Cerere reconvențională. Decăderea din dreptul de a mai formula cererea reconvențională. Liberul acces la justiţie (NCPC, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

D.C.C. nr. 171/2018 (M. Of. nr. 714 din 17 august 2018)

NCPP: art. 209 alin. (4); Constituția României: art. 21, art. 126 alin. (2)

În M. Of. nr. 714 din 17 august 2018, s-a publicat D.C.C. nr. 171/2018 cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 („Cererea reconvențională”) alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată”.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 211/2014 (M. Of. nr. 397 din 29 mai 2014), a răspuns unor critici similare celor formulate în prezenta cauză și a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Curtea a reținut că față de vechea reglementare procesual civilă, dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă instituie sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cerere reconvențională, dacă aceasta nu se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

În continuare, Curtea a statuat că cererea reconvențională este o cerere incidentală, prin care pot fi formulate pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, care trebuie să îndeplinească toate cerințele cererii de chemare în judecată. Formularea acesteia nu este obligatorie, pârâtul putându-și valorifica pretențiile sale printr-o acțiune separată. Nerespectarea termenului pentru depunerea cererii reconvenționale se sancționează cu decăderea din dreptul de a o mai formula. Decăderea afectează numai mijlocul procedural, nu și dreptul subiectiv. Instituirea obligativității depunerii cererii reconvenționale odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel târziu la primul termen de judecată, asigură echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului. De asemenea, Curtea a reținut că prin soluționarea cererii reconvenționale în cursul aceluiași proces, de către aceeași instanță, se realizează o mai bună administrare a justiției și se înlătură posibilitatea unor hotărâri contradictorii sau greu de conciliat.

Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Stabilirea unui termen până la care poate fi depusă cererea reconvențională este o măsură necesară pentru a se asigura soluționarea proceselor într-un termen rezonabil.

Consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, Constituția nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci – dimpotrivă – statuează că „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Așadar, nu se poate susține că normele procedurale criticate, sancționând lipsa de interes a pârâților în valorificarea pretențiilor proprii, contravin dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil. Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În ceea ce privește instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, în jurisprudența sa, instanța constituțională a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Totodată, Curtea a reținut că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), astfel că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudența Curții, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în respectiva cauză.

Prin Decizia nr. 171/2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 29.716/215/2014 al Judecătoriei Craiova – Secția civilă și a constatat că dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.