Cine e competent să judece executările silite demarate împotriva debitoarei?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

4. Faptul că se solicită cu titlu de măsură provizorie suspendarea executării silite, folosindu-se totodată terminologia de suspendare provizorie, care este o noțiune juridică având conținut autonom și de sine stătător, conduce la dispozițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. De altfel, în demersul său, debitoarea a procedat totodată la formularea unei contestații la executare, cadru în care a formulat și cerere de suspendare a executării silite, tocmai pentru că, în mod tipic, situațiile de genul celei deduse judecății se întâlnesc în materia dreptului comun al contestației la executare.

5. Apreciind că nu există temei pentru a spune într-un mod lipsit de echivoc faptul că dispozițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. instituie o procedură de sine stătătoare, se va reține că este admisibilă formularea ordonanței președințiale apte să învestească judecătorul-sindic pentru a urmări efectul concret al suspendării provizorii: ridicarea măsurilor de executare, care devine astfel chiar obiectul pretențiilor invocate (dispoziții de drept procesual devenite practic drept material în litigiul de față).

Trib. Comercial Mureș, dec. nr. 96/2019 

1. Văzând că în cererea cu care a fost învestită instanța s-a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se anuleze măsurile de executare silită din dosarul de executare, fiind invocate în motivare exclusiv texte legale din Legea nr. 85/2014, precum și art. 997-999 C. pr. civ., la primirea cererii s-a pus în vedere de către judecătorul-sindic administratorului judiciar să indice temeiul de drept al acesteia.

2. Astfel, petenta a indicat următoarele prevederi legale ce justifică formularea cererii: art. 997 și urm. C. pr. civ. Având în vedere situația particulară a debitoarei, aflată în reorganizare judiciară, prin prisma prevederilor art. 342 din Legea nr. 85/2014, s-au invocat și prevederile legii speciale, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, inclusiv cu incidență în cauză pentru prevederile art. 2 și 4 din Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv cu privire la atribuțiile administratorului judiciar de a formula cereri, la prevederile art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014, prin raportare la art. 45 din Legea nr. 85/2014.

3. Așadar, administratorul judiciar a urmărit ca, în virtutea dispoziției din Legea insolvenței care prevede completarea acesteia cu prevederile Codului de procedură civilă în măsura în care acestea nu contravin legii speciale, pe calea ordonanței președințiale, ce permite luarea unor măsuri provizorii, în cazuri grabnice, judecătorul-sindic să se pronunțe, în virtutea atribuției reglementate de art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 („atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”) asupra unei cereri de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, cu care administratorul judiciar l-a sesizat în temeiul art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014.

4. Or, este evident că solicitarea adresată instanței, chiar dacă are ca scop anularea unor măsuri de executare silită, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, întrucât privește strict analiza legalității acestor măsuri exclusiv din perspectiva unor prevederi ale Legii insolvenței, respectiv ale art. 143 din Legea nr. 85/2014 și ale unor principii statuate de Legea insolvenței.

5. Ca urmare, nu se poate aprecia că cererea adresată judecătorului-sindic are calificarea juridică a unei contestații la executare, care ar reveni spre competenta soluționare a judecătoriei, ca instanță de executare, întrucât cauza juridică a cererii este circumstanțiată strict prevederilor Legii nr. 85/2014, așadar, este o cerere în materia insolvenței; or, art. 120 C. pr. civ. prevede că cererile în materia insolvenței sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, corespunzător competenței statuate prin art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Trib. Dâmbovița, sent. nr. 71/2019

d) Competența soluționării ordonanței președințiale este generată automat de învestirea sindicului cu acțiunea pe fond

1. Cu privire la competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, tribunalul reține incidența prevederilor art. 998 C. pr. civ, potrivit cărora „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”. Este de reținut că regula stabilită de legiuitor în materie de competență a fost de raportare la competența instanței care judecă fondul.

2. Chiar dacă, în concret, discuțiile cu privire la competență se poartă și cu privire la acțiunile în anulare introduse în dosarele asociate a8 și a9, până la o eventuală soluție în acțiunile de fond care să stabilească o altă competență, tribunalul apreciază ca suficient să se rețină că a fost învestit cu soluționarea și a acțiunilor privind fondul dreptului.

3. Este de observat faptul că nu este în atributul instanței învestite cu soluționarea cererii de ordonanță președințială, care, prin definiție, nu antamează fondul pretențiilor, să stabilească instanța competentă asupra fondului, competența urmând a fi apreciată în concret prin raportare la instanța învestită deja cu acțiunea în care se pune în discuție fondul, având în vedere și dispozițiile art. 123 C. pr. civ. Nu s-ar putea ajunge ca pe calea ordonanței președințiale, al cărei scop este să dispună măsuri vremelnice ce nu antamează fondul, să se stabilească aspecte litigioase ce țin exclusiv de judecata cauzei în fond.

4. Tribunalul reține că a fost învestit și cu soluționarea cererii având ca obiect anulare poprire cont unic dosar a8, formulată împotriva măsurii popririi instituite prin adresa de înștiințare privind înființarea popririi și a tuturor măsurilor de executare silită efectuate în baza titlului executoriu nr. x din 12 februarie 2019 emis în dosarul de executare, acțiune în care se solicită anularea acestora și suspendarea tuturor măsurilor de executare silită până la soluționarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 2, art. 45 alin. (2), art. 75 alin. (1) și art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

5. Pe cale de consecință, instanța, văzând că a fost învestită și cu acțiuni privind fondul pretențiilor, constată că este competentă material să soluționeze cererea de ordonanță președințială prin care se cer măsuri vremelnice până la soluționarea cauzelor pe fond.

Trib. Bacău, sent. nr. 218/2019

D. Concluzii

1. Întrebarea fundamentală nu este „cine judecă?”, ci „ce judecă?”. Comuna executare silită asupra bunurilor debitoarei, în caz de insolvență, se traduce în fapt în speciala executare silită a drepturilor tuturor creditorilor. Cât timp, după deschiderea procedurii, masa patrimonială a debitoarei este afectată exclusiv derulării procedurii colective, nu mai putem vorbi de țintirea precisă a îndatoratului, ci doar de pagube colaterale aduse tuturor victimelor care au venit să ceară despăgubiri.

2. Desigur că situația juridică a debitorului nu atrage competența materială a sindicului în orice litigiu îl privește pe falit. Însă situația juridică a înseși procedurii colective, respectiv a tuturor măsurilor pe care tocmai sindicul le-a dispus la deschidere, nu reprezintă un simplu litigiu, ci tocmai esența atribuțiilor magistratului.

Dacă negăm asta, ne găsim în situația în care admitem că sindicul este competent să se pronunțe cu privire la cererea creditorului de ridicare a suspendării și executare individuală a unui bun în procedură, fiindcă ne spune expres asta art. 78, dar nu admitem că sindicul este competent să judece poprireainstituită de același creditor pe contul unic al procedurii, doarpentru că nicăieri nu se prevede asta expres și, de această dată, creditorul nici n-a cerut nimănui acordul.

Când art. 45 enumeră neexhaustiv atribuțiile sindicului, are în vedere învestirea acestuia cu obligația de a proteja întreaga pădure, iar nu cu îngrijirea anumitor copaci. Ce rost mai are varul meu proaspăt aplicat pe tulpina unui arbore când el nu mai are pământ fertil de care să se prindă?

3. Bulversarea practicienilor dată de valul de executări silite iscat după introducerea intempestivă a art. 143 alin. (1), tradusă în formularea de acțiuni în grabă cu petite variind de la anularea măsurilor de executare silită, la ridicarea popririlor, la suspendarea măsurilor până la constatarea nulității, bazate atât pe Codul de procedură fiscală, cât și pe Legea nr. 85/2014, trebuie pusă în context.

Nimeni nu știe azi ce înseamnă exact executarea silită discreționară în insolvență, dar toată lumea știe ce nu înseamnă: respectarea scopului insolvenței. Sindicul, întâiul gardian învestit de lege s-o protejeze, trebuie să facă calificarea acțiunii în funcție de finalitatea ei (ÎCCJ, 2011: „instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii”).

4. Fără să repetăm argumentele jurisprudențiale aduse cu privire la competența sindicului în judecata ordonanței președințiale de suspendare a executării silite, adaugăm doar că însăși Legea nr. 85/2014 face trimitere expresă la acest atribut: conform art. 70 alin. (5), creditorul poate cere sindicului suspendarea actelor de înstrăinare a activelor de către debitor, până la judecata cererii de deschidere a procedurii^[3], tocmai pe calea ordonanței.

În acest context, ne întrebăm dacă este mai importantă deschiderea formală a procedurii, iar nu derularea efectivă și finalitatea acesteia.