Cerere în vederea recunoașterii stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial, uniformizarea modului de calcul al salariilor și repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor. Stabilirea competenței în soluţionarea cauzei

13 iun. 2024
Vizualizari: 97
  • C. muncii: art. 269 alin. (2)
  • NCPC: art. 127 alin. (1)
  • NCPC: art. 130 alin. (3)
  • NCPC: art. 135 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 78/2016: art. 1 alin. (2) şi (3)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la 20 iulie 2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Biroul Teritorial Teleorman a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Structura Centrală, cu citarea Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună următoarele:

1. recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Târgu Mureș și Curții de Apel Ploiești, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.

2. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu data de 01.01.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017.

3. repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare constând în plata diferenței dintre suma care i s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești.

4. obligarea pârâților Ministerul Public și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 – viitor.

5. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantei (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamantei) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1423 din 9 iunie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, acțiunea reclamantei având ca obiect drepturi salariale.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că:

„dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin. (2), „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; are personalitate juridică și sediul în municipiul București.

Prin urmare, D.I.I.C.O.T. are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acesteia nefiind arondate instanțelor, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care sunt părți procurorii sau personalul auxiliar al acestei instituții.

Cum reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul structurii centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a cărei competență se extinde pe întreg teritoriul național și nu este circumscrisă unei unități administrativ-teritoriale limitate, o atare teză nefiind înfrântă de existența unor structuri teritoriale ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competență alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

„necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Prin urmare, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Altfel spus, Tribunalul București nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în condițiile în care pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, această instanță a fost legal învestită și a devenit singura competentă în soluționarea cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere în vederea recunoașterii stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial, uniformizarea modului de calcul al salariilor și repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților. Stabilirea competenței în soluționarea cauzei was last modified: iunie 13th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.