Cerere în vederea stabilirii valorii bunului, respectiv a depozitului de fructe şi anexe, ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă din cauza distrugerii prin rea-credinţă şi construirii unui alt imobil și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat

• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 489 alin. (1)
• NCPC: art. 892

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 17.10,2017, sub nr. x/2017, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., să se stabilească valoarea bunului, respectiv a Depozitului de fructe și anexe, situat în sat Magheru, comuna B., ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă către SCDP Mehedinți, din cauza distrugerii prin rea-credință și construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia (în sumă de 427.500 RON); obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat, la daune cominatorii, reprezentând rata medie a dobânzii a BNR de 1,75 % an, calculată pe timp de trei ani (06.11.2014 la 06.11.2017), în sumă totală de 22.444 RON, pentru neexecutarea de bunăvoie a obligației prevăzute în decizia civilă nr. 4139/06.11.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Craiova, definitivă, cu cheltuieli de judecată; introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de proprietar al bunului, ca intervenient forțat, în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. și art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640 și art. 1642 alin. (1) C. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1583 din 11 octombrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.: „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

– În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Criticile formulate nu pot fi subsumate motivului de recurs invocat, întrucât recurenta a învederat doar că anumite susțineri ale părților, ori concluzii ale instanței de apel sunt nereale ori greșite, fără a rezulta în ce ar consta lipsa motivării ori eventualele considerente străine de natura cauzei.

Totodată, se constată că recurenta a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurenta nu a învederat motive străine sau contradictorii și nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, deși recurenta a afirmat că instanța de apel nu ar fi reținut că aceasta ar fi făcut dovada demolării construcțiilor respective, din considerentele hotărârii recurate rezultă contrariul acestor susțineri.

Nici afirmația recurentei în sensul că „nu am reușit să recuperăm construcțiile respective prin executare silită deoarece, asa cum se reține prin hotărârea judecătorească susmenționată, SCDP Mehedinți nu am făcut dovada restituirii contraprestatiei, adică a prețului plătit de către S.C. A. S.R.L. la cumpărarea acestui imobil la licitație publică, nu din cauză că aceste construcții ale domeniului public ar fi pierit” nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că recurenta procedează, în realitate, la contestarea unei situații de fapt, iar nu la indicarea, punctuală, a modalității în care instanța de apel ar nu ar fi motivat hotărârea pronunțată, ori ar fi motivat-o de o manieră necorespunzătoare, de natură să atragă incidența cazului de casare invocat.

În continuare, din perspectiva aceluiași motiv de recurs, recurenta a justificat demersul juridic ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., deși instanța de apel a reținut că „(…) prin regulatorul de competență pronunțat în prezenta cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, prin decizia nr. 1986/07.11.2019, s-a reținut că în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ. ce se regăsesc în Titlul III din Cod – Executarea silită directă, având în vedere că prin încheierea din 27 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2015 s-a admis contestația la executare a pârâtei și au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ CC. din Stehaia (…)” și a concluzionat că aceste considerente „(…) se impun în cauză cu putere obligatorie, astfel încât, contrar celor susținute prin apel, prima instanță nu a ignorat dispozițiile art. 892 C. proc. civ., câtă vreme acestea nu sunt incidente”.

Față de cele arătate, rezultă că în cauză nu sunt învederate aspecte de nelegalitate în ceea ce privește modalitatea de motivare a hotărârii recurate, de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât apărările subsumate acestui text legal sunt lovite de nulitate, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

– În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, întrucât recurenta nu indică textele de lege pe care instanța de apel le-a interpretat ori aplicat greșit, ci se limitează la a susține că în mod eronat s-a reținut că numai Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, poate fi titularul dreptului de proprietate publică și numai acesta poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică care a pierit.

Referitor la dreptul de administrare în baza căruia recurenta și-a formulat pretențiile din prezentul demers judiciar, instanța de apel a reținut că:

„(…) titularul dreptului de administrare are doar un drept de dispoziție materială asupra bunului primit, condiționat însă de respectarea destinației acestuia. (…) Având în vedere că bunul imobil adjudecat a pierit la momentul demolării acestuia și radierii din Cartea Funciară, a încetat implicit și dreptul de proprietate publică exercitat de Statul Român asupra acestui bun imobil.

Încetarea dreptului de proprietate publică atrage după sine încetarea dreptului de administrare, dat fiind faptul că a rămas fără fundamentul pe care se întemeiază. Ca atare, pierind bunul imobil ce a făcut obiectul actului de adjudecare ulterior anulat, a încetat și dreptul de administrare exercitat de apelanta-reclamantă, și numai titularul dreptului de proprietate publică, în speță Statul Român, poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică ce a pierit câtă vreme proprietatea publică este inalienabilă, iar titularul dreptului de administrare nu poate obține producte care să consume substanța lucrului. A permite administratorului în speța de față să încaseze contravaloarea bunului imobil dat în administrare ar echivala cu o încălcare a caracterelor dreptului de proprietate publică, ceea ce nu poate fî acceptat”.

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanței de apel și fără a indica ce normă de drept material a fost greșit aplicată sau interpretată de către instanța devolutivă, recurenta a arătat că a promovat acțiunea întemeiată pe art. 892 C. proc. civ. în eventualitatea imposibilității restituirii în natură a imobilului în cauză, că acțiunea a fost greșit calificată ca fiind o acțiune în pretenții, iar nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., și că are calitate procesuală activă în cauză.

Critica recurentei privind calificarea, în mod greșit, de către instanța de apel, a acțiunii deduse judecății, ca fiind o acțiune în pretenții, iar nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, prin decizia nr. 1986/07.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în regulatorul de competență din prezenta cauză s-a reținut că „în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ.”.

Or, aceste considerente se impun cu putere de lucru judecat în cauză și nu mai pot fi supuse niciunei căi de atac.

În conformitate cu cele statuate anterior, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Așa cum s-a arătat deja, recurenta este nemulțumită nu de o greșită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă niciun argument în acest sens), ci de o greșită reținere a aspectelor ce țin de cadrul factual, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond.

În acest sens, se constată că, inclusiv pe calea punctului de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta reiterează aspecte factuale privitoare la „demolarea construcțiilor domeniului public ale statului român și pieirea acestora”, elemente care nu se referă la critici de nelegalitate, care să poată fi analizate de către instanța de recurs.

Prin urmare, întrucât deși este formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate vreuneia din ipotezele reglementate de textul legal, astfel încât în cauză devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți împotriva deciziei nr. 1671A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Sursa informației: www.scj.ro.