Cerere în vederea obligării pârâţilor la plata unei sume de bani aferentă unor contracte de concesiune

• Legea nr. 554/2004: art. 1
• Legea nr. 554/2004: art. 18
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. c)
• Legea nr. 554/2004: art. 8
• NCPC: art. 135

Prin sentința civilă nr. 1041 din 17.02.2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei materiale si teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâții Autoritatea Națională Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 161 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Investit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 203/2022 din 30 martie 2022, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor- ANSVSA și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3360 din 8 iunie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA la achitarea sumei de 70000 RON (respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 si până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), precum si dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora si până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenței acestora până la data plății efectiv).

Prin cererea dedusă judecății, observă Înalta Curte că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei sume de bani aferentă unor contracte de concesiune încheiate până la data de 24 iulie 2020.

Acțiunea în contencios administrativ subiectiv, poate avea ca obiect principal:

– anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noțiuni (act unilateral sau contract administrativ),

– obligarea autorității publice pârâte la emiterea unui asemenea act ori a altui înscris în vederea recunoașterii unui drept sau interes legitim al reclamantului,

– obligarea autorității publice pârâte la efectuarea unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului,

– obligarea unei autorități publice la punerea în executare a unui act administrativ de autoritate emis la cererea reclamantului sau ca urmare a plângerii prealabile a acestuia.

Obiectul este unul din elementele acțiunii civile și reprezintă pretenția concretă a reclamantului, protecția dreptului subiectiv sau a unui interes ce se poate realiza numai pe calea justiției.

Din modul de redactare al Legii nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8 și art. 18, contenciosul administrativ este un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci și existența unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim.

În cazul unui litigiu de contencios administrativ ceea ce se verifică de către instanță este dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și dacă s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim.

În cauză, ceea ce se urmărește de către reclamantă este obligarea pârâților la plata unei sume de bani, obligație asumată de către pârâte prin contractul de concesiune menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În plus, prin dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care: „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun” legiuitorul a stabilit competența instanței civile de drept comun pentru acele litigii ce decurg din executarea contractelor administrative.

În raport de aceste aspecte observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate dintr-un contract, fie chiar de concesiune, pretenții ce decurg din executarea contractului, drept urmare prezenta acțiune își are temeiul pe răspundere civilă contractuală, situație în care prezenta cauză are natură civilă de competența instanțelor de drept comun.

Pe de altă parte, împrejurarea că pârâții au calitatea de instituții publice, sau împrejurarea că pretențiile solicitate derivă dintr-un contract de concesiune nu determină natura prezentului litigiu ca fiind unul de contencios administrativ. Ceea ce determină natura litigiul ca fiind de contencios administrativ este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Sub aspectul instanței competente, Înalta Curte reține că, deși art. 135 C. proc. civ. nu prevede soluția învestirii prin regulatorul de competență a unei instanțe terțe, în cazul în care niciuna dintre instanțele între care s-a ivit conflictul nu este competentă, această soluție se impune cel puțin în situația în care este vorba despre o competență de ordine publică.

O astfel de limitare, ar presupune, ca în același tip de cauze, născute între același tip de subiecte de drept, să fie judecate de instanțe diferite, după proceduri diferite, cu compunere diferită și căi de atac diferite.

Ținând seama de împrejurarea că în situația analizată este vorba de competență de ordine publică, precum și faptul că finalitatea procedurii regulatorului de competență este aceea de a stabili instanța căreia legea îi conferă competența de soluționare a unei pricini, Înalta Curte urmează a constata că, în speță, Judecătoria Buzău este instanța căreia îi revine competența de a soluționa cauza.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Sursa informației: www.scj.ro.