Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
151 views
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulteriore, „orice persoană care se consideră vâtâmatâ într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-afost cauzată”.
De asemenea, conform art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun”.
Totodată, potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de iei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…)”.
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul A. solicită anularea Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 27/11.01.2022. În cauză fiind vorba aşadar despre o hotărâre emisă de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi având în vedere şi dispoziţiile legale anterior menţionate competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine curţii de apel de la domiciliul reclamantului. Văzând şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ., instanţa apreciază că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta pricină Curtea de Apel Constanţa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte declină competenţa de soluţionare a contestaţiei la Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Sursa informației: www.scj.ro.