Cerere privind dispunerea obligării intimatelor la anularea şi retragerea licenţelor de transport obţinute şi la plata cheltuielilor de judecată. Admiterea recursurilor declarate, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 5419/2020

L. nr. 554/2004: art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 7, art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1); NCPC: art. 453, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâților Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor – Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier de soluționare a cererii de anulare și retragere a licențelor obținute de către S.C. B. S.R.L., pe traseele Bicaz – Iași cod traseu 23841 cursa 1 si 2, cât și pe traseul Iași – Piatra Neamț – cod traseu 2337 cursele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11; să se dispună obligarea intimatelor la anularea și retragerea licențelor obținute de către S.C. B. S.R.L., pe traseele Bicaz – Iasi cod traseu 23841 cursa 1 si 2, cât si pe traseul Iasi – Piatra Neamț – cod traseu 2337 cursele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ tipic, ci și în privința actului administrativ asimilat, cum este refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății a fost determinat de refuzul autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., având ca obiect anularea licențelor obținute de S.C. B. S.R.L..

Refuzul autorității, apreciat ca nejustificat de către recurenta-reclamantă, a fost exprimat prin intermediul adresei nr. x/30.06.2016 emise de Autoritatea Rutieră Română și adresei nr. x/14.04.2016 emise de ISCTR, ca răspuns la cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. nr. 1/26.01.2016.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipsește situația premisă, aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică și efectele produse de Adresa nr x/30.06.2016 emisă de Autoritatea Rutieră Română și Adresa nr. x/14.04.2016 emisă de ISCTR.

Cercetând conținutul Adresei nr. x/30.06.2016 emise de Autoritatea Rutieră Română și Adresei nr. x/14.04.2016 emise de ISCTR se constată că aceasta exprimă, în mod neîndoielnic, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Deși atât actele administrative tipice, cât și actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există și anumite diferențe de ordin procedural în ceea ce privește solicitările adresate instanțelor de judecată de către persoanele vătămate.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat și „tăcerea administrativă”), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluționării în termenul legal a unei solicitări („tăcerea administrativa”) nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Înalta Curte reține că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

Astfel fiind, cum obiectul cauzei deduse judecății vizează un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă o condiție obligatorie pentru ca partea să acceadă la procedura judecătorească și nu poate reprezenta un fine de neprimire al acesteia.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat ca instanța să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii sale, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită, criticile formulate de recurentă fiind întemeiate sub acest aspect.

În consecință, întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În aceste condiții, urmează a fi admis și recursul declarat de S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat casarea în parte a sentinței, respectiv a soluției privind cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.

Înalta Curte reține că problema cheltuielilor de judecată urmează a fi tranșată la soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere că, în speță, prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, cauza nu a fost soluționată definitiv.

Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părților, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependență strictă de soluția dată cererii de chemare în judecată și, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză.

De asemenea, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, formulată de recurenta-pârâtă, urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare, având în vedere că numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății se poate ști care este partea care datorează celeilalte părți cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 453 din C. proc. civ.

Prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantei nu a fost soluționată și nu a fost stabilită partea câștigătoare, nu a fost reținută culpa procesuală, situație față de care instanța de recurs nu se poate pronunța asupra cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, acordarea cheltuielilor de judecată putând fi analizată de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4715/2017 din 05 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Va casa sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.