Cererile evaluabile în bani. Multe capete principale de cerere. Disjungerea și instanța competentă. Recurs (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 821/2017

NCC: art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387; NCPC: art. 94 pct. 1 lit. a)-j), art. 99, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 453, art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (2), art. 499; Legea nr. 2/2013: art. 18; Constituția României: art. 129; CEDO: art. 6

Potrivit, dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. procesele pornite începând cu dată intrării în vigoare a prezentei legi și până ta data de 31 decembrie 2018, prelungit până la 31 decembrie 2019, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicata, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Prin urmare, reiese că în procesele începute de la intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 și până la data de 31 decembrie 2019, hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei, nu sunt susceptibile de recurs.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în situația în care reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. De asemenea, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determina ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Această normă reglementează ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva aceluiași pârât, cât și împotriva mai multor pârâți. în cazul mai multor capete de cerere, instanța trebuie sa își verifice competența de soluționare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea fiecărei pretenții în parte.

În aceiași timp, pentru determinarea competenței legiuitorul a stabilit ca instanța să verifice dacă există cel puțin o legătură strânsă între pretențiile care formează obiectul capetelor principale de cerere.

Reiese, așadar, că în ipoteza în care nu există o legătură între capetele principale de cerere, nu se cumulează valoarea obiectului acestor cereri, competența stabilindu-se pentru fiecare cerere în parte.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, aliată la fila 3 a Dosarului nr. x/114/2014 al Tribunalului Buzău, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților SC D. SA, B. și SC C. SRL la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de daune morale și materiale, ca urmare a accidentului rutier soldat cu vătămarea sa corporală.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387 C. civ. și art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Din conținutul cererii de chemare în judecată, reiese că niciuna dintre sumele solicitate de reclamant prin cele două capete principale de cerere nu depășește pragul de 1.000.000 lei, stabilită drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta pârâtă a fost reprezentată în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat E., așa cum reiese din ștampila aplicată pe cererea de recurs aflată la fila 13 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în această fază procesuală, ea și în etapele procesuale anterioare, conform împuternicirii aflate la fila 58 a Dosarului nr. x/114/2014 al Tribunalului Buzău, de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.

Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei civile nr. 126 din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.