Cerere de intervenţie în interes propriu. Modificarea cererii de intervenţie iniţiale. Casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, NCC)

14 ian. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
179 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1249/2020

NCPC: art. 61, art. 62 alin. (1), art. 204 alin. (1) și (3), art. 275 alin. (1), art. 429, art. 483 alin. (1) și (3), art. 488, art. 497; NCC: art. 1562-1565 

Înalta Curte apreciază că niciunul dintre aspectele de nelegalitate puse în discuție prin critica reclamanților nu este fondat.

Astfel, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță prin încheierea din 3.11.2017 (soluție ce a fost apoi validată și prin decizia instanței de apel), că nu se poate opune încuviințării în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulate la data de 9.03.2016 (iar nu la 9.02.2016, după cum indică reclamanții în memoriul lor de recurs) de numita D., autoritatea de lucru judecat a încheierii din 2 decembrie 2015 a Tribunalului Satu-Mare și a deciziei nr. 154/8.02.2016 a Curții de Apel Oradea, hotărâri prin care instanțele menționate au apreciat, cu titlu definitiv, asupra inadmisibilității unei prime cereri de intervenție în interes propriu formulată în același dosar nr. x/2015 de către aceeași persoană.

Este semnificativ de menționat că statuarea instanțelor asupra inadmisibilității primei cereri de intervenție în interes propriu formulate în proces de numita D. (depusă la 2.06.2015) a sancționat lipsa de obiect a acesteia care, având a fi făcută – potrivit art. 62 alin. (1) C. proc. civ. – în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, trebuie să pretindă recunoașterea unui drept propriu pentru intervenient (cel litigios ori altul aflat în strânsă legătură cu acesta), iar nu doar să solicite, similar unei cereri de intervenție accesorie, respingerea cererii de chemare în judecată. Cum, în raport de conținutul său, cererea de intervenție formulată la 2.06.2015 de intervenienta D. nu răspundea acestei exigențe întrucât nu pretindea recunoașterea unui drept propriu pentru sine, s-a apreciat, cu titlu definitiv, că este inadmisibilă.

Această statuare nu se impune însă cu putere de lucru judecat în sens extinctiv (respectiv, cu efectul neîncuviințării în principiu ori respingerii în același sens, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în discuție) – după cum au pretins reclamanții – celei de-a doua cereri de intervenție formulate în proces de D., la data de 9.03.2016. Pe de o parte, verificarea de către instanță a condițiilor de admisibilitate instituite prin dispozițiile art. 61 și 62 C. proc. civ., realizată la termenul de judecată din 3.11.2017, a purtat asupra unei cu totul alte cereri de intervenție (care este una distinctă, nouă, iar nu doar o modificare a celei dintâi, respinsă ca inadmisibilă, după cum fără corespondență în realitate au pretins reclamanții) decât aceea soluționată prin încheierea din 2.06.2015 a Tribunalului Satu-Mare și prin decizia nr. 154/8.02.2016 a Curții de Apel Oradea, iar pe de altă parte și în mod hotărâtor, spre deosebire de cea dintâi, a doua cerere de intervenție are un obiect precis determinat – constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată ce constituie chiar fundamentul pretențiilor din cererea principală – pe baza căruia s-a apreciat corect de către instanțele de fond că intervenienta afirmă un drept aflat în strânsă legătură cu cel dedus judecății în cererea principală.

Efectul extinctiv al autorității de lucru judecat a încheierii din 2.06.2015 a Tribunalului Satu-Mare și a deciziei nr. 154/8.02.2016 a Curții de Apel Oradea poartă/există exclusiv în privința cererii de intervenție principală pe care au soluționat-o, respectiv cea formulată de D. la data de 2.06.20215 în dosarul nr. x/2015, iar nu și în privința unor alte cereri de intervenție, chiar având același titular, formulate în același dosar, dar cu un conținut fundamental diferit.

Lipsit de orice bază reală, reclamanții au pretins că a doua cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă la 9.03.2016 ar reprezenta, de fapt, o modificare a cererii de intervenție inițiale, depusă la 2 decembrie 2015, acceptat de către prima instanță a fi realizată cu nesocotirea limitelor procedurale impuse de dispozițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar apoi încuviințată în principiu de aceasta prin înfrângerea dispozițiilor art. 429 C. proc. civ. (revenirea asupra părerii de către judecător după dezînvestire).

Teza reclamanților – susținută, de altfel, într-un mod contradictoriu întrucât inițial au evocat momentul ca reprezentând „o nouă cerere de intervenție principală în interes propriu” pentru ca mai apoi să îl califice ca reprezentând „o cerere de modificare a cererii de intervenție principală în interes propriu formulată inițial” – nu poate fi primită, fiind în mod evident contrazisă de istoricul și succesiunea actelor procedurale realizate în fața primei instanțe, din care rezultă că cea de-a doua cerere de intervenție a fost depusă la dosarul cauzei la 9.03.2016, așadar la un interval de o lună de la data finalizării în mod definitiv a judecății înfăptuite în cazul celei dintâi cereri de intervenție, prin decizia nr. 154/8 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, în sensul respingerii sale ca inadmisibile.

Or, în mod neîndoielnic, nu putea avea loc o modificare a unei cereri depuse într-un proces, oricare ar fi tipul acesteia, după soluționarea sa definitivă prin respingere. În tot cazul, o atare manifestare de voință din partea intervenientei nici nu a existat dar, și dacă ar fi existat, nu ar fi fost posibilă din punct de vedere procedural.

Prin urmare, este inutil și absurd a se discuta despre o nesocotire a dispozițiilor art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în legătură cu noua cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă la 9.03.2016 și, cu atât mai puțin, despre o înfrângere a normei art. 429 C. proc. civ. de către prima instanță cu prilejul încuviințării în principiu a acesteia.

De altfel, singurul argument care a alimentat teza reclamanților a fost cel dedus dintr-o interpretarea distorsionată a prevederilor art. 62 alin. (1) C. proc. civ. („cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”), pe baza cărora aceștia au dedus nejustificat și fără niciun fundament real că actuala configurare a cererii de intervenție în interes propriu, încuviințată în principiu prin încheierea primei instanțe din 3.11.2017, ar fi rezultat al modificării celei inițiale, depuse la 2 decembrie 2015 și respinsă ca inadmisibilă în mod definitiv prin decizia nr. 154A/2016.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că asupra posibilității formulării în mod succesiv a unor cereri de intervenție în interes propriu, în procesul ce se poartă între alte părți, singura limită legală este cea impusă prin dispozițiile art. 62 alin. (2) C. proc. civ., a formulării acestora în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Astfel fiind, recurgerea la procedeul modificării unei prime cereri de intervenție, soluționate, de altfel, în mod definitiv prin respingerea sa ca inadmisibilă, la data de 9.03.2016 (data depunerii celei de-a doua cereri de către intervenientă) nu era nici posibilă, dar nici necesară.

În sfârșit, este, de asemenea, nefondat cel de-al treilea aspect de nelegalitate a încheierii primei instanțe din 3.11.2017, privitor la pretinsa nejustificare de către intervenientă a unui interes propriu de a interveni în litigiul pendinte.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Ambele instanțe de fond au reținut faptul că intervenienta justifică deplin atât dreptul, cât și interesul de a acționa pe calea prezentei intervenții principale, decurgând din creanța pe care aceasta o deține împotriva pârâtei C. și a cărei realizare o urmărește pe seama patrimoniului său, patrimoniu ce se încearcă pe calea cererii principale a fi grevat cu alte sarcini spre a diminua sau chiar exclude șansele de recuperare a creanței intervenientei.

Neîndoielnic, existența încheierii nr. 105/22.05.2005 a Tribunalului Satu-Mare (ds. nr. 1057/83/2015) – prin care, în lipsa titlului de creanță, dar pe baza existenței dosarului actual, la cererea reclamanților s-a instituit sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea pârâtei C., până la concurența sumei de 390.000 RON, a dobânzilor legale și cheltuielilor de judecată – constituie dovada clară a interesului numitei D. de a interveni în procesul ce se judecă între reclamanți și pârâtă, al cărui scop este constituirea titlului executoriu care să permită acestora valorificarea imobilului pârâtei, bun a cărui executare silită se urmărește și de către intervenientă în dosarul execuțional nr. x/2014.

– Nelegalitatea hotărârii instanței de apel pentru greșita aplicare a normelor de drept material – cea de-a doua critică a recursului – a combătut calificarea juridică dată de instanță actului încheiat între reclamanți și pârâtă, pretinzându-se că între aceștia s-ar fi încheiat un mandat tacit, ratificat de C. prin înscrisul sub semnătură privată din 18.11.2014, astfel că formalitatea „bun și aprobat” era nenecesară. S-a criticat ignorarea încheierii nr. 2248/18.06.2015 a Judecătoriei Satu-Mare (ds. nr. 3636/296/2015) ce dovedește recunoașterea de către pârâtă a pretențiilor din acțiunea principală, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 275 alin. (1) C. proc. civ. contractelor bilaterale (așa cum s-a indicat a fi cel în speță), reținerea inopozabilității contractului și, în același timp, a cauzei sale imorale și ilicite în absența indicării în concret a normei legale înfrânte prin încheierea sa.

Înalta Curte nu va examina aceste critici, observând că, în realitate, ele combat statuările, calificările și dezlegările în drept date de prima instanță cu prilejul examinării în fond a raporturilor juridice litigioase deduse judecății în cererea principală și cea de intervenție principală. Așadar, deși sunt critici pe baza cărora se susține caracterul nelegal al hotărârii din apel, se observă că, în realitate, ele vizează în mod direct activitatea de judecată a primei instanțe.

Criticile în cauză, astfel deduse judecății în recurs, nu vor putea fi supuse analizei Înaltei Curți întrucât aceasta ar presupune o examinare a lor omisso medio, în condițiile în care, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 483 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ceea ce face obiectul verificării în recurs est conformitatea hotărârii atacate – care, în speță, este cea a instanței de apel – cu regulile de drept aplicabile.

Că în criticile reclamanților este vizată activitatea de judecată a primei instanțe, rezultă cu pregnanță din împrejurarea că prin considerentele instanței de apel nici nu sunt realizate judecățile de valoare combătute în această parte a memoriului de recurs, analiza pe fond a raporturilor litigioase dintre părți fiind subsumată de instanța de apel – în mod impropriu, după cum se va arăta în cele ce urmează – condițiilor legale specifice acțiunii revocatorii (pauliene).

– Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei – cea de-a treia critică a memoriului de recurs – se justifică pe deplin în condițiile în care motivelor de apel prin care reclamanții au criticat dezlegarea pe fond dată de prima instanță raporturilor litigioase – cele din cererea principală, având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 390.000 RON, cu dobânda legală, reprezentând contravaloare investiții, și cele din cererea de intervenție principală, având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată din 18.11.2014 pentru cauză ilicită și imorală – curtea de apel le-a răspuns printr-o analiză subsumată verificării condițiilor legale ale unei acțiuni nededuse judecății între părți, respectiv cea revocatorie, pauliană și prin reținerea incidenței unor dispoziții legale (cele ale art. 1562-1565 din C. civ.) inaplicabile cauzei în raport cu pretențiile formulate și cu temeiurile invocate de părți ori deduse din lege.

Astfel, fără să răspundă criticilor de apel ale reclamanților – prin care aceștia combăteau (ca și în precedenta lor critică de recurs) calificarea juridică dată de prima instanță actului încheiat cu pârâta și datat 18.11.2014, nesocotirea atitudinii de recunoaștere a pretențiilor lor de către pârâtă, impunerea condițiilor de formă „bun și aprobat” ori a celei de opozabilitate, constând în data certă, înscrisului sub semnătură privată, negarea cauzei ilicite și imorale a actului juridic pe care înscrisul îl constată -, în partea de considerente destinate soluției pe fond a cererilor, instanța de apel realizează o amplă analiză generală, dar și cu aplicare în raporturile dintre părți, a acțiunii revocatorii, prezentând rațiunile instituirii prin lege a unui atare mecanism, efectele pe care le produce (de inopozabilitate), condițiile prevăzute prin lege pentru a putea fi exercitată și sfârșind prin a concluziona asupra întrunirii acestora în cazul dedus judecății, cu referire la actul juridic constatat prin înscrisul din 18.11.2014.

Înalta Curte constată că această parte a considerentelor hotărârii instanței de apel este cu totul străină cauzei pentru simplul motiv că prin niciuna din cererile formulate în proces nu s-a dedus spre soluționare o acțiune revocatorie, acțiune care este fundamental diferită ca reglementare legală, condiții de exercitare și efecte pe care le produce, de una în constatarea nulității absolute a unui act juridic (regăsită în cererea de intervenție principală). Prin urmare, considerentele în cauză nu ar putea substitui analiza pe care instanța de apel era chemată să o realizeze în considerarea raporturilor juridice litigioase dintre părți și pe baza criticilor de apel formulate.

De asemenea, Înalta Curte constată că deficiența judecății înfăptuite în apel a fost de natură să atragă atât incidența temeiului legal dat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. – hotărârea se întemeiată pe motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei -, cât și a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – aplicarea greșită a unor norme de drept material, cele ale art. 1562-1565 C. civ., neincidente în raport cu natura cauzei, care este privitoare la raporturi juridice obligaționale între reclamanți și pârâtă, pe de o parte (potrivit cererii principale) și la nulitatea absolută pentru cauză ilicită și imorală a actului juridic ce fundamentează pretențiile din cererea principală, pe de altă parte (potrivit cererii de intervenție în interes propriu). Tototdată, consecința modului defectuos de judecare a cauzei în apel a avut ca urmare necercetarea soluției pe fond date de primă instanță raporturilor juridice dintre părți și motivelor de apel care o criticau, astfel încât, pentru motivele arătate, găsind recursul întemeiat, Înalta Curte îl va admite și, în baza art. 497 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va ține seama la reluarea judecății de chestiunile litigioase dezlegate definitiv prin prezenta hotărâre.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere de intervenție în interes propriu. Modificarea cererii de intervenție inițiale. Casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, NCC) was last modified: ianuarie 14th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter