidului, Florin Cîțu, notează Agerpres.

„Așa cum știți și așa cum am pornit cu mandatul, am fost la discuții cu cele două partide, voi merge în PNL cu concluziile celor două discuții, iar decizia o va lua PNL, nu o va lua președintele PNL”, a declarat premierul interimar Cîțu, mai scrie Agerpres.

„A fost o discuție bună. (…) Acum nu putem, peste noapte, să spunem că totul este roz între PNL și PSD, dar ce pot să spun este că suntem responsabili. Am pornit la acest drum pentru a face un Guvern. Ne uităm la cea mai bună soluție pentru PNL și pentru România și trebuie să găsim o formulă prin care să guvernăm România în următoarea perioadă, dar, repet, decizia pentru PNL va fi luată în PNL”, a mai afirmat președintele PNL Florin Cîțu, scrie Agerpres.

Cu sau fără Guvern, pandemia își urmează cursul, iar numărul cazurilor noi de COVID-19 se menține pe un platou ridicat.

„România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 8.268 de cazuri noi de COVID-19, conform autorităților. În același interval de timp, au fost raportate și 483 de decese, dintre care 20 anterioare. Pe teritoriul României, 130.318 persoane confirmate cu infecția cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.455 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.812 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 102 persoane”, scrie Adevărul.

Presa scrie că, la tinerii din România vaccinați anti-COVID-19, de la debutul campaniei au fost înregistrate șase cazuri de miocardită.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în România s-au înregistrat șase cazuri de miocardită la tineri cu vârsta cuprinsă între 17 și 29 de ani. Cazurile au apărut în primele 7 zile după vaccinarea anti-COVID-19, fie cu prima, fie cu a doua doză a serului de la Pfizer. Tinerii au fost externați, evoluția a fost foarte bună, a anunțat Valeriu Gheorghiță”, scrie Cotidianul.

Adevărul scrie despre o declarație a epidemiologului Octavian Jurma în legătură cu reluarea cursurilor în format fizic. Dr. Jurma spune că este „o măsură de relaxare” care poate duce la încetinirea ritmului de scădere a incidenței COVID-19 în rândul populației.

„Problema este, în continuare, că este complet decuplată de contextul epidemiologic. România se află încă la incidențe uriașe. Cele două săptămâni au avut un impact pozitiv asupra numărului de minori internați în spitale și în ATI, numărul a scăzut. Revenirea în școli creează riscul real ca să vedem copii și în spitale și aici e cea mai mare problemă: faptul că noi continuăm să ignorăm contextul epidemiologic în care ne aflăm, cu aceste măsuri. Evident că toți ne dorim să fie copiii la școală, dar, înainte de a fi educați, ni-i dorim sănătoși. Adică pentru noi, ca părinți, prioritatea e foarte clară. Evident, scopul Ministerului Educației este să educe copiii, însă nu cu orice preț”, a avertizat Octavian Jurma, vineri, la B1 Tv, scrie Adevărul.

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a efectuat patru percheziții în Cehia, Slovacia și România, într-un dosar de crimă organizată.

„Patru arestări și confiscări în valoare de 23 de milioane de euro a realizat Parchetul European (EPPO), zilele acestea, în Cehia, România, Slovacia. EPPO a coordonat percheziții, arestări și confiscări în valoare de 23 de milioane de euro în Cehia, România și Slovacia. Patru persoane au fost arestate, sub suspiciunea de constituire a unui grup infracțional organizat și sustragerea de la plata impozitelor. Conform EPPO, principalii suspecți au organizat un așa-numit carusel în materie de TVA, care a implicat circulația repetată a monedelor de platină prin intermediul acelorași societăți. Unele dintre aceste societăți – așa-numiții comercianți dispăruți – nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale și, prin urmare, au permis unei alte societăți, cu sediul în Germania – așa-numitul broker – să solicite restituirea TVA-ului în mod nejustificat”, relatează Adevărul.

Seară frumoasă!

Cine face Guvern cu PNL? was last modified: noiembrie 5th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: