Cerere de recuzare. Recurs respins ca nefondat (NCPC, O.U.G. nr. 80/2013, O.U.G. nr. 51/2008)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1029/2020

NCPC: art. 6, art. 97 pct. 1, art. 174 alin. (1) și (2), art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 5, art. 532 alin. (1); O.U.G. nr. 80/2013: art. 45 alin. (1); O.U.G. nr. 51/2008: art. 15 

Recurenta invocă în cererea sa aspecte legate de faptul că motivarea în fapt și în drept a încheierii recurate nu face referire la considerentele deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, de asemenea, încălcări ale regulilor de procedură care, în opinia sa, atrag sancțiunea nulității, elemente ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și, respectiv, pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivarea încheierii recurate, Înalta Curte reține că instanța de fond, procedând la soluționarea cererii formulate de recurentă, a făcut referire la textul art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocat în cerere și, totodată, la încheierile din data de 27 octombrie 2017, prin care a fost admisă cererea de abținere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestui magistrat și, prin care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C..

Se constată că prima instanță a analizat solicitarea de restituire a taxelor de timbru, adresată de recurentă, prin prisma susținerilor și probelor de la dosar invocate de aceasta și în raport cu temeiul juridic invocat în cerere.

Ca atare, împrejurarea că, în motivarea sa, Curtea de Apel nu a făcut referire expresă la decizia nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu este relevantă sub aspectul respectării exigențelor ce trebuie întrunite de motivarea încheierii recurate, câtă vreme instanța a făcut referire la aspectele relevante cauzei menționate de această decizie, respectiv soluțiile pronunțate cu privire la cererile de recuzare formulate de recurentă, făcând, totodată, în mod judicios aplicarea textului art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel cum s-a arătat, în aplicarea textului de lege anterior menționat, instanța a avut în vedere că, prin încheierile din data de 27 octombrie 2017, pe de o parte, a fost admisă cererea de abținere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestuia și, pe de altă parte, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C., întrucât aceasta nu mai făcea parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea apelului. Ca atare, în speță sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. i) și, respectiv, lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013

Nemenționarea expresă a deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți nu reprezintă o lacună în motivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constând că aceasta conține toate elementele pe care trebuie să le cuprindă o hotărâre judecătorească pentru a permite exercitarea controlului judiciar, considerentele încheierii Curții de Apel fiind clare, concise și concrete, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Așadar, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentei că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu se confirmă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, împrejurarea că, deși petenta a solicitat în mod expres, prin două cereri înregistrate la datele de 17 octombrie 2016 și, respectiv, 11 ianuarie 2017, comunicarea soluțiilor pronunțate în ceea ce privește cererile de recuzare formulate, nu este de natură a echivala, în prezenta procedură de restituire a taxelor, cu o încălcare a dreptului său de acces la justiție sau cu o încălcare a dispozițiilor art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat nulitatea încheierii atacate datorată judecării cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru în ședință publică, conform procedurii contencioase, nu în Cameră de consiliu, cu citarea petentei și prin hotărâre supusă apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 532 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil procedurii necontencioase, cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului și a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impune, în caz contrar, judecata urmând a se face cu sau fără citare, la aprecierea instanței.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziții exprese a legii care să impună judecarea cererii cu citarea obligatorie a părții, textul art. 532 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. instituie în materie necontencioasă regula citării facultative, lăsând la aprecierea instanței alegerea în acest sens.

Pe de altă parte, în ceea ce privește sancțiunea care intervine în ipoteza în care judecata trebuia să se desfășoare în camera de consiliu și, contrar acestei cerințe, s-a desfășurat în ședință publică, Înalta Curte observă că regula în materie procesual civilă o reprezintă publicitatea ședinței de judecată.

Pe de altă parte, textul art. 532 alin. (1) trebuie interpretat în spiritul său, iar aplicarea sancțiunii nulității în cazul nulităților ce nu sunt expres prevăzute de lege este condiționată de existența unei vătămări, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenta nu a invocat, nici dovedit, existența unei vătămări pricinuite de desfășurarea procesului în ședință publică, în loc de Cameră de consiliu.

Această constatare, că nu s-a invocat sau dovedit existența unei vătămări, este valabilă și în ceea ce privește argumentul că, în partea introductivă a încheierii atacate se menționează că cererea necontencioasă a fost soluționată „fără citarea părților, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008”.

Astfel cum reiese din partea introductivă, această mențiune a fost făcută de grefierul de ședință, în cadrul referatului cauzei, însă din considerentele încheierii rezultă, cu claritate, că actul normativ avut în vedere de instanță ca temei al soluției pronunțate este O.U.G. nr. 80/2013, instanța făcând aplicarea expresă a art. 45 din acest act, invocat, de altfel, chiar de recurentă, ca temei de drept al cererii de restituire cu care a învestit instanța.

Sub un alt aspect, recurenta a susținut că încheierea atacată este nulă și pentru că, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, instanța nu și-a verificat competența, contrar dispozițiilor art. 529 C. proc. civ.

Contrar argumentului anterior menționat, neprecizarea expresă în încheiere a îndeplinirii obligației de verificare a competenței instanței nu poate atrage nulitatea încheierii atacate în lipsa indicării și, respectiv, a dovedirii vătămării suferite de recurentă. Pe lângă împrejurarea că, însăși recurenta a învestit instanța cu cererea de restituire a taxelor de timbru, neînțelegând să invoce, ulterior, excepția necompetenței, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, acest tip de cereri se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea principală (în speță cererile de recuzare), iar dispozițiile art. 528 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, că o cerere necontencioasă în legătura cu o cauză aflată pe rol ori cu una deja soluționată de o instanță se va îndrepta către respectiva instanță, astfel cum, de altfel, recurenta a și procedat în speță.

Cât privește mențiunea din finalul dispozitivului încheierii recurate în sensul că hotărârea este dată „Fără cale de atac”, Înalta Curte arată că nu există o vătămare suferită de recurentă prin o eventuală împiedicare a acesteia de a accede la calea de atac, deoarece instanța supremă a recalificat apelul declarat ca fiind recurs, pe care l-a apreciat a fi admisibil în principiu, procedând la soluționarea acestuia în ședință publică.

În acest sens, Înalta Curte face trimitere la concluziile raportului asupra admisibilității căii de atac declarate, pe care și le-a însușit, în cadrul cărora se arată că, deși „dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. exclud posibilitatea analizării de către Înalta Curte a căii de atac a apelului, situația particulară din prezenta cauză (apel declarat împotriva încheierii pronunțate în procedura necontencioasă în cadrul unui dosar judecat de Curtea de Apel în ultimă instanță) conduce la ipoteza ca petenta să nu poată beneficia de vreun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalității, un asemenea tratament juridic diferențiat față de alți justițiabili neputând fi justificat doar de gradul instanței care a soluționat cererea de restituire a taxei de timbru. Nu trebuie realizată o discriminare între persoanele care pot accesa acest remediu procesual prevăzut de dispozițiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., în funcție de gradul instanței judecătorești în fața căreia este formulată cererea de restituire a taxelor judiciare (în acest sens a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 321 din data de 9 mai 2017)”.

În aceste condiții, nu se poate susține că mențiunea „Fără cale de atac” din dispozitivul încheierii recurate poate conduce la sancțiunea nulității acestei încheieri, întrucât nu a existat o vătămare a drepturilor recurentei, neproducându-se o suprimare a dreptului de a exercita calea de atac împotriva acestei hotărâri.

Având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că în speță nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Sursa informației: www.scj.ro.