Cerere de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 176/2010: art. 13
• Legea nr. 176/2010: art. 14
• NCPC: art. 488 pct. 8
• NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâtul Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, A. și B. a solicitat anularea Ordonanței nr. 1/05.05.2016 emisă de Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București privind averea pârâtei A..

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1620 din 12 martie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Ordonanța nr. 1/05.02.2016 emisă de pârâta Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București a fost admisă excepția nulității raportului de evaluare a averii nr. x/15.07.2015 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul reclamantei cu privire la persoanele evaluate pârâții A. și B..

În considerentele acestei ordonanțe pârâta emitentă a actului atacat a reținut, în esență, că prin raportul de evaluare nr. x/15.07.2015 Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul Legii nr. 176/2010, solicitând verificarea averii persoanei evaluate A. și constatarea diferenței semnificative prevăzută de art. 18 din acest act normativ cu privire la averea acesteia.

În cuprinsul acestui raport de evaluare s-a reținut că, în urma evaluării averii acesteia, s-a constatat că pe durata deținerii de către persoana evaluată menționată a calității de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor-2000-2012 a fost identificată o diferență semnificativă în cuantum de 722.320,92 RON, echivalentul sumei de 204.241 euro în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 între averea dobândită împreună cu fostul soț, pârâtul B. și veniturile realizate în aceeași perioadă.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este pronunțată cu o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 176/2010, „(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută”.

Dispozițiile art. 14 din aceeași lege prevăd că „(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată și invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea și invitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare.

(5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreținere, în sensul Codului familiei*), evaluarea se va extinde și asupra averii soțului/soției și, după caz, asupra averii copiilor aflați în întreținere”.

Din interpretarea textelor legale anterior enunțate, Înalta Curte constată că sancțiunea nulității actelor întocmite de inspectorul de integritate poate surveni doar pentru neîndeplinirea obligației de invitare și informare a persoanei potrivit art. 14 din același act normativ, în cazul în care raportul de evaluare este întocmit în baza unor informații nepublice. Or, art. 14 din Legea nr. 176/2010 se referă la acea invitație rezultată după evaluarea tuturor informațiilor obținute ulterior informării cu privire la declanșarea procedurii și după stabilirea existenței unor diferențe semnificative, în cazul cercetării averii.

În cauză, prima informare a pârâtei a avut loc la data de 04.12.2012, iar cea de-a doua notificare i-a fost transmisă la data de 04.03.2015.

În perioada cuprinsă între cele două informări, recurenta a extis procedura de verificare a averii și în privința pârâtului B., fără a verifica dacă acesta mai avea sau nu domiciliul înregistrat formal la aceeași adresă cu persoana evaluată și nici nu i-a transmis vreo notificare prin care să îl înștiințeze cu privire la procedura de evaluare.

Nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că inspectorul de integritate nu avea nicio obligație legală de a-l informa pe soțul persoanei evaluate cu privire la declanșarea procedurii de verificare a averii, întrucât lipsa prevederii în mod expres a unei astfel de obligații, nu este de natură să ducă la încălcarea dreptului fundamental la apărare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, persoana asupra căreia s-a realizat extiderea verificărilor trebuie să beneficieze de aceleași garanții procesuale ca și persoana evaluată, în caz contrar, sancțiunea nulității absolute se aplică ca și în situația în care persoana evaluată inițial nu a fost informată cu privire la declanșarea și desfășurarea procedurii de evaluare a averii, conform prevederilor imperative menționate.

Înalta Curte constată că sancțiunea nulității actelor întocmite de inspectorul de integritate, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, vizează întocmirea raportului de evaluare, fără respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, prin oferirea posibilității acesteia de a prezenta un punct de vedere cu privire la concluziile finale ale verificărilor, inclusiv prin intermediul unui reprezentant convențional avocat.

Nici împrejurarea că inspectorul de integritate a luat la cunoștință de sentința de divorț în urma celei de-a doua invitații transmisă pârâtei(04.03.2015), după finalizarea verificărilor, nu poate justifica încălcarea dreptului la apărare.

În concluzie, în mod corect, a reținut instanța de fond că sancțiunea nulității absolute și integrale a raportului de evaluare nu poate fi înlăturată în cadrul procedurii în fața comisiei pentru verificarea averilor, în condițiile în care raportul de evaluare constituie actul de sesizare cu privire la constatarea existenței unor diferențe semnificative între averea persoanelor evaluate și veniturile acestora din urmă în perioada supusă evaluării, pentru întocmirea căruia se impunea respectarea întocmai a dreptului la apărare a persoanelor evaluate, vătămarea produsă altfel neputând fi înlăturată în nicio modalitate, sancțiunea nulității absolute fiind expresă și iremediabilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 2849 din 05 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.