Cerere privind obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

17 nov. 2022
Vizualizari: 287
  • NCPC: art. 135 alin. (4)

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar x/19.03.2019, contestatorul A. a chemat-o în judecată pe intimata S.C. B. S.R.L. Câmpina, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 3/15.02.2019 emisă de către intimată, constatarea inexistenței deciziei de sancționare, obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei.

Prin sentința civilă nr. 1588/3 iulie 2019, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva intimatei S.C. B. S.R.L. și a obligat pe contestator să plătească intimatei suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentințe a declarat apel, în termen legal, contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 3/15.02.2019 emisă de intimată, să se constate inexistența deciziei de sancționare și obligarea intimatei la reintegrarea sa pe postul deținut anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 176 din 23 ianuarie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două completuri ale aceleiași secții a Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea completului inițial învestit al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. Câmpina, Înalta Curte reține că cererea are ca obiect contestare decizie de concediere.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu.

Față de împrejurarea că sentința evocată este executorie, se reține că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menționate și ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumția de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiții, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul inițial învestit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile, în raport de data învestirii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă – Completul inițial învestit.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere privind obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei was last modified: noiembrie 17th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.