Cerere de restituire în natură. Recurs (Legea nr. 10/2001)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Decizia ÎCCJ (SC I) nr. 1488/2016

NCPC: art. 457; Legea nr. 10/2001: art. 26 alin. (3); Legea nr. 202/2010: art. 12; Legea nr. 76/2012: art. 7; Legea nr. 2/2013: art. 18 alin. (2).

Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul municipiul Satu – Mare solicitând instanței să fie obligat pârâtul la reconstruirea casei și a grajdului situate în Satu – Mare, în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se va reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

În continuare, cu privire la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța va reține modificarea adusă dispozițiilor acestuia prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor prin care a fost suprimată calea de atac a apelului, urmând ca, în căzui litigiilor inițiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal să fie supusă doar recursului.

Totodată, în cauză se constată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevăd că atunci când prin lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului'” sau că poate fi „atacată cu recurs”, aceasta va fi suspusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, în cauză, având în vedere deopotrivă obiectul litigiului și momentul declanșării acestuia, se conchide că reclamantul avea deschisă numai calea de atac ordinară a apelului, aceasta fiind exercitată împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de Tribunalul Satu – Mare și soluționată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 349 din 18 aprilie 2016.

Față de cele arătate anterior, instanța va reține incidența în speță a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevede că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Or, se constată că aceasta este situația în speță în condițiile în care, în cazul litigiilor declanșate în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile legale prevăd calea de atac a apelului ca fiind singura cale de atac disponibilă părților. Apelul, în aceste cazuri, se exercită împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de tribunal, iar soluționarea acestuia este de competența curții de apel.

Sub aspectul inadmisibilității în principiu a căii de atac a recursului, instanța va corobora dispozițiile menționate mai sus cu cele cuprinse în art. 457 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, urmând a concluziona că Decizia civilă nr. nr. 349 din 18 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în soluționarea apelului formulat împotriva sentinței nr. 230 din 6 noiembrie 2015 a Tribunalului Satu – Mare, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

Sursa informației: www.scj.ro.