Cerere de ordonanță președințială. Suspendarea efectelor unei hotărâri de excludere din magistratură. Condiția aparenței de drept (NCPC, Legea nr. 303/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (Complet de 5 judecători) nr. 330/2016

NCPC: art. 13, art. 248, art. 484 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 1,5 și 8, art. 997; Legea nr. 303/2004: art. 99 lit. t) și j), art. 99¹, art. 100, art. 65¹ alin. (2); Legea nr. 317/2004: art. 51; Regulamentul de organizare și funcționare a CSM: art. 19 pct. 17; CEDO: art. 6 parag. 2

Prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 până la soluționarea în fond a recursului ce va fi promovat împotriva acesteia.

Potrivit art. 997 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Conform art. 51 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva hotărârilor prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. (…). Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Art. 65¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor statuează că, în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către instanța competentă.

Cererea de suspendare pe calea ordonanței președințiale a fost formulată în scopul preîntâmpinării punerii în aplicare a măsurilor dispuse de instanța de disciplină în raport cu prevederile art. 65¹ alin. (2) Legea nr. 303/2004.

Or, pentru ca aceste dispoziții să fie incidente în speța dedusă judecății este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv reclamantei să îi fie comunicată hotărârea și împotriva acestei hotărâri reclamanta să fi declarat recurs.

Având în vedere că Hotărârea nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, nu este redactată, așa cum rezultă din certificatul de grefă existent la filele 29-30 și împotriva acesteia nu s-a exercitat calea de atac a recursului, Înalta Curte apreciază că hotărârea anterior menționată nu a produs încă efecte, astfel încât reclamanta nu poate uza de această procedură.

Totodată, împotriva hotărârii de suspendare, care este o hotărâre separată de cea a instanței de disciplină, se va putea face contestație la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 19 pct. 17 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 și, ulterior, contestație la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând acțiunea și în raport cu prevederile art. 997 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de ordonanță președințială având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii de excludere este inadmisibilă, deoarece motivele invocate nu probează existența aparenței de drept în favoarea sa, fiind vorba de luarea unei măsuri care vizează însuși fondul cauzei.

Astfel, una din condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale are în vedere „aparența dreptului”, definită ca fiind o situație de ordinul evidenței, prin ea însăși, astfel încât instanța învestită cu o cerere de ordonanță președințială trebuie să realizeze un examen sumar al fondului cauzei, determinând de partea cui este aparența dreptului.

Nelegalitatea hotărârii de excludere trebuie să fie atât de evidentă încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei, iar motivele de nelegalitate invocate să creeze o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii contestate, pentru ca instanța să dispună suspendarea efectelor acesteia.

Or, aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea aparenței de drept referitoare la încălcarea regulilor imperative care reglementează compunerea instanței de judecată și principiul unicității completului de judecată și la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) și j) și art. 99¹ din Legea nr. 303/2004 presupun verificări de fond, aparența în drept nefiind în favoarea reclamantei, în condițiile unei sumare analize a situației de fapt.

Celeritatea care caracterizează procedura de soluționare a recursului declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a aplicat reclamantei magistrat una dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 nu este identică urgenței necesare în materia ordonanței președințiale, efectele hotărârii de excludere producându-se la momentul declarării recursului împotriva acesteia, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului că se află în pericol de a-i fi păgubit un drept prin întârziere sau că ar suferi o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara, în raport cu prevederile legale incidente în cauză.

În concluzie, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de A. privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Sursa informației: www.scj.ro.