Cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar și plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• C. muncii: art. 296 alin. (3)
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)
• NCPC: art. 95

Prin cererea de chemare în judecată disjunsă din dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au chemat in judecata pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a CONSILIULUI PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitand instantei ca prin hotararea ce va fi pronuntata in cauza sa se dispuna: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50%, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mentiuni, conform cerintelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu si obligarea Ministerului Finantelor Publice, sa includa in buget sumele necesare platii drepturilor salariale si sa vireze paratei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitarii drepturilor banesti solicitate.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 434 din 28 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată inițială, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. de dosar x/2017, un număr de 842 reclamanți, angajați/foști angajați ai pârâtei Curții de Conturi a României au solicitat: obligarea acesteia la plata sporului de 50%, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capatul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mentiuni, conform cerintelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu si obligarea Ministerului Finantelor Publice, sa includa in buget sumele necesare platii drepturilor salariale si sa vireze paratei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitarii drepturilor banesti solicitate.

În cauza de față sunt reunite cererile formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., cu domiciliul, reședința sau locul de muncă în același județ.

Întrucât prezenta acțiune are ca obiect acordarea unor drepturi bănești care derivă din raporturi juridice de muncă, rezultă că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă.

Potrivit art. 95 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar în raport cu art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

În conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență exclusivă, respectiv instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, locul de muncă, ori, după caz, sediul.

Se reține, de asemenea, că, în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (3) Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului București, instanța, prin încheierea de ședință din 20 iunie 2018 a dispus disjungerea cererii ce îi privește pe A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. si formarea unui nou dosar cu nr. x/2018

În dosarul nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2017), în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei pentru reclamanții care au domiciliul în județul Vrancea și sunt salariați în cadrul Camerei de Conturi Vrancea.

Se observă că acțiunea promovată inițial pe rolul Tribunalului București, din care a fost disjunsă prezenta cauză, are ca obiect acordarea unor drepturi bănești care derivă din raporturi juridice de muncă, pentru fiecare dintre reclamanți.

Astfel, fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, chiar dacă solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator la plata drepturilor bănești, ceea ce, nu este, însă, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii.

În speță, pentru o parte dintre reclamanți, instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, împrejurare ce face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii.

Este de menționat că măsura disjungerii, fiind o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului București, nu poate fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul regulator de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport de prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul București, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2017, care au domiciliul în municipiul București, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții din dosarul disjuns nr. x/2018, care au domiciliul în județul Vrancea, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

În raport de prevederile legale menționate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.