Cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal

20 iul. 2015
Vizualizari: 1138

Despre

  • 17 iulie 2015
  • Cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Președinției României (www.presidency.ro), la data de 17 iulie 2015, a fost semnată cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal.

Printre considerentele expuse se numără și următoarele:

– faptul că, în materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ;

– faptul că bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă;

– faptul că noul Cod fiscal vine în contradicție cu principiile instituite de Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, fiind ignorat chiar scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv acela de a derula politici fiscal-bugetare responsabile, prudente, în contextul economic actual, care să permită cadrului fiscal-bugetar acomodarea rapidă la o serie de șocuri și incertitudini de pe piețele financiare și din economia globală.

 

Pentru a vedea textul integral al cererii de reexaminare vizitați site-ul Președinției României (www.presidency.ro).

Cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal was last modified: iulie 20th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.