Cerere de revizuire. Verificarea condiţiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire (NCPP, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 449/2018

L. nr. 47/1992: art. 2, art. 29 alin. (1)-(3), NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 453 alin. (3), art. 456 alin. (2), (3) și (4)

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a motivelor invocate de către recurent în cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

– calitatea de parte în proces a autorului excepției;

– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

– existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014);

– verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, s-a statuat că „legătura cu soluționarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei întrucât solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 și a pct. 56 Anexa 1 din Legea nr. 46/2008 este formulată în cadrul examinării în principiu a cererii de revizuire, procedură în care instanța analizează doar condițiile de admisibilitate a cererii și nu fondul cauzei.

Astfel, conform art. 453 alin. (3) C. proc. pen., Instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiurile legale pentru redeschiderea procedurilor legale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În urma acestei analize, instanța a constatat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile necesare pentru a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât nu se invocă o împrejurare cu caracter de noutate care să nu fi fost discutată în cadrul procesului penal, astfel că nu a ajuns să analizeze relevanța textelor legale care sunt criticate de către recurent.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Galați, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata prezentei cauze, câtă vreme obiectul cauzei în cadrul căreia se invocă excepția de neconstituționalitate îl reprezintă apelul formulat împotriva sentinței prin care s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul-revizuent A..

Înalta Curte arată că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții Constituționale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Astfel, sub aspectul legăturii dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei de față – exigențe stipulate de art. 29 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, modificată, se constată faptul că nu este îndeplinită această condiție.

În consecință, instanța apreciază că sesizarea Curții Constituționale nu are nicio finalitate în ceea ce privește soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat sesizarea Curții Constituționale atâta timp cât obiectul cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate îl reprezintă verificarea condițiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 35 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.