Cerere de revizuire. Încălcarea principiului priorității dreptului comunitar (Legea nr. 554/2004, C. proc. fisc.)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1159/2017

Legea nr. 554/2004: art. 14 alin. (1), art. 21 alin. (2); C. proc. fisc.: art. 116; Legea nr. 571/2003: art. 134; Legea nr. 227/2015: art. 280; Constituția României: art. 20 alin. (2), art. 148 alin. (2); Directiva 2006/112: art. 62, art. 206, art. 250; CEDO: art. 6 alin. (1)

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, „pronunțarea hotărârii rămase definitivă și irevocabilă prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României”.

Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat, a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C- 234/2004).

În speță, revizuenta invocă, în concret, încălcarea normelor referitoare la exigibilitatea TVA, din perspectiva art. 62 și 206 din Directiva 2006/112, potrivit cărora TVA devine exigibil numai la momentul la care organul fiscal poate să îl solicite, or în speță dreptul de solicitare era temporizat prin Sentința civilă nr. 26 din 26 ianuarie 210 pronunțată de Curtea de Apel Cluj de suspendare a decizie de impunere.

Referitor la textele din dreptul comunitar, considerate ca fiind încălcate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 62 din Directiva 2006/12:

„(1) «fapt generator» înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru ca TVA să devină exigibilă;

(2) TVA devine «exigibilă» atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoană obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată”, iar conform art. 206 din aceeași directivă, „Orice persoană impozabilă obligată la plata TVA are obligația de a plăti valoarea netă a TVA cu ocazia depunerii declarației privind TVA prevăzute la art. 250. Cu toate acestea, statele membre pot stabili o altă dată pentru plata respectivei sume sau pot solicita efectuarea unor plăți provizorii anticipate”.

Revizuenta invocă încălcarea acestor dispoziții în contextul în care creanța fiscală rezultată din Decizia de impunere nr. 260 din 09 noiembrie 2009 nu era exigibilă, ca urmare a suspendării dispusă în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin Sentința civilă nr. 26/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Susținerile sunt lipsite de fundament întrucât instanța de recurs a avut în vedere cadrul normativ incident la data emiterii deciziilor de compensare (16 aprilie 2013), respectiv dispozițiile art. 116 C. proc. fisc., potrivit cu care creanța fiscală stabilită prin decizie este exigibilă de la data comunicării deciziei, hotărârea de suspendare producând efecte numai asupra executării silite.

De altfel, revizuenta nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară, ci vizează rejudecarea cauzei, argumentele expuse de revizuentă referindu-se la aplicarea legii de către instanța de recurs.

Astfel, dispozițiile invocate de către revizuentă sunt transpuse întocmai în legislația națională (art. 134 din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 280 din Legea nr. 227/2015), aspect ce rezultă din chiar conținutul cererii de revizuire.

Prin urmare, din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde, în realitate, la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea de revizuire formulată de SC A. Câmpia Turzii S.A împotriva Deciziei nr. 1178 din 13 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal urmează a fi respinsă ca nefondată.

Sursa informației: www.scj.ro.