Cerere privind obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti aferente misiunilor la care reclamantul a participat în numele statului român, în afara teritoriului naţional, constând în contravaloarea dreptului la diurnă, cazare și de recreere și legături cu familie

4 oct. 2024
Vizualizari: 94
  • Constituţia României: art. 1 alin. (4) şi (5)
  • Constituţia României: art. 126 alin. (3)
  • Constituţia României: art. 146 lit. d)
  • Constituţia României: art. 21 alin. (3)
  • Legea nr. 47/1992: art. 2 alin. (3)
  • Legea nr. 47/1992: art. 29
  • NCPC: art. 430
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 521 alin. (3)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

– obligarea paratului la plata următoarelor drepturi bănești aferente misiunilor la care a participat în numele statului roman, în afara teritoriului național (asimilate misiunilor militare), constând in contravaloarea dreptului la diurnă, cazare si de recreere si legăturii cu familie, in cuantum total de 205.860 USD, echivalentul in RON data plații actualizata cu rata inflației si dobânda legala aferenta pana la data plații efective, după cum urmează:

– diurna in cuantum de 58.400 USD;

– cazare in cuantum de 146.000 USD;

– recreere si legătura cu familia in cuantum de 1460 USD;

Prin sentința civilă nr. 359 din data de 5 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea diurnelor în valută și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioadele în care reclamantul s-a aflat în cadrul misiunii UNMIT – Timorul de Est și EUPOL – Afganistan, actualizată cu dobânda legală calculată până la data plății efective și a respins în rest acțiunea.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3890 din 13 septembrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Argumente de drept și de fapt relevante

Preliminar, Înalta Curte amintește că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În cadrul examenului pe care-l face instanța analizează doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanșarea contenciosului constituțional, ceea ce înseamnă că și dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susținerile ce vizează fondul excepției de neconstituționalitate.

Însă, verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

„(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

– starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– activitatea legii, în sensul că excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

– dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalizate, este necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul – revizuent Ministerul Afacerilor Interne, constată că acesta a invocat incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, interpretarea greșită de către instanța de judecată a condițiilor legale privind sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte nu poate reține însă aceste critici, apreciind că instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, în mod corect a reținut instanța că nu este îndeplinită condiția legăturii textelor de lege apreciate ca neconstituționale, cu soluționarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În cauză, recurentul – revizuent a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (4) și (5) și art. 126 alin. (3) din Constituția României, acesta susținând în esență că norma legală ce reglementează pronunțarea unor hotărâri privind dezlegarea unor chestiuni de drept este lacunară, legiuitorul nestabilind în mod explicit și neechivoc modalitatea prin care se va respecta și impune dezlegarea instanței supreme și nici remediul la care părțile pot apela pentru înfăptuirea actului de justiție în soluționarea procedurală a situației create.

Raportat la circumstanțele și obiectul cauzei deduse judecății, constată instanța de control judiciar că, în mod corect prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, reținând că susținerile din motivarea cererii de sesizare nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci mai degrabă, argumente pentru o eventuală propunere de lege ferenda, în vederea completării dispozițiilor C. proc. civ. și recunoașterii efectelor pe care, în opinia revizuentului, o hotărâre pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să le producă.

Înalta Curte își însușește soluția și considerentele instanței învestite cu analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate, reținând că, în ceea ce privește vidul legislativ invocat de recurentul – revizuent în susținerea excepției de neconstituționalite, respectiv argumentul acestuia în sensul că norma legală este lacunară, chiar Curtea Constituțională a statuând în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Deciziile nr. 465 din 23 septembrie 2014, nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aceasta neavând competența de a cenzura o eventuală omisiune legislativă.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

„Legătura cu soluționarea cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Reține astfel Înalta Curte că legătura la care face trimitere textul de lege nu presupune doar simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Analizând dacă această legătură „cu soluționarea cauzei” este îndeplinită, Înalta Curte reține că raportat la stadiul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, aflat în calea extraordinară de atac a revizuirii, încadrată în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această condiție privind legătura actelor normative a căror neconstituționalitate a fost invocată cu „soluționarea cauzei” nu este îndeplinită, o eventuală declarare a neconstituționalității dispozițiilor invocate neavând nici o influentă asupra modului de soluționare a acestei căi de atac, unde „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate neputând conduce la admiterea revizuirii.

Or, constată Înalta Curte că, raportat la stadiul litigiului și la aspectele supuse examinării instanței învestite cu judecarea cererii de revizuire formulate de petentul-revizuent Ministerul Afacerilor Interne, eventuala constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale sus-citate nu este aptă a aduce vreun folos procesual recurentului – revizuent, condiția privind „legătura cu soluționarea cauzei” nefiind îndeplinită, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța învestită cu analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate invocată de parte la momentul judecării căii extraordinare de atac a revizuirii.

Așadar, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalite invocată de recurentul – revizuent s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a încheierii atacate pe calea prezentului demers judiciar.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere privind obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești aferente misiunilor la care reclamantul a participat în numele statului român, în afara teritoriului național, constând în contravaloarea dreptului la diurnă, cazare și de recreere și legături cu familie was last modified: octombrie 4th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.