Cerere în vederea dispunerii obligării pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

9 iul. 2024
Vizualizari: 42
  • C. proc. fiscala: art. 219 alin. (1) lit. p)
  • Legea nr. 31/1990: art. 70 alin. (1)
  • Legea nr. 31/1990: art. 71
  • Legea nr. 31/1990: art. 72
  • Legea nr. 31/1990: art. 73 alin. (1) lit. e)
  • Legea nr. 571/2003: art. 11
  • Legea nr. 571/2003: art. 296^18 alin. (1)
  • Legea nr. 571/2003: art. 296^3 lit. f) şi g)
  • Legea nr. 571/2003: art. 36
  • Legea nr. 82/1991: art. 1 alin. (1)
  • Legea nr. 82/1991: art. 10
  • NCC: art. 1357 - 1359
  • NCPC: art. 488
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • O.G. nr. 92/2003: art. 219 alin. (1) lit. p)
  • O.G. nr. 92/2003: art. 25
  • O.G. nr. 92/2003: art. 26 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 14.09.2017, reclamantul Statul Roman, reprezentat legal prin Agenția Naționala de Administrare Fiscala, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și B., în baza art. 1357-1371 din C. civ. și art. 27 din C. proc. pen. coroborat cu art. 95 pct. 1 si art. 113 pct. 9 din C. proc. civ. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la repararea integrala a prejudiciului produs bugetului de stat în cuantum de 655.433 RON, obligații fiscale accesorii cauzat în dosarul penal x/2014

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 925 din 18 mai 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și a criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că deși recurentul-reclamant a indicat cazurile de casare incidente ca fiind cele reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 și 8 din C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor rezultă doar incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., întrucât motivele privesc, în principal, aspecte de ordin procedural (întrucât se contestă admiterea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive), recursul urmând a fi analizat doar din această perspectivă. De asemenea, reține că decizia civilă nr. 430A din 17 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost criticată doar din perspectiva soluției adoptate de instanță în raport de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune nefiind criticată.

Din cuprinsul dosarului rezultă că reclamanta a învestit instanțele de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 655.433 RON, reprezentând obligații fiscale accesorii aferente prejudiciului cauzat bugetul statului (obligații fiscale cu reținere la sursă). În acest sens, s-a solicitat a se observa ca în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357-1359 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Scopul formulării cererii de chemare în judecată este obținerea unui titlu executoriu împotriva pârâtului, în vederea realizării acestor creanțe fiscale al cărui titular este reclamantul, în condițiile în care instanța penală, dispunând achitarea intimatului-pârât, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Dacă prima instanță de fond a considerat întemeiată cererea reclamantei, instanța de apel a apreciat că pârâții chemați în judecată nu au calitate procesuală pasivă.

Sub acest aspect, reclamanta a înțeles să critice decizia recurată, arătând că în cauză instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 219 alin. (1) lit. p) din O.G. nr. 92/2003, art. 70 alin. (1), art. 71 și art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 82/1991, stabilind în mod greșit că pârâții B. și A. nu au calitatea de debitori ai sumei în cuantum de 655.433 RON, reprezentând obligații fiscale accesorii.

Critica nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 219 alin. (1) lit. p) din Codul de procedură fiscală, reprezintă contravenție reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni.

În sensul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat.

Art. 70 alin. (1) și art. 72 din Legea nr. 31/1990, prevăd că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, obligațiile și răspunderea administratorilor fiind reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.

Potrivit art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990, „Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, neinvocat de recurentă în susținerea motivelor de casare, „Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței”.

În acord cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/2011 a contabilității „Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi”.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) – (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective”.

În cauză se reține că prin sentința penală nr. 561/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, s-a dispus achitarea inculpaților în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen. ca urmare a dezincriminării infracțiunii prevăzute de art. 6 alin. (1) Legea nr. 241/2005.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin urmare, în raport de situația particulară dedusă judecății, în mod corect a reținut instanța de apel incidența dispozițiilor art. 219 lit. p) din O.G. nr. 92/2003, întrucât, constatându-se în mod definitiv, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., că fapta imputată pârâților (reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând contribuții cu reținere la sursă) nu constituie infracțiune, aceasta dă conținut faptei contravenționale reglementate de dispozițiile mai sus indicate.

Prin urmare, alegația recurentului potrivit căreia fapta ilicită imputată nu constituie contravenție, ci este infracțiune, este contrazisă de statuările definitive ale sentinței penale nr. 561 din 15 septembrie 2015, pronunțată în dosarul x/2014

Însă, în ceea ce privește răspunderea administratorilor, recurenta a înțeles să critice soluția adoptată de instanța de apel, considerând că aceasta a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990. În realitate, acest text de lege reglementează situația în care administrarea societății este încredințată mai multor persoane, stabilind o răspundere solidară a acestora față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

Alin. (2) al aceluiași articol, pe care recurenta omite să îl indice, prevede că „Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței”.

Prin urmare, acțiunea de atragere a răspunderii administratorilor aparține societății, iar în ipoteza în care este deschisă procedura insolvenței, aparține și creditorilor societății, însă în condițiile reglementate de legea insolvenței.

Or, Statul Român, prin Administrația Finanțelor Publice Sector 1, s-a înscris la masa credală a debitoarei S.C. C., așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond, cu sume reprezentând „obligații de plată neachitate față de bugetul de stat și majorări de întârziere calculate până la data de 2 martie 2010” și a înțeles să formuleze și cerere de atragere a răspunderii civile delictuale a pârâtei B., cerere care, prin sentința civilă 5620 din 23 august 2011, pronunțată în dosarul x/2009 al Tribunalului București, secția a VII-a Comercială, a fost respinsă.

Statul Român, ca beneficiar al sumelor datorate cu titlu de impozite pe profit și pe dividende, contribuții de asigurări sociale, șomaj și contribuții la asigurările sociale de sănătate trebuia să solicite plata acestora și a accesoriilor de la debitorul obligației de plată.

Or, în vederea determinării debitorului obligației de plată a sumelor datorate cu titlu de impozite pe profit și pe dividende, contribuții de asigurări sociale, șomaj și contribuții la asigurările sociale de sănătate, în mod corect a analizat instanța de apel dispozițiile textelor de lege din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) care reglementau modul de calcul, reținerea și virarea acestor sume, texte în raport de care recurenta nu a dezvoltat motive care să combată raționamentul instanței.

Astfel, potrivit art. 11 și 36 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, debitor al obligației de plata a impozitului pe profit și pe dividente este persoana juridică, în speță societatea care a desfășurat activitatea S.C. C.. De asemenea potrivit art. 296^18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art. 296^3 lit. f) și g) au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii”.

De asemenea, din dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 rezultă că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.

Pe de altă parte, creditorii și debitorii raportului de drept material fiscal sunt stabiliți prin prevederile art. 25 din O.G. nr. 92/2003:

„(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.

(2) În cazul în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următorii:

a) moștenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;

c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

d) persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată;

e) persoana juridică, pentru obligațiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;

f) alte persoane, în condițiile legii”.

De asemenea, având în vedere faptul că potrivit art. 93 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal „Plătitorii de venituri, cu regim de reținere la sursă a impozitelor, sunt obligați să calculeze, să rețină, să vireze și să declare impozitul reținut la sursă, până la termenul de virare a acestuia inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul titlu”, iar art. 11, 36 și 296^18 alin. (1) din același act normativ prevede în mod expres obligația de a vira lunar impozitul pe profit și dividente și contribuțiile de asigurări sociale obligatorii în sarcina persoanei juridice, în mod corect a stabilit instanța de apel că pârâții nu au calitatea de debitori ai obligației deduse judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 430 A din 17 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține manifestarea de voință a intimaților-pârâți în sensul de a fi solicitate pe cale separată.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere în vederea dispunerii obligării pârâților la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat was last modified: iulie 9th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.