Cerul Ucrainei va fi apărat cu avioane F16
România Mare se pregătește de alegerile parlamentare din această toamnă și anunță constituirea unei alianțe formată din 10 formațiuni politice la care ar trebui să adere alte 26. Duminică a fost semnat în acest sens un protocol de constituire a Alianței România Mare.
„Suntem un grup de inițiativă alcătuit din membri sau simpatizanți ai partidelor adevăraților patrioți și pornim de la constatarea că actualele partide parlamentare s-au depărtat cu totul de la linia interesului național, direcție promovată constant de Vatra Românească încă de la înființarea sa în februarie 1990. Părăsirea liniei naționale de conduită politică este principala cauză a situației inacceptabile în care am ajuns ca popor, ca stat, ca societate civilă. Considerăm că, față de situația grea, disperată, în care se află societatea românească, singura soluție este ca programul elaborat de Vatra Românească să fie însușit și promovat de o Alianță Politică. Avem nevoie de o Alianță dedicată idealurilor și preocupărilor care au legitimat Vatra Românească în viața publică, motiv pentru am decis înființarea Alianței Naționale România Mare, sub cupola Partidului România Mare”, se arată în protocolului Alianței, scrie Agerpres.
„Prin Alianța Națională România Mare ne propunem să oferim un spațiu de afirmare publică pentru acei oameni serioși, onești, competenți, onorabili, care nu-și găsesc locul în alte partide. Acei oameni, de mare moralitate și autentici patrioți, competenți și muncitori, sunt mulți în România, dar ei sunt evitați ori marginalizați de partidele noastre parlamentare care au fost parazitate în structurile de conducere de incompetenți disperați să se pricopsească din avutul public!”, se mai menționează în protocol, mai scrie Agerpres.
Alegerea viitorului comisar european propus de România rămâne pe agenda publică. USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să organizeze consultări publice cu toate partidele și cu societatea civilă pentru desemnarea comisarului european din partea României.
„Funcția de comisar european nu este jucăria lui Marcel Ciolacu, este o funcție importantă pentru România și avem nevoie de o persoană care să reprezinte cu profesionalism și cinste țara noastră. Nu e normal să aflăm pe surse diverse propuneri ale PSD, nu ne ajută nici dezmințirile PNL că Iohannis nu va fi recompensat cu funcția de comisar european pentru ultimii zece ani de lene și inactivitate”, a declarat președintele USR, Elena Lasconi, într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres.
„De asemenea, USR cere ca Guvernul PSD – PNL să facă publice criteriile pentru alegerea propunerilor de nou comisar din partea României și, de asemenea, să respecte propunerea șefei Comisiei Europene de a trimite două propuneri – un bărbat și o femeie”, mai scrie Agerpres.
Social-democratul Emanoil Savin, în vârstă de 65 de ani, care câștigase în iunie alegerile pentru Primăria Bușteni și urma să preia funcția din octombrie, a decedat, în urma unui infarct.
„Savin a făcut infarct în timpul unui meci de fotbal la Bușteni. Bărbatul cunoscut cu probleme cardiace urma un tratament de specialitate la o clinică din București. Emanoil Savin a fost adus cu ambulanța de la Bușteni la Sinaia, s-a încercat preluarea lui de către un elicopter, pentru a fi dus la București, dar era iresuscitabil. Primarul nu era cunoscut cu anumite afecțiuni. Acesta se afla împreună cu prietenii săi pe un teren de fotbal din Bușteni în momentul în care s-a simțit rău dintr-o dată și a căzut la pământ.. Cei care se aflau cu ei au sunat la 112, iar o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță a ajuns la fața locului. L-au preluat pe Emanuel Savin și au început manevrele de resuscitare. Între timp au plecat cu el la spital, iar aceste manevre au continuat conform protocolului, însă fără rezultat”, relatează Adevărul.
„Ucraina a primit primele sale avioane de luptă occidentale F-16, după peste doi ani de așteptare”, a anunțat duminică Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care le-a arătat unui grup de jurnaliști, subliniind totodată că numărul lor este „insuficient”, scrie Cotidianul, citând AFP.
„De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, Kievul a pledat pentru a-i fi livrate F-16 în speranța de a pune capăt dominației ruse în spațiul aerian și o mai bună protejare a localităților și trupelor sale de bombardamentele neîncetate ale rușilor. De fabricație americană, aceste avioane sunt considerate ca fiind «bijuteria coroanei» printre multele echipamente militare pe care Ucraina le-a solicitat susținătorilor săi în încercarea de a respinge înaintarea forțelor ruse pe teritoriul său”, mai arată Cotidianul.
„Echipa de campanie a Kamalei Harris a transmis sâmbătă seară, 3 august, că Donald Trump vrea să se eschiveze de la dezbaterea care fusese stabilită să fie televizată pe ABC, iar vicepreședinta SUA a spus că îl așteaptă acolo pe Donald Trump”, au relatat Reuters și CNN, scrie Libertatea.
„Inițial, Donald Trump și Joe Biden conveniseră asupra unei a doua dezbateri televizate pe 10 septembrie, la ABC News, dar Biden s-a retras și Trump a propus ca dezbaterea cu Harris să fie pe Fox, post TV apropiat de el, pe 4 septembrie. Dar vicepreședinta SUA a refuzat și a cerut ca dezbaterea să fie pe 10 septembrie, la ABC, cum au convenit Trump cu Biden. În replică, Donald Trump a transmis sâmbătă noapte, 3 august, că o așteaptă pe Harris pe 4 septembrie la Fox News, altfel nu va mai fi nicio dezbatere”, mai notează Libertatea.
„Kamala Harris nu are capacitatea mentală de a participa la o dezbatere reală împotriva mea, programată pentru 4 septembrie în Pennsylvania. Îi este frică să o facă pentru că nu are cum să justifice corupția și deschiderea frontierelor, distrugerea mediului din țara noastră, rușinea din Afganistan, inflația galopantă, economia groaznică, ratele ridicate ale dobânzilor și taxele și lupta ei de ani de zile pentru a opri cuvintele «Crăciun fericit». O voi vedea pe 4 septembrie sau nu o voi vedea deloc”, a replicat Donald Trump pe rețeaua sa, Truth Social, mai scrie Libertatea.
Seară liniștită!